duminică, 29 aprilie 2012

Lucrul cu Nivele de ADN corijeaza karma personala - Simfonie de lumina, culoare si sunete

Va reamintesc metoda kryon de remodelare a inregistrarilor akashice personale, inclusiv remediere in plan subtil a karmei, pe care o puteti gasi la adresa ;

http://energiavindecatoareaculorilor.blogspot.com/2009/07/metoda-kryon-de-remodelare-fiintei.html


In timpul folosirii mantrelor pe nivelurile ADN se pot vizualiza simbolurile lor .

Aveti mai jos o simfonie de lumina, culoare si sunete :

ADN-ul are 12 nivele. Fiecare nivel are 2 elemente, cele pe care le puteţi vedea în patru dimensiuni (dublă spirală) şi pe care noi le vom numi nivelul de la bază. Cu toate că baza (cel mai de jos) şi vârful (cel mai de sus) nu au însemnătate din punct de vedere interdimensional, ne vom folosi de această convenţie, pentru a vă face o idee despre locul unde se află. Este la bază. Despre cele două elemente ale acestui nivelul vom spune că sunt laturile scăriţei, conectate printr-o chimie de care sunteţi conştienţi, care leagă cele 2 elemente şi creează legăturile. Peste acest nivel, mai sunt 11. Deci, sunt 12 nivele cu 24 de elemente. Fiecare nivel, chiar şi cele interdimensionale, au două laturi. Ele sunt echilibrate foarte asemănător celor pe care le puteţi vedea. Cele 12 nivele ale ADN-ului sunt grupate în 4 grupuri a câte trei nivele fiecare. Al treilea nivel din fiecare grup reprezintă catalizatorul primelor două nivele din grupul respectiv.

În ADN sunt nivele care sunt active şi nivele care aşteaptă să fie activate. Sunt nivele care sunt doar informaţionale şi stabilesc o etapă. Sunt de asemenea nivele care reprezintă doar “potenţial înmagazinat” precum bateriile care aşteaptă să fie folosite. Sunt unele care chiar comunică. O parte a divinităţii voastre este cuprinsă în ceea ce voi numiţi ADN. Şi acesta este adevărul.

GRUPUL 1 – GRUPUL DE BAZĂ

(Cuprinde elementele fricii, valorii de sine şi este important pentru evoluţia voastră în ansamblu)

Keter Etz Chayim – înseamnă “Copacul vieţii” şi este Genomul Uman

Torah E’ser Sphirot – înseamnă “Planul Divinităţii” sau “Planul Legii” şi reprezintă echilibrul

Netzach Merkava Eliyahu – este nivelul ascensiunii, nivelului ghizilor spirituali şi reprezintă înţelepciunea maestrului

GRUPUL 2 – GRUPUL DIVINITĂŢII UMANE

Urim Ve Tumim
– descrie imensa putere şi lumină

Aleph Etz Adonai – îl descrie pe Dumnezeu; descrie copacul vieţii.

Ehyeh Asher Ehyeh – înseamnă “Eu sunt ceea ce sunt” şi este nivelul magic

GRUPUL 3 – GRUPUL LEMURIAN

Hoa Yawee Maru – este nivelul Lemurian. În lemuriană acest nivel se numeşte Hoa Yawee Maru şi înseamnă “limbajul natal al ADN-ului”, iar în ebraică se numeşte Kadumah Elohim şi înseamnă “divinitatea revelată”.

Akee Yawee Fractua – este nivelul “Înregistrărilor Akashice”. În lemuriană acest nivel se numeşte Akee Yawee Fractua şi înseamnă “Înregistrarea maestrului/ maeştrilor”, iar în ebraică se numeşte Rochev Ba’a’ra’vot şi înseamnă “Purtătorii Luminii”.

Shechinah-Esh – înseamnă “Flacăra expansiunii”

GRUPUL 4 – GRUPUL DUMNEZEIESC

Va’yik’ra – înseamnă “Chemarea la divinitate” şi este un nivel al acţiunii

Chochmah Micha Halelu – înseamnă “Înţelepciunea Divinului Feminin” şi este nivelul compasiunii pure

El Shadai – înseamnă “Dumnezeu” şi este nivelul “Dumnezeului din interior”, cel mai înalt nivel vibraţional dintre toate

Descrierea pe larg a celor 12 nivele ale ADN-ului

Nivelul 1


Este genomul uman, stratul de ADN pe care îl puteţi vedea şi care reprezintă matricea biologică a Fiinţei Umane. Expune toate procesele chimice 4D implicate în energia voastră vitală. Aici se află toate misterele. Genomul Uman este foarte interesant. Ştiinţa voastră se poate întreba: “De ce sunt atât de multe în ADN-ul vostru care nu au nici un rol?” Ei se uită la gene şi la succesiunea părţilor. Ei se uită la aproximativ trei miliarde de elemente şi părţi! Aceasta este doar un singur nivel. Iar ei se miră că acest nivel al ADN-ului conţine atât de multe care par să nu facă nimic!

Acum, daţi-mi voie să vă întreb înainte de a trece la următoarea idee: Când aţi văzut voi un proces din evoluţia Umană care să creeze un sistem în care să fie multe nimicuri? Răspunsul este: Niciodată. Natura nu lucrează în acest fel. Biologia este foarte eficientă, dacă aţi observat. Aşadar, vă vom spune ceva ce nu am mai spus înainte: În această masă, care de multe ori e numită ADN-ul inutil, există un tipar. Are legătură cu comunicarea cu nivelul 6… nivelul magic.

Nivelul 2


Al doilea nivel este un nivel interdimensional pe care îl simţiţi cu toţii. Este dificil de explicat aceasta, dar acest nivel are un nume şi o culoare specifică, circulă în interiorul şi în afara dimensiunii a patra. Da, este interdimensional, dar are caracteristici care interferează cu ADN-ul vostru 4 D. Voi puteţi descrie acest nivel ca intuiţie… un nivel care este totodată responsabil pentru frică, bucurie şi iubire şi reacţiile pe care aceste emoţii le poartă spre nivelul de la bază. Este interdimensional şi atinge nivelul 4D pe care îl puteţi vedea şi care se numeşte genomul Uman.

Este nivelul care trebuie rescris odată cu statutul de ascensiune. Este nivelul viitorului şi trecutului vostru. Este nivelul care este pregătit pentru a fi rescris şi chiar reproiectat şi reactivat. Al doilea nivel ţine mult de emoţii. Este interdimensional, dar voi îl înţelegeţi, deoarece acesta este locul unde voi “simţiţi”. Câteodată este sentimentul de furie sau îngrijorare şi câteodată este sentimentul de iubire. Câteodată este experienţa iubirii de Dumnezeu. Este nivelul emoţiei. Vă rugăm să vă gândiţi, emoţiile afectează reacţiile chimice? Răspunsul este un evident da. Îngrijorarea, iubirea, furia şi drama vor afecta în mod drastic biologia voastră. Deci al doilea nivel este nivelul cheie pentru echilibru.

Nivelul 3


Nivelul trei este catalizatorul pentru primul şi al doilea nivel. Este ceea ce noi numim nivelul ascensiunii. Este cel care este cel mai aproape de Spirit. Nivelul ascensiunii este de asemenea asociat cu o parte a corpului. Glanda Pineală reprezintă comunicarea cu nivelul ascensiunii (nivelul trei) al ADN-ului. Ce se întâmplă cu nivelul al treilea? Prin comunicarea pineală se modifică primul nivel (nivelul biologic) şi nivelul al doilea (nivelul emoţional). Când începeţi să conectaţi pinealul şi elementele comunicării acestuia cu al treilea nivel, acea parte care era inactivă va fi reactivată, iar glanda pineală va începe din nou să crească.

Nivelele 4 şi 5


Nivelul al patrulea trebuie să fie întotdeauna luat în consideraţie împreună cu cel de-al cincilea. Cele două nivele împreună reprezintă esenţa expresiei voastre (viaţa voastră prezentă pe pământ) şi divinitatea voastră pe planetă. Ele reprezintă “numele” cristalului din înregistrările Akashice. Nivelele patru şi cinci înseamnă: Atributul de bază şi cel mai important atribut spiritual este copacul vieţii, care este familia. Este un grup divin, cel care vorbeşte cu îngerii. Acest grup divin, parte a ADN-ului vostru, este cel care exclamă divinitatea voastră acolo unde mergeţi. Este cel care le spune celor din jurul vostru că voi vibraţi mai înalt – că începeţi să vă treziţi. Nu este invadator, ci informativ.

Nivelul 6


V-am spus despre nivelul 1 că nu este primul, ci mai degrabă este în mijloc. Şi acum vă voi spune că nivelul 6 este în mijloc! Aşadar, nivelele 1 şi 6 ale ADN-ului sunt legate în aşa fel încât stau unul peste altul. Trebuie. Nivelele 1, 6 şi 12, toate ocupă acelaşi spaţiu. Când vă aflaţi în al treilea nivel al meditaţiei – cel în care maeştrii au mers pe acest pământ – sunteţi întotdeauna în legătură cu nivelul 6 al ADN-ului. Dintre toate cele 12 nivele, nivelul 6 este cel mai divin nivel al ADN-ului. Este numele lui Dumnezeu şi înseamnă în altă limbă: Eu sunt ceea ce sunt.

Nivelul 7


Al şaptelea nivel vibrează cu aceeaşi armonie ca cei din Telos (Lemurienii din Telos) şi este numit Nivelul Lemurian. Înţelesul lui din limba Lemuriană este dificil de tradus în engleză, pentru că este posibil să nu mai aibă sens. Tonurile care sunt cântate înseamnă lucruri în plus faţă de silabe. Felul în care este cântat creează o tonalitate diferită a informaţiilor. De aceea, este foarte diferit să asculţi şi să citeşti pronunţia numelui acestui nivel. Dar esenţialmente înseamnă: limbajul natal al ADN-ului. Hoa înseamnă patria natală. Yawee înseamnă ADN în lemuriană. Şi Maru înseamnă limbă. Nivelul 7 vibrează. Cu cât vibrează mai sus, cu atât mai repede merge. Cu cât sunt mai multe oscilaţii, cu atât se va dilata mai mult timpul, iar cei din munte vă vor putea întâmpina. Acesta este principalul nivel Lemurian. Este nivelul care poartă sămânţa centrală.

Nivelul 8


Nivelul 8 reprezintă propria voastră Înregistrare Akashică cristalină. Nivelul 8, în ADN-ul vostru interdimensional, conţine întreaga înregistrare a fiecărei vieţi pe care aţi avut-o pe planetă şi tot ceea ce aţi experimentat. Până la acest punct, aşa cum voi mergeţi în 4 D, acest nivel nu a avut o importanţă prea mare, cu excepţia evidentă a energiilor care sunt furnizate pentru contractul vostru şi atributele karmice. Părea să plutească; nu avea importanţă; era util pentru citirea vieţilor trecute şi cam atât. De asemenea, acest nivel v-a dat ceva fobii!

Nivelul 9


Nivelul nouă – nouă reprezintă desăvârşirea, împlinirea. Completează istoria primului nivel. Nivelul nouă este ceea ce lipseşte în primul nivel! Puteţi spune chiar, că nivelul nouă este ceea ce face ca “inutilităţile” din primul nivel să funcţioneze. Şi când puneţi împreună primul nivel cu nivelul nouă, obţineţi un circuit al comunicării cu restul nivelelor interdimensionale. Aceste instrucţiuni situate în ARN, în procent de 97%, sunt seturi de instrucţiuni pentru întregul ADN, nu doar pentru primul nivel. De aceea, nivelul nouă este puntea. Flacăra Expansiunii. Este puntea spre ascensiune, spre vindecare. Este puntea spre perfecţiune şi măiestrie. Este puntea valorii de sine. Este ceea ce încercaţi să găsiţi în Reţeaua Cosmică, pentru că aceasta este energia nivelului al nouălea.

Chiar are propriul sfânt ce îl patronează, St. Germain. Flacăra despre care vorbeam este Flacăra Violet a lui St. Germain. Reprezintă vindecarea, puterea, schimbarea şi activarea. Este singurul nivel din ADN care este conectat la o fiinţă spirituală în acest fel. Este Flacăra Expansiunii şi este puntea către perfecţiune, către cunoaşterea desăvârşită. Într-adevăr, există un nivel al ADN-ului care este responsabil cu conectarea nivelelor biologice la instrucţiunile Universului.

Nivelul unu şi nivelul nouă creează în numerologie un zece. Zece se reduce la unu şi unu reprezintă, din punct de vedere energetic, noul început. Când începeţi să observaţi numerologia ADN-ului şi să faceţi legăturile, puteţi obţine înţelesuri şi mai profunde – informaţii despre ceea ce face un nivel când e combinat cu un altul. Atunci când aplicaţi numerologia de bază la ceea ce v-am dat noi, veţi realiza că nivelele patru şi cinci trebuie întotdeauna să lucreze împreună, deoarece ele sunt un nouă. Şi acest nouă lucrează cu acel nouă pe care tocmai vi l-am dat, care lucrează cu un unu, despre care tocmai v-am spus. Complex? Da. Şi acolo se află mesaje ascunse despre ce fac şi cum funcţionează, chiar şi în termenii de bază ai numerologiei.

Nivelul 10


Nivelul 10 se mai numeşte şi “Sursa Divină a Existenţei”. In numerologie numărul 10 se reduce la 1, ceea ce indică energia “noilor începuturi”. Este primul dintre cele trei “Nivele Dumnezeieşti”, nivele ce reprezintă “chemarea la înţelegerea divinităţii tale.” Nivelele zece, unsprezece şi doisprezece sunt foarte diferite de celelalte nivele. Ele sunt nivelele cheie de procesare. Sunt “nivele de acţiune”, deoarece facilitează divinitatea interioară, înlesnind astfel iluminarea şi reamintirea a ceea ce eşti.

Nivelul zece este nivelul ADN-ului pe care Lemurienii l-au folosit cel mai mult. A avut alt nume pentru Lemurieni, care nu s-au deranjat să enumere cele 12 nivele. Ei au văzut ADN-ul ca pe un altar, ca pe sursă divină a existenţei şi a divinităţii lor, a celei de a doua vederi. Ei nu l-au văzut ca biologie care să fie studiată în corpul Uman. Ei l-au văzut ca procesul vieţii!

Nivelul 11


Nivelul unsprezece nu se referă la energia zeiţei şi nici măcar la energia feminină. Termenul ebraic nu are nici o conotaţie feminină în limba ebraică. În schimb, Kryon indică faptul că această “înţelepciune a Divinului Feminin” este energia compasiunii pure şi este ceea ce lipseşte din echilibrul dualităţii pământului în acest moment. Poate că Profetul Miheia a fost mai înţelept în acest sens? Este nivelul care a fost intensificat odată cu tranzitul lui Venus din 2005 şi este adevăratul secret al păcii pe pământ. Fiinţele umane cu acest nivel intensificat au un echilibru energetic al dualităţii masculin – feminin. Este unul dintre “Nivelele Dumnezeieşti” care este intensificat în această perioadă, în pregătirea anului 2012. Lupta poate fi observată pe întregul Pământ între cei care vor să cucerească (vechea energie masculină, de vibraţie grea) şi cei care doresc să atingă echilibrul şi să facă un compromis (noul echilibru). Acesta este într-adevăr unul dintre nivelele principale care se schimbă cel mai mult şi este cel care va fi cel mai evident la personalitatea noilor conducători ai planetei. Fiţi atenţi la noii conducători mai echilibraţi de pe întregul pământ.

Nivelul 12


Nivelul doisprezece este foarte simplu. Este nivelul lui Dumnezeu, cel mai divin şi cu adevărat nivelul care este “Dumnezeul din interior.” Există multe nivele divine, însă acesta este 12… ultimul şi cel mai înalt vibraţional dintre toate. Care este rolul său? Kryon ne spune: “Nu aşteptaţi ca aceste nivele să facă ceva, nu mai mult decât face casa în care locuiţi. Nivelul doisprezece vă oferă pace, adăpost şi sentimentul de a fi acasă. Lăsaţi ca nivelul lui Dumnezeu să fie pentru voi toţi locul în care aţi ajuns acasă.”

Sfatuiesc pe orice dintre noi sa rosteasca mantrele de activare minim 12 minute zilnic, vizualizandu-le in energie vibranta alb aurie, litera cu litera, curgand ca un fluviu continuu, sau sa aprofundeze simbolul, si sa avem vesti minunate !

luni, 16 aprilie 2012

Poarta Arcturus



Am gasit un mesaj foarte interesant despre conditionarile negative familiale si sociale care ne limiteaza sa fim in mod simplu, firesc, fiinta minunata de lumina care am fost creata de Tatal Creator si am pornit prin Unicersuri pentru experimentarea starii de CREATOR.
In momentele acestea cand dorim sa ne schimbam viata in mai bine, mai frumos, avem mare nevoie de curajul de a fi noi insine si CREATORI !
Cum vin la intrupare, printre noi, multe fiinte foarte evoluate, coborand de mai sus de dimensiunea a sasea, ele trec prin POARTA ARCTURUS = portal al deplinei constientizari.
Noi, ceilalati deja intrupati, putem primi ajutor de constientizare de la Raza Divina a saptea, violet, a Transmutarii in lumina prin Transformare spirituala, armonie si confort ! de la toate ierarhiile spirituale care slujesc aceasta Raza pe planeta Pamant, conduse de arhanghelii Zadchiel si Ametist si elohimii Arcturus si Victoria !

"Cum ne programam viata la nivel spiritual

Tu, ca si spirit, iti ALEGI viata ta generala, parintii, asocierile generale, situatiile generale pe care le traiesti in aceasta viata fizica inainte de-a te naste.
Faci anumite alegeri ca sa poti trai experienta anumitor lucruri, ca sa poti echilibra experientele pe care le-ai avut inainte, ca sa poti adauga la cunoasterea totala a spiritului ce esti, ca sa poti implini notiunile expresiilor proprii pe care doresti sa le implinesti in aceasta realitate fizica ce te-ai creat sa fii.
Luati aminte ca nu am spus ca esti in realitatea fizica; am spus “realitatea fizica ce te-ai creat sa fii”. O mare diferenta!
Pentru ca nu TU existi in realitatea fizica;TU ESTI REALITATEA FIZICA. Realitatea fizica esti tu; este o extensie a constiintei care esti. Asta e unul dintre lucrurile pe care vei incepe sa le intelegi pe masura ce dezmembrezi vechile tipare si creezi directii noi pentru tine insuti.
Dar, din nou, pe masura ce cresti, pe masura ce devii fizic, te solidifici, iti scazi frecventa constiintei si te densifici - sau ingheti, daca vreti – in realitatea fizica, incepi si un proces de densificare lenta odata cu procesul rapid de definitivare a formei tale fizice. Aceasta densificare lenta se desfasoara pe parcursul mai multor ani, de la varsta de aprox. 3 la 7 ani in viata fizica. In aceasta densificare lenta, incepi sa absorbi si sa adopti credintele, atitudinile si punctele de vedere ale realitatii fizice si ale societatii in care ai ales sa te nasti. Incepi sa adopti atitudinile parintilor, ale prietenilor, ale partenerilor de viata, ale guvernelor, ale sistemelor de putere.
Ca si copil foarte fraged, stii , intuitiv , ca trebuie sa incepi sa absorbi toate aceste lucruri macar la anumite nivele; altfel, stii ca nu vei putea supravietui ca si fiinta fizica. Trebuie sa incepi sa “inghiti” sistemul de realitate in care ai ales sa te nasti sau nu vei fi o parte din el, nu va putea sa te sustina, fiintele din acest sistem nu te vor putea intelege, hrani sau nu vor putea sa comunice cu tine; nici tu cu ei. Deci, pentru a putea comunica si ca sa fii sustinut de realitatea in care ai ales sa te nasti, incepi sa accepti sistemele de gandire ale acelei realitati, cu scopul de a forma acea legatura, acea punte, acea conexiune. Acest fapt in sine nu e un lucru negativ.
Totusi, datorita felului in care de multe mii de ani, societatea voastra a fost cufundata in anumite sisteme de gandire si credinte limitative si negative, multe dintre acele idei sunt inca reziduale in multi dintre voi si de foarte multe ori necunoscute de voi. Multe dintre acele sisteme de gandire sunt transmise copiilor din societatea voastra, in mod inconstient, telepatic: fricile, indoielile, ezitarile, esecurile personale, notiuni ca a fi nevrednic, a nu merita, a fi incompetent.
Toate aceste notiuni sunt incifrate in campul vostru energetic, in constiinta care sunteti si adeseori vor fi transmise copilului la nivel telepatic. Si din cauza ca ei sunt atat de deschisi, atat de doritori sa se cristalizeze in realitatea in care se nasc, vor absorbi totul ca un burete, in cea mai mare parte. In general, numai un copil, numai un spirit, care a putut sa se stabilizeze intr-un anumit grad, va avea capacitatea cat de cat sa refuze sa absoarba anumite limitari negative sau sisteme de credinte pe care societatea i le transmite acelui copil pe masura ce creste.
Acum asta se intampla din ce in ce mai mult, pe masura ce, din ce in ce mai multe finite, ce se reincarneaza pe planeta voastra acum, trec prin ceea ce noi numim in general “poarta Arcturus”.
Aceasta poarta Arcturus este un camp energetic, un camp de constiinta, un taram al constiintei prin care constiinta voastra poate trece si poate fi asistata in alinierea ei astfel incat atunci cand alege sa se nasca din nou in realitatea fizica, vine mai puternica, mai centrata, mai focalizata, mai cristalizata deja.
Atunci se vede ca vechile sisteme de gandire sunt acum ricosate in loc de a fi absorbite de acel copilas. Totusi, inca si acum, multi copii absorb aceste idei pentru ca sunt atat de deschisi, atat de plini de iubire, atat de doritori sa creada ca realitatea in care s-au nascut le asigura toata dragostea neconditionata cu care au fost alimentati in realitatea non-fizica.
Desi, revin, din ce in ce mai multi copii isi amintesc cine au fost si astfel nu sunt la fel de afectati de ideea de credinte negative ce ar putea merge alaturi de cele pozitive. Asta ne aduce la punctul in care sa intelegi, ca pe masura ce cresti, in orice moment iti este prezentata orice idee ce contrazice ideea de iubire neconditionata din care stii ca esti facut, in orice moment esti fortat de vreo situatie sa te limitezi, sa te izolezi de acea fiinta nelimitata ce esti, in orice moment in care esti in vreun fel sau altul constrans sa nu te poti exprima in totalitatea fiintei tale, atunci alegi sa iti micsorezi constienta despre tine inca putin si inca putin si inca putin.
Ca sa te potrivesti si in sablonul asta, si in ala, s-o faci asa, nu altfel pentru ca “asta e modul in care se face !? ”.
Trebuie sa te potrivesti, trebuie sa te potrivesti. Doar nu vrei ca lumea sa te creada “ciudat” sau “neobisnuit”. Nu vrei ca lumea sa te priveasca ca pe un “nebun” si sa te inchida. Trebuie sa te potrivesti, trebuie sa apartii. Trebuie sa fii unul dintre NOI.
Bine, atunci ma mai micsorez un pic si inca un pic si inca un pic pentru ca vreau ca tu sa ma iubesti. Imi lipseste dragostea. Unde e dragostea? Asa o pot obtine? Sa accept ce spui tu? Sa inghit credinta ta? Daca cred ca si tine, daca ma limitez pe mine insumi, ma vei iubi? Bine, ma voi limita.
Dar apoi, cand ai devenit atat de bun in a face asta, crezand ca o faci pentru ca tu crezi ca asta e modul de a obtine dragostea care, cumva, totusi nu e, care cumva nu e neconditionata, dintr-o data incepi sa realizezi ca ai facut-o de atat de mult timp incat acum nu mai stii nici o alta cale de a atrage dragostea, in afara de a continua sa te autolimitezi. Acesta e procesul prin care treceti acum, ca sa rupeti acel lant al limitarii, al auto limitarii, ca sa intelegeti ca meritati dragoste neconditionata in orice fel, indiferent de cear fi, doar pentru ca existati.
Nu exista parametri speciali ce trebuie sa existe ca sa va defineasca, sa spuneti ca trebuie sa fiti “asa” pentru a merita dragostea neconditionata ce vine de la Tot Ceea Ce Este.
Asta e starea voastra de existenta naturala.

Insa intre varsta de 3 si 7 ani, vei fi invatat lectia limitarii atat de bine, incat acum aproape ca nu stii niciun alt mod de a fi. Iar cateodata e nevoie de un adevarat soc pentru sistem ca sa te rupa de acel ciclu, sa te rupa de acea auto-limitare si complezenta – complezenta de a te accepta pe tine insuti ca o fiinta limitata. “A, da, asta sunt eu. Asa stau lucrurile. Nu poti face asta, nu poti face aia. Toata lumea o stie. Asa stau lucrurile. Voi face tot ce pot, voi incerca cat de mult pot. Voi incerca iar si iar, voi face tot ce pot, dar, vezi, s-ar putea sa nu se intample pentru ca asa stau lucrurile. E ok. Accept asta, pentru ca sunt o fiinta limitata.
Fiindca am invatat sa-mi accept limitarea ca sa fiu iubit pentru limitarea mea.” Cu totii ati vazut asta. De atatea ori! Cu totii ati vazut asta.
Oare de ce individul care exceleaza este adesea urat si temut de cei din jurul lui? De ce? De ce expresia Constiintei voastre Cristice a fost crucificata pe cruce? De ce?
Datorita fricii, fiindca El era o fiinta ce exprima nelimitarea innascuta din fiecare dintre voi.
Si frica ca, daca exprimati acea nelimitare, nu veti fi iubiti, veti pierde iubirea pe care o aveati, a prietenilor, a parintilor, a partenerilor de viata. Deci, imediat vezi ca ciclul, tiparul, repetitia e: “Nu excela!”. Sa excelezi inseamna “sa pierzi iubirea” sau ceea ce crezi ca e iubire din cea care ti-a fost oferita in viata.
“N-o fa pe desteptul! Nu mai fi asa istet!”, “Vezi-ti de-ale tale!”, “Cunoaste-ti locul!”
Toate aceste lucruri, toate aceste notiuni ce ti-au tot fost batute cu toba iar si iar si iar si iar si iar si iar, doar ca sa inveti ca daca vrei sa fii iubit sau sa primesti ceva cat de cat asemanator cu asta, ramai cu status quo-ul.
“Stai! Fii baiat bun! Fii fata buna! Stai! Bravo! Ce baiat bun! Ce fata buna! Uite si recompensa. Stai. Bravo! Acum te iubesc. Acum te iubesc. Hei, hei, hei, vezi sa nu depasesti zona aia! Ce baiat rau! Ce fata rea! Nici o recompensa! [.] “

Astazi va vom invata “sa va aduceti singuri oasele” oricand doriti, doar pentru ca sunteti deja – si asa ati fost intotdeauna si veti fi intotdeauna – din nastere un “baiat bun” si “o fata buna”. Doar pentru asta.
Una dintre modalitatile prin care ajuti la includerea acestor tipare in tine insuti, este prin folosirea emotivitatii. Am vorbit de multe ori despre emotie, ca fiind “miscarea energiei”; Emotia - principiul de activare. Aceasta energie te determina, de asemeni, sa ramai si fixat pe loc, intr-o stare statica. Ultima data am vorbit de ideea starii extatice, de ideea de a nu fi inghetat, de a fi in miscare si prin urmare, de a fi in extaz. Joc de cuvinte: emotion = e-motion , motion = miscare, iar “e” primind aici intelesul de “energie”; energy motion.
Insa energia, energia emotionala poate fi utilizata si pentru a te ingheta intr-o stare statica.
Dar apoi, starea ta emotionala nu se duce in afara, ci este focalizata in interior, ricosand in oglinzile interioare ale peretilor tai interiori, vibrand, vibrand, vibrand si cauzand din ce in ce mai multa ce? Tensiune.
Tensiune ce se acumuleaza; ani si ani de tensiune acumulata. Intr-o oarecare masura, aceasta tensiune intareste ideea de tipare, dar foarte adesea paradoxul e ca aceasta tensiune si acumulare intr-un final iti si permite sa evadezi din tipar. Totusi, daca nu ai fost invatat cum sa folosesti aceasta tensiune ca sa iesi din tipar in mod creativ, de obicei ceea ce faci e sa-ti creezi o cadere nervoasa, ca sa scapi din tipare si repetitii. Deci, ideea este ca poti folosi in moduri creative acea tensiune interioara care te trage inapoi, tensiunea emotionala si presiunea care te trage inapoi, pentru a te descarca, a te elibera, a te slobozi pe tine si intregul tau potential, potentialul tau nelimitat, intr-un mod creativ, constructiv, iar nu distructiv.
Cand are loc o situatie in care ai de-a face, poate, cu parintii tai sau cu cineva care te face sa te simti rau, manios, suparat, plin de indoiala, de frica, micsorat /neinsemnat in orice fel, iar pe de alta parte esti, de asemeni, invatat ca nu poti exprima acea furie, acea frica, acea indoiala, atunci inchizi acea emotie in interiorul tau. O blochezi in interiorul tau, te ingheti in acel loc, in acel moment, in acea stare. Iar odata ce faci asta, acest fapt initiaza acel ciclu al repetitiei ce te aduce permanent inapoi in acel timp, in acel loc, la acel sentiment pana cand inveti ca motivul pentru care te tot intorci e ca sa-l lasi sa treaca, sa-i dai drumul.
Dar, vezi tu, aici sta perfidia mecanismului creator de tipare. Nu numai ca esti fortat in ideea de a simti micsorarea, furia, indoiala si limitarea, ci si faptul ca tiparul este creat pentru ca ti se spune ca nu poti exprima acea furie. E o legatura dubla.
E un kit complet in sine ce te prinde intr-un lat. Te forteaza sa simti ceva, iar in acelasi timp iti spune ca nu ai voie sa simti aia. Asta e ceea ce creeaza tiparul, acest mecanism dublu. Nu doar ideea de a simti limitarea sau de a fi furios, nu doar ideea micsorarii active in sine, ci ideea de nu putea s-o explorezi, s-o exprimi.
Aceasta actiune dubla e cea care creeaza tiparul pentru ca atunci tu ricosezi inainte si inapoi intre aceste doua ziduri:
simte– nu simti, simte – nu simti, simte – nu simti.
Asta e fundamentul tuturor tiparelor: simte – nu simti, simte – nu simti. Esti prins intr-un circuit auto-conflictual, un circuit scurt. Nu te poti misca prin liniile circuitului tau electronic in afara pentru a te exprima complet.
Esti prins intr-un lat: esti facut sa simti si ti se spune ca n-ai voie, esti facut sa simti si ti se spune ca nu poti iar si iar si iar. Joc de cuvinte cu dublu inteles: short circuit = circuit scurt; scurt circuit. Acesta e fundamentul pentru toate tiparele din viata voastra pe care nu le preferati, care nu va servesc, care nu va sunt de folos.
Prima tehnica, primul lucru de inteles pentru a iesi din acel lat, e urmatoarea:
Mergi inapoi, inapoi prin viata ta, simte acele momente, reia acele momente, exprima acele momente si permite-ti sa traiesti prin acele momente acum, in felul in care doresti, in felul in care ai fi putut s-o faci atunci, dar n-ai facut-o, dar nu ti s-a permis s-o faci.
Joaca intregul scenariu pe care nu l-ai putut juca atunci. E o modalitate extraordinar de puternica pentru a incepe sa darami toate acele obiceiuri vechi, intiparite, inconstiente, inchise emotional.
Acest lat iti va afecta relatia cu tine, cu altii, munca, sanatatea, lucrurile despre care spui ca te entuziasmeaza, capacitatea ta de a duce la bun sfarsit si realiza ceva. Toate pot fi micsorate de acest lat emotional. Inainte de-a incepe meditatia pentru a ajuta la slabirea acestor parametri, pentru a deschide putin acel fundament, pentru a darama acele ziduri, dati-mi voie sa amintesc urmatorul lucru foarte important.
Tineti minte ca un obicei, in realitate, prin cea mai simpla definitie a lui, este “ceva ce faci, dar nu stii in mod constient ca faci”. Odata ce stii ca ai un obicei, in momentul in care realizezi ca-l ai, nu-l mai ai!
Trebuie sa te afli dincolo de el, ca sa stii ca-l ai.
Singurul motiv pentru care un obicei aparent se perpetueaza dincolo de momentul in care i-ai constientizat existenta, este din cauza ca esti invatat sa crezi ca e ceva ce trebuie sa se repete. Si astfel continui sa-l creezi in fiecare moment nou de timp, cat existi. Un obicei nu e ceva ce de fapt vine din trecut.
Un obicei e ceva ce creezi in prezent, in fiece clipa, in Acum, iar si iar, in timp ce faci o asociere intre acea creare prezenta si o idee din trecut. Obiceiul nu vine din trecut.
Puterea lui te tine intr-un tipar ce nu vine din trecut. Creezi un tipar in prezent, in fiecare clipa. Deci, mai intai de toate, intelege ca nu exista nimic din trecut care sa te tina legat de vreun tipar, cu exceptia presupunerii tale ca ar exista.
Trecutul nu are nici o putere asupra ta! Niciuna! Zero! Asocierile pe care le faci TU sunt cele ce creeaza coridoarele pe care alegi sa pasesti. Iti poti schimba directia in orice moment doresti.
www.calatorii-spirituale.com

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Sonoterapia - energiile subtile ale vibratiilor sonore


"Muzica este precum o matematica misterioasa, ale carei elemente participa la jocul infinitului." -Claude Debussy
Importanta energiilor subtile sonore in viata omului a fost intuita din antichitate, cand vechii greci au descoperit, au studiat si au dezvoltat intr-un mod foarte riguros aspectele privitoare la gamele si modurile muzicale, cautand astfel sa ajunga la o sinteza a Totului, care sa surprinda intr-o intelegere adecvata partile sale componente.
In muzica, ei au realizat acest lucru prin definirea notei fundamentale sau tonului fundamental, care contine, de asemenea, in manifestarea sa, o serie intreaga de armonici superioare, cunoscute sub numele de serii implicite. Pitagora, in special, si discipolii sai au studiat in profunzime raporturile existente intre aceste armonici si tonul fundamental, utilizand pentru aceasta monocordul, un dispozitiv simplu, alcatuit dintr-o cutie dreptunghiulara din lemn avand incastrata la capete o singura coarda, care era facuta sa vibreze prin atingerea cu un arcus special sau prin ciupire cu degetele. Diferitele tonalitati erau obtinute prin presarea acestei corzi cu degetele la anumite distante de capetele cutiei; recunoastem aici precursorul chitarei de mai tarziu, precum si al altor instrumente cu coarde. Implicatiile acestor studii sunt atat de profunde, fiind corelate cu stiinta numerelor pe care Pitagora o cunostea foarte bine, incat acest fapt l-a determinat pe marele intelept si initiat sa afirme ca intregul Univers nu reprezinta altceva decat o perpetua armonie subtila pulsatorie, interpretata intr-un mod desavarsit si perfect de catre cel care reprezinta Sursa Originara ce a emis, la inceputuri, Tonul Fundamental Creator: UNUL sau Dumnezeu Tatal.
Pe de alta parte, asa cum remarca si eminentul savant Jacques Atlan in studiul sau foarte interesant asupra gamei pitagoreice, muzica chinezeasca din antichitate era intim corelata cu manifestarile Naturii, iar sunetul etalon, cu alte cuvinte tonul fundamental, il reprezenta pentru chinezi murmurul Fluviului Galben (Huang-Ho). Astfel, nota-cheie in muzica chinezeasca din vechime o reprezenta sunetul manifestat de asa-numitul "clopot galben" (huang-tehong), care reproducea acest murmur al fluviului sfant in China, asa cum pentru hindusi Gangele reprezenta insasi esenta divina a vietii.

Muzica initiatica, o invitatie la transcenderea iluziei

Pornind de la aceste aspecte, intuim cu usurinta faptul ca este pe deplin posibil sa combinam in mod armonios sunetele si culorile, in relatie stransa si directa cu semnele zodiacale si diferitele organe ale corpului uman, pentru a da nastere unei muzici vindecatoare, relaxante si eliberatoare de stresurile cotidiene. Studiul muzicii chinezesti din antichitate a permis totodata redescoperirea conceptului si raportului divin perfect, semnificat de Numarul de Aur (intalnit in studiile lui Pitagora, si in cele ale marilor initiati si alchimisti ai antichitatii si Evului Mediu), ceea ce a permis aparitia unei noi generatii de muzicieni si terapeuti care urmaresc realizarea unei unificari fundamentale intre om si cosmos, intre sufletul uman si mediul inconjurator. Pentru a realiza aceasta, este necesara manifestarea unei intense aspiratii spirituale, dublate de practica asidua a unor metode autentice si precise, apartinand traditiei spirituale ori unor sisteme autentice contemporane.
De pilda, cercetatoarea Myriam Dailly a propus o metoda inedita de studiu si dezvoltare a potentialitatilor vocale individuale, imbinand exercitiile de canto si vorbire, cu acelea ale unei respiratii controlate, dar si cu alte procedee specifice sistemului yoga, asociate evolutiei personale si transpersonale. "Ascensiunea energiei subtile in fiinta este asimilata unei veritabile "treziri" la o noua viata, iar senzatiile fizice resimtite la fiecare etaj al corpului (corespunzand succesiunii chakrelor sau centrilor subtili de forta se sublimeaza din ce in ce mai mult, in masura in care constienta starii de veghe raspunde apelurilor lansate de inconstient. " De aceea, muzica initiatica tibetana sau chinezeasca, cea provenind de pe taramurile mongole, coreene, hinduse sau japoneze ne apare precum o invitatie la transcenderea iluziei, la depasirea diferitelor forme de manifestare a aparentelor, oferindu-ne, dimpotriva, ocazia de a "plonja" in sursa pura si primordiala a adevaratei Realitati. Chiar daca muzica actuala (si aici ne referim, bineinteles, la muzica inteligenta, rafinata si spirituala, nu la acele stiluri decadente si impure, caracterizate de rezonante vibratorii joase si deosebit de grosiere) incepe sa-si formeze o "filosofie" a sa proprie, sa nu pierdem din vedere si sa nu ignoram faptul ca la baza acestei conceptii se afla in cel mai inalt grad aportul subtil si spiritual al muzicii orientale.


Plenitudinea sufletului si sanatatea trupului In traditia orientala, instrumentele, tonurile, gamele specifice, insasi conceptia unei melodii sau dansurile asociate acesteia au reprezentat tot atatea puncte pentru intelegerea si manifestarea inspiratiei muzicale in contemporaneitate.
Celebrul dans in spirala al dervisilor, de exemplu, este o intruchipare a daruirii totale, in care corpul uman devine insusi "diapazonul universal" al intregii Manifestari. In India, vioara se acordeaza mai jos decat vioara occidentala, obtinandu-se astfel rezonante mult mai profunde. Marele violonist Yehudi Menuhin practica yoga pentru a se desavarsi in studiul si interpretarea la vioara, deoarece el devenise constient de faptul ca energia sa, purificata de practica lui spirituala yoghina, se repercuteaza in mod evident asupra performantelor sale artistice. Astfel, sunetele emise capata rezonante si modulatii mirifice, angelice, conferind o inconfundabila senzatie de plenitudine, de comunicare inefabila, intre sunetul individual si Dumnezeu sau Creatorul tuturor. Relaxarea profunda care se obtine in acest fel favorizeaza vindecarea oricarei afectiuni, deoarece lipsa armoniei care a determinat boala respectiva este acum inlocuita de o traire plenara transfiguratoare si o unitate desavarsita a ansamblului corp-spirit.
Omul nu este insa singura fiinta care comunica sau foloseste sunetele melodioase pentru a-si exprima diferitele stari sau sentimente.
Inca din antichitate, marele filosof Platon a constatat ca delfinii, de pilda, emit sunete asemanatoare cu vocea omului. Intr-adevar, cercetarile efectuate au demonstrat ca delfinii comunica foarte mult, pe o intinsa plaja de tonuri. Studiile au revelat existenta a nu mai putin de opt tipuri de sunete, emise de delfini deasupra sau dedesubtul apei. Ei pot emite, de asemenea, la vointa, doua sunete simultan cu toate combinatiile armonice pe care acestea le permit. In ceea ce priveste domeniul frecventelor sonore utilizate de delfini, acesta este mai mare de aproximativ patru ori decat cel al vocii umane!
"Adevarata muzica se afla, de fapt, intre sunete"
Asa dupa cum afirma Rudolf Steiner, adevarata muzica se situeaza intre sunete; cu alte cuvinte, muzica se realizeaza prin notele si tonurile emise, dar ea trebuie cautata si inteleasa chiar mai mult intre acestea, deoarece "acolo salasluieste misterul insondabil al Necunoscutului". Chiar am putea spune ca trupul omului este activat intr-un mod misterios de muzicalitatea corpurilor sale subtile. "Linistea" aparenta dintre sunete vibreaza cu putere si ajunge la organele fizice, influentand astfel functiile acestora. Cercetarile lui Steiner sunt insa complexe, deoarece ele aprofundeaza raporturile ezoterice existente intre "arhitectura" invizibila a celor trei corpuri (fizic, astral si cauzal) si fascinanta muzica a sferelor care a constituit mereu un punct major de interes pentru initiatii, inteleptii si preotii din vechime, in special cei din Egiptul Antic.
Muzica pura este in primul rand o muzica spirituala
Teoria lui Pitagora asupra raporturilor analogice intre note, numere si influentele planetare isi are in fapt izvorul in marile secrete ale initierilor egiptene. Asadar, muzicoterapia chineza, persana sau egipteana exista deja cu mult inaintea aparitiei principiilor psihanalizei moderne. Muzica pura este mai intai de toate o muzica spirituala, avand la baza intelegerea si adaptarea unor legi simbolice universale. Imblanzitorii de serpi, simbolic vorbind, se straduiesc sa realizeze ascensiunea energiilor subtile. Sarpele, fireste, o reprezinta pe Kundalini, o miraculoasa energie a vindecarii. Caduceul lui Mercur sau caduceul lui Hermes este reprezentat de incolacirea simetrica a doi serpi, avand o simbolistica si referinta precisa in fiziologia subtila a fiintei umane. La modul sugestiv, cantecul imblanzitor de serpi nu reprezinta altceva decat realizarea controlului desavarsit asupra acestei extraordinare energii bazale in fiinta, care este Kundalini, si mai apoi ascensiunea ei spre crestet, pentru a realiza Unitatea Primordiala.

Repetitivitatea armoniilor sonore creeaza stari modificate ale constiintei
Imnurile vechii traditii ebraice exprimau convingerea ca intregul Univers rezoneaza cu o melodie celesta si divina. Celebrul kabbalist Abraham Aboulafia, care a trait in sec. al XIII-lea d.Hr., cunostea tehnici speciale prin care avea posibilitatea sa modifice starea de constiinta a unei fiinte umane pornind de la alfabetul ebraic si de la puterea sunetului.
Asa dupa cum precizeaza si Edward Hoffman in cartea sa "Iudaismul mistic si psihologia moderna", Abraham Aboulafia era, in realitate, un maestru desavarsit al practicii Kundalini Yoga, controland astfel perfect suflul subtil, precum si aspectele care implicau concentrarea mentala si meditatia. El s-a orientat cu precadere asupra practicii specifice pentru dezvoltarea focului subtil intern, pe care maestrii tibetani o cunosc sub numele de tumo.
Sistemul de gandire al lui Abraham Aboulafia a influentat decisiv stiinta Kabbala-ei. Acest initiat a demonstrat, printre altele, ca modul repetitiv (ostinat), folosit in desfasurarea unei anumite secvente muzicale, avand la baza stiinta ritmului si a executiei precise, este modalitatea principala de obtinere a unor stari modificate, profund elevate, ale constiintei. Astfel, atunci cand emotia ritmului si inalta frecventa de vibratie a armoniilor sonore elevate patrund in profunzimile inimii si ale sufletului, ego-ul efemer inceteaza sa se mai manifeste, iar universul intreg este resimtit atunci plenar in chiar fiinta ascultatorului, devenit astfel "arborele lumii"- informatii preluate de la Dan Bozaru

Modern se face terapie cu boluri din cristal, construite fiecare pe dimensiuni si tonalitati, in materiale de baza nobile, diferite cuarturi care aduc cu ele nobletea programelor naturale pe care le includ prin nastere divina in regnul mineral. Ametistul aduce calm si detasare, cuartul roz emana iubire neonditionata, citrinul daruieste energii de viata, fluorina si acvamarinul se adreseaza in mod special emotiilor noastre, … Fiecare bol de cristal are energia proprie si propria semnatura energetica. Notele si tonurile lor sunt folosite in stiinta curatarii si activarii chakrelor.




Bolurile cantatoare sunt ajutate de energia vindecatoare a apei si a delfinilor eterici.
Si noi vom continua experientele ajutati de energia apei intr-o postare ulterioara.


duminică, 18 martie 2012

2012 si schimbarile in corpul nostru - Maitreya

LORD MAITREYA-SCHIMBARI IN CORPUL NOSTRU

Pe masura ce ne indreptam spre anul 2012 noi ne deplasam inspre un moment cand timpul, asa cum il stim se schimba. Sunt mai multe cauze. Una (din cauze) este corpul nostru care incepe sa reactioneze la o vibratie inalta de energie, ce apare in campul nostru energetic aici pe pamant. Acest camp energetic a fost denumit Centura Fotonica, si ea este aici cu un scop. Din 1982 aceasta banda de energie se apropie din ce in ce mai mult de planeta noastra si si are un efect incredibil asupra tuturor celor care sunt receptivi la energia sa. Produce o accelerare a timpului, cum noi il stim, si ne muta in cele din urma din zona timpului liniar. Aceasta energie a fost cauza cautarii spirituale interioare a sute de mii de oameni de pe tot globul, urmarind insanatosirea pe multe nivele, fizic, emotional, mental si spiritual. Aceasta cautare a transformat multi functionari, secretari, mestesugari, muncitori etc. in vindecatori in devenire cu sau fara norma intreaga.
Pe masura ce ne indreptam spre anul 2012, aceasta banda de energie, deoarece asta este, se apropie din ce mai mult de planul nostru terestru. Nu creaza numai problema cu timpul pe care o stim, dar ne afecteaza si fizic.
Aceste schimbari apar deoarece lumea spirituala va ajuta, ne ajuta sa ne ridicam vibratia energiei noastre pentru a face fata vibratiei inalte prin care trece planul nostru terestru. Poate ati observat (cine oare nu?) ca timpul asa cum il cunoastem se accelereaza. Odata aveai tot timpul din lume, te sculai dimineata si timpul (parea) nemiscat toata ziua, rataceai toata ziua si reuseai sa-ti faci toate treburile si apoi la sfarsitul zilei, dormeai. Zilele acelea s-au dus, te-ai dat jos din pat si e deja amiaza. Curand e seara si tu nu ai facut nimic din ce ai planificat, timpul gata s-a dus de-a valma. Cauza acestei situatii este Centura Fotonica.
Daca ati deschis usa spiritual, sunteti pe cale, sau sunteti ceea e numit un Lucrator de Lumina (cineva care deja lucreaza pentru taramurile spirituale) - atunci garantat veti avea una sau mai multe din urmatoarele manifestari. Pe masura ce energia se schimba, asa si corpurile noastre se vor schimba. Multi oameni nu vor putea suporta energia si vor decide pe nivel inconstient sa paraseasca planeta ori de mana lor ori prin accident, dar va fi alegerea lor ceea ce se va intampla. Pentru cei care stau si se deplaseaza in energia Centurii Fotonice, nu numai timpul nu va mai fi acelasi, dar urmatoarele simptome pot aparea. Daca sunteti unul din aceia care manifestati aceste simptome, incurajati-va, nu sunteti singur. Sute de mii de persoane din lume de asemenea le traieste.
De multi ani v-am spus de schimbarea axei pamantului. De schimbarile majore care vin in preajma schimbarii de secol, bine, sunt aici, si nimeni nu e pregatit pentru ele. Ea este in fapt, “Energia Christica”. Ii pregateste pe cei care au asteptat spiritual rasaritul unei noi epoci si in acelasi timp (apare) “ ca un hot in noapte” cum a spus Christos despre reintoarcerea sa. Centura Fotonica este ca un virus, silentios, miscandu-se usor prin corp, asteptand sa apara la suprafata, nimeni nu e pregatit pentru ea. Cei mai multi oameni din media rad cand se vorbeste de ea.
Aceasta energie va afecta toate sistemele de comunicatie, reteaua electrica, computerele, in fapt toate zonele unde energia electrica este folosita. In S.U.A., in doua ocazii s-au petrecut imense intreruperi de energie fara ca sa se descopere cauza exacta, pentru ca nu se poate descoperi, dupa cum vezi, deoarece nimeni nu a mai vazut nimic asemanator inainte si sigur va conduce la schimbarea modului in care privim, energia, cea electrica -ma refer-, in viitor. Pe parcursul urmatorilor trei ani, mult mai multe zone de pe glob vor trai aceste pene de curent si nimeni nu va putea sa explice de ce.
Pentru cei care sunt acordati la energia Centurii Fotonice, ei nu au de ce sa se teama. Ei au lucrat pe ei insusi sa se elibereze din blocajele lor, si sunt deja pe o dimensiune spirituala inalta sau vibratie. Si ei vor trece printr-o multime de schimbari in acest punct si asa vor fi acordati la energia suprema. Energia Centurii Fotonice nu ii poate afecta pe ei deoarece ei au lucrat pe ei insusi, lucrand pe karma lor, infruntand propriul Egou, si lucrand pe toate problemele care i-au blocat in aceasta incacarnare sau in alta. Invatati sa traiti in ACUM! Nu va mai ingrijorati cu privire la trecut si viitor. Veti descoperi ca e mai usor sa faceti fata energiei.
Deci care sunt aceste schimbari care vor apare si cum va vor afecta?
Mai jos sunt listate majoritatea simptomelor, si daca e posibil, cum sa le tratati. In unele schimbari va trebui sa depuneti efort pentru a le depasi. In altele, puteti gasi solutii la ele care va vor ajuta sa le faceti fata. In acesta perioada, sa stiti ca va ridicati rata vibratorie pentru a face fata vibratiei planetei. Ca unul care a trecut prin situatia asta personal, nu este o experienta placuta. Cu toate acestea, am supravietuit si acesta este un manual de supravietuire care sa va ajute deasemenea sa treceti cu bine. Am trecut prin schimbari mai mult de doisprezece ani, din 1984 pana in 1996. A fost o perioada aspra. Ma bucur totusi ca am trecut prin ea deoarece am degajat toate blocajele mele. Chakras-urile mele sunt clare si active. Lumina trece prin corpul meu clar si rapid. Am devenit puternic ca vindecator, mai clarvazator si un channel mai clar pentru energia Christica. Aceasta energie asteapta sa curga deasemenea si prin altii. Sunt un profesor, vindecator si consilier spiritual. Nu as fi putut sa fac acestea fara schimbarile prin care am trecut, cum de asemenea, nici tu nu ai fi capabil. Aminteste-ti daca treci prin aceste schimbari, ca nu esti singur(ul). Insusi acest lucru ar trebui sa te ajute.

DURERI DE CAP
Acetea se pot intinde de la (simple) migrene la dureri de cap foarte puternice. Femeile din acelasi motiv par a avea mai multe ca barbatii. Aceste sunt cauzate de prea multa energie care trece prin Chakra coroana (Sahsrara), si de schimbarile hormonale care apar datorita stimularii Chakrelor. Aceasta poate fi usurata cerand Sursei Supreme sa te ajute la inlaturarea ei. Sau poti cere Ingerului tau Pazitor sa te ajute in a o indeparta. Daca este menit sa te ajute cu deschiderea glandei pineale sau pitulare, atunci vei anunta cerand indepartarea (durerii), chiar daca asta nu se intampla, totusi durerea va scadea in intensitate. Pe masura ce vibrezi pe un nivel mai inalt, glandele pineala si pituitara se schimba pentru a se acomoda energiei mai inalte. De asemenea, si alte glande se schimba, dar acestea sunt principalele care o fac. Aceasta poate dura cateva luni sau cativa ani depinzand de nivelul spiritual pe care esti. Purtarea unui cristal de ametist
poate ajuta, sau administrarea de remedii naturiste sau homeopatice.
SIMPTOME SIMILARE CU CELE DE GRIPA
Acestea sunt chiar comune si simptomele par a fi de nedepasit. Sunt cauzate de toate deseurile pe care le-ai acumulat in Chakrele tale si apar la suprafata. In esenta trebuie sa le eliminati. Bauturile cu Hot lemon vor ajuta suplimentar purificarea. Nu lucrati prea mult in aceasta perioada, voi treceti printr-o schimbare majora de vibratie. Luati-o usor, va trece.
GREATA, MISCARI INTESTINALE AMPLE, CHIAR DIAREA
Aici Chakra plexului solar se deschide si se purifica. Persoanele care au inmagazinat ura, frica, manie si resentimente traiesc aceasta schimbare. Un cristal galben ca citrina va poate ajuta. Puteti deasemenea bea apa care contine acest cristal, sau sa purtati cristalul aproape de aceasta Chakra. De asemenea, esenta (Bach Flower Rescue Remedy) este grozava in ameliorare. Nu va temeti sa luati la fiecare 30 minute daca e necesar.
OBOSEALA EXTREMA
Aceasta poate aparea la trezire, ati dormit intreaga noapte dar nu va puteti da jos din pat dimineata. La mijlocul zilei simtiti nevoia sa va intindeti jos si sa dormiti. Aceasta e cauzata de schimbarea in energie in intregul corp spiritual. Aceasta va trece in timp, fiecare persoana are o perioada de manifestare diferita, pentru unii pot fi saptamani, pentru altii pot fi luni, pentru altii ani. M-a luat valul si cand m-am simtit obosit am luat o pauza si la trezire intr-o dimineata nu m-am dat batut sa ma intorc pe partea cealalta si sa dorm. Cristalul simplu de cuart poate ajuta, ori purtat la gat pentru energie ori deasemena plasat in apa si apa bauta. Daca puteti crea o structura de piramida sub care sa stati, aceasta va va da un surplus energetic minunat atunci cand ii simtiti lipsa.
ENERGIA EXCESIVA
V-ati pus in pat la 10 seara. V-ati trezit, dar e numai 1 noaptea, dar va simtiti pe deplin treaz ca la ora opt dimineata. Aceasta se intampla din cauza energiei Centurii Fotonice care va inconjoara, si datorita inabilitatii corpului de a o stoca datorita blocajelor. Nu va duceti sa curatati sufrageria! Energia este acolo pentru un motiv, ea este pentru a ajuta vindecarea voastra pe toate nivelurile corpurilor subtile, spiritual, mental, emotional si fizic, stati si cititi in liniste, priviti la TV (in general functioneaza trucul si ma oboseste) sau ascultati o banda de meditatie. Aceasta (stare) poate dura o anumita perioada.
PLANSUL FARA MOTIV, SENTIMENTUL EMOTIONAL DE VULNERABILITATE
Daca va gasti in (situatia) de sensibilitate emotionala, sau plangeti fara motiv, aceasta se datoreaza eliberarii blocajelor care au fost acolo nu numai din aceasta viata, ci tot la fel de bine si din alte vieti. Acum ele trebuie indepartate si energia Centurii Fotonice chiar ajuta sa realizati asta. Sunt putine optiuni care le aveti pentru a stopa asta, cat timp e menit sa fie deblocate si stoparea procesului va face numai ca lucrurile sa se inrautateasca. Lasati sa se eliberate, plangeti daca trebuie si cautati remediul Bach flower pentru a va restabili nivelul emotional. Deasemenea e deosebit de bun si Rescue Remedy. Cu cat va clarificati blocajele cu atat mai repede vor inceta simptomele.
PUSEELE DE CALDURA SI TRANSPIRATIA NOCTURNA SI COTIDIANA
Acestea sunt comune atat la barbati cat si la femei. Se datoreaza curgerii prea rapide a energiei prin corp, schimbarilor hormonale, pe care le au de asemenea si barbatii si corpul care isi ajusteaza vibratia la o rata mai inalta. Unor barbati chiar le cresc sani, sau au zona pieptului mai mare o perioada. Daca esti barbat, si esti ingrijorat de asta, te rog nu fi, nu va trebui sa porti sutien. Totusi tu vei avea o mica umflatura in zona pieptului pentru o scurta perioada.
DURERI IN MUSCHI SI INCHEIETURI
Pe masura ce corpul dumneavoastra intra intr-o rata vibratorie mai inalta, forta lui va fi asa puternica incat multe persoane vor simti efectele in corpul fizic sub forma de dureri in muschi si incheieturi. Cerand Sursei Supreme ajutorul in indepartarea acestei dureri va ajuta la o mare realizare. Odat ce corpul s-a obisnuit cu vibratia mai inalta, se va linisti si ulterior energia primita nu va mai constitui o problema.
PALPITATIILE IN ZONA INIMII, DURERILE SI PROBLEMELE DE RESPIRATIE
Aceasta senzatie poate fi inspaimantatoare, deoarece puteti crede ca aveti un atac de inima. Daca veti lucra pentru taramul spiritual in orice fel, atunci probabil veti avea aceasta senzatie o perioada. De asemenea, puteti avea senzatia ca nu puteti respira. Pe masura ce Chakra inimii se deschide pentru a primi energie mai inalta, o scurta perioada de timp, ea nu mai face fata la aceasta si apare necesitatea de a a se adapta. Simptomele de mai sus si sentimentul ca energia se scurge prin plexul solar si Chakra inimii (zona inimii si stomacului) sunt chiar comune. Acestea pot dura chiar ceva timp. Nu exista nici o solutie, doar relaxare, cand se intampla, va vor ajuta sa va adaptati. Nu va temeti, ea este o parte normala a cresterii energiei vibratorii in corp.
CRESTEREA IN GREUTATE
Deseori multe persoane cu simptomele mentionate mai sus cresc in greutate. Si eu am pus, si este o forma de protectie deoarece corpul are senzatia ca este invadat si Eul tinde sa se protejeze si de asemenea ea este cauzata de faptul ca folositi mai multa apa in corp. Band opt pahare de apa zilnic va va fi de mare ajutor in pastrarea greutatii scazute. Daca lucrezi pentru taramul spiritual ca un lucrator de Lumina, tu vei avea nevoie de fluid in corp pentru a-i ajuta sa lucreze cu tine. Ei utilizeaza apa din corp sa creeze energie, asa cum noi utilizam apa pentru electricitate. Daca nu doriti sa aveti probleme cu greutatea, atunci bautul de multa apa va va ajuta.
PIERDEREA MEMORIEI SI SENZATIA DE GOL
Aceasta poate fi o expperienta infricosatoare deoarece nu-ti poti reaminti ce ai avut la cina, si cina a fost numai cu o ora in urma. TU NU-TI PIERZI MEMORIA. Tu te schimbi suplimentar de la folosirea emisferei stangi a creierului spre o folosire mai intensa a emisferei drepte. Zone din creier sunt activate pentru a face fata energiei inalte care vine in interior. Aveam senzatia ca aveam un atac cerebral, si aveam impresia ca nu as mai putea sa vorbesc. Deseori cuvintele apar amestecate si trunchiate, aceasta situatie va trece, nu este un timp limita pentru asta.
DURERI IN URECHI SI PROBLEME DE AUZ
Senzatia ca sunetul este brusc prea tare este alta problema datorita vibratiilor de inalta energie. Brusc zgomotul este prea puternic, chiar si latratul unui caine trei strazi mai incolo suna ca si cum ar fi langa usa. Unii oameni (am avut si eu) au senzatia ca e cineva in urechea lor si simt nevoia sa se scarpine tot timpul. De asemenea, deseori este posibil sa apara dureri. Acesata este cauzata de inalta energie care este receptionata.
EXTREMA SENSIBILITATE
Pe masura ce te deschizi la vibratiile mai inalte, vei descoperi ca devii extrem de sensibil, la oameni, zgomote, la tot felul de lucruri. Aceasta poate afecta sistemul nervos central si poate fi un lucru destul de dificil de depasit. Ai nevoie sa iei vitamina B Complex si multivitamine daca ti se intampla asta. Daca esti alergic la aceste vitamine, atunci cauta remedii homeopatice sau extractul Bach flower remedy pentru sensibilitate extrema.
DEPRESIA
Aparitia depresiilor este un simptom comun la cresterea ratei vibratorii. Energia mai inalta receptionata, forteaza orice afectiune, virusi, orice a fost ascuns in corp sa apara la suprafata. Deseori aceasta va veni sub forma de depresie. Vizitati un consilier spiritual si cautati sa aflati radacina problemei, ea poate fi legata de o viata trecuta, asa ca trebuie verificata si aceasta varianta. Nu va fie frica, va trece si o sa va simtiti asa de luminati cand se va termina totul! Planta "St. Johns Wart" poate fi un mare beneficiu pentru depresie.
BECURI CARE EXPLODEAZA SI ELECTRONICE CARE FASAIE

Am mers odata intr-o statie de radio Neozeelandeza in Auckland si toate dispozitivele de control au luat-o razna. De asemenea am vizitat o statie TV in Los Angeles sa fac un show TV SI TOATE LUMINILE AU INCEPUT SA PALPAIE. Am o probleme reala in studiourile de inregistrare, sau de asemenea la inregistrarea casetelor mele. Daca asta ti se intampla si tie, atunci atingi cu adevarat o rata vibratorie foarta inalta si vei fi probabil un vindecator profund sau un channel pentru taramurile spirituale. Aceasta se datoreaza energiei extrem de inalte receptionata in formele fizice. Poate fi descrisa ca 50.000 volti de electricitae care vin deodata, nu numai corpul nu mai face fata, dar dupa ce parcurge corpul este emisa si ea (emisia energetica) afecteaza toate chipamentele electronice.
Insasi Centura Fotonica va face asta pe masura ce se apropie de suprafata terestra. Partea buna a lucrurilor este ca vei fi capabil sa manevrezi energia Centurii Fotonice mult mai bine decat o persoana normala de pe strada.
REACTIA ANIMALELOR
Vei descoperi ca, cainii si pisicile, ca si alte animale vor deveni constiente de energia ta si vor fi inspaimantate sau vor dori sa fie in preajma ta tot timpul. Multe animale nu se pot satura de energie. Altele sunt cumva speriate deoarece ele nu inteleg asta. Pe masura ce corpul obtine mai multa si mult mai multa inalta energie este utilizata, faza aceasta va trece.
SCHIMBARILE DE HRANAPe masura ce vibrati mai inalt, veti descoperi ca nu mai doriti lucrurile cu care erati obisnuiti. Cafeaua, ceaiul si carnea sunt numai trei din schimbarile de dieta pe care oamenii le fac pe masura ce vibreaza mai inalt. Carnea in special este densa si poate afecta in mod real energia corpului, si in special daca contine si hormoni in ea.
Pot apare dorinte pentru anumite alimente sau sa dispara placerea de a consuma mancarurile favorite. Acest fapt este un lucru normal si este o parte a schimbarii spre o vibratie mai inalta. Daca vi se intampla aceasta atunci lasati sa se intample si explorati noile posibilitati.
Pe masura ce vibratia voastra creste, veti trece prin diferite niveluri de constienta. Cand incepeti prima data sa va schimbati, voi intrati in constienta Lunara, aceasta este locul unde incepeti sa va dezvoltati clarviziunea si abilitatile de vindecare si deveniti mai sensitiv. Acest stadiu al constientei dureaza aproape cinci ani.
Constienta Solaraeste pasul urmator si in aceasta etapa deveniti mult mai acordati si incepeti sa vindecati si sa clarificati problemele din toate corpurile subtile. Pentru cei care nu aveti cunostinta despre asta, noi nu avem numai un corp fizic, ci de asemenea, unul emotional (astral), mental, ca si unul spiritual. In constienta Solara, noi ne curatim toate problemele din aceste zone. Perioada de timp pentru ca acestea sa se intample este intre trei si cinci ani. Multe persoane nu merg niciodata mai sus, char asa acesta este un nivel foarte inalt. Constienta Stelara este urmatorul pas dar este numai pentru persoanele care incep sa lucreze pe un nivel foarte inalt cu taramurile spirituale. Pentru a atinge (nivelul) Stelar inseamna ca ti-ai curatit Chakre-le, ai rezolvat intreaga ta karma, si esti un channel distinct pentru taramurile spirituale. Comuniunea cu Forta Divina, Dumnezeu, Fiinta Suprema sau oricum doriti sa ii spuneti fortei superioare este
pasul urmator, si este intr-adevar accesibil marilor invatatori spirituali.
Scopul centurii Fotonice este de a schimba energia planului terestru spre o vibratie mai inalta. Sa curete toate lucrurile vechi si negative de pe suprafata pamantului, incat noua invatatura sa-si poata gasi locul, sa ajute umanitatea sa se ridice spre dimensiuni mai inalte. Aceasta va cauza o multime de miscari in lume. Aici vor fi dezastre naturale, unele se intampla chiar acum, si multe altele vor veni. Cand se va termina, noi vom fi o rasa diferita de oameni, nu vom mai fi plini de egou si individualism, nu vom mai astepta razboaie. Atunci vor fi 1000 de ani de pace.
Intampinati cu bucurie energia centurii Fotonice in viata voastra, permiteti schimbarilor sa se manifeste, nu va impotriviti, (nu puteti- veti pierde). Incercati sa radeti pe parcurs, viata nu a fost menita sa fie luata in serios. Cand lucrurile va doboara, uitati-va doar la ceea ce se intampla in lume; fi recunoscator pentru ceea ce ai. Multi dintre noi in viitor vor lucra cu taramurile spirituale facand din aceasta lume un loc mai bun. Pentru a realiza asta, noi trebuie sa ne ridicam la nivelul (un nivel superior) lor, la dimensiunile lor si acesta este ajutorul dat noua de catre centura Fotonica.
Distractie placuta in calatoria voastra!

duminică, 12 februarie 2012

SIMPTOME ale TREZIRII SPIRITUALE

Simptome ale trezirii spirituale

1. Schimbarea obiceiurilor de somn:neliniste, picioare fierbinti, treziri de doua-trei ori pe noapte. Te simti obosit la trezire si somnoros de mai multe ori pe zi. Exista un anumit model al somnului, asa-numita triada a somnului, care se intampla multora, si anume: dormiti pentru 2-3 ore, va treziti, adormiti din nou cateva ore, va treziti din nou si adormiti din nou. Pentru altii, nevoile legate de somn se schimba. Puteti sa va descurcati cu mai putin somn. In ultima vreme am simtit valuri mari de energie strabatandu-mi corpul dinspre crestetul capului. Este foarte bine, dar ma tine treaza timp indelungat, dupa care inceteaza.
Sfat. Obisnuiti-va! Impacati-va cu ce se intampla si nu va ingrijorati ca nu dormiti destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veti putea sa faceti fata zilei care urmeaza daca va ganditi numai la ceea ce aveti nevoie. Puteti, de asemenea, sa cereti Puterii Superioare sa va mai dea din cand in cand o pauza si sa va dea si o noapte intreaga de somn bun, adanc. Daca nu puteti sa readormiti imediat, folositi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a va scrie in jurnal sau pentru a privi luna. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.
2. Activitate in zona crestetului capului: senzatii de furnicaturi, mancarimi, intepaturi si altele de acest gen in scalp si/sau pe sira spinarii. Senzatie de energie vibrand in varful capului, ca si cum energia ar erupe de acolo si s-ar scurge asemeni unui dus pe corp. De asemenea, senzatie de energie ce se revarsa din crestet sub forma de stropi. Acelasi lucru poate fi resimtit si ca o presiune in crestet, ca si cum cineva va apasa puternic cu degetul in varful capului. Dupa cum am mentionat la pct. 1, am simtit descarcari imense de energie prin crestetul capului. Inainte simtisem o presiune mai generalizata, ca si cum capul meu ar fi fost prins intr-o menghina blanda. Un barbat imi spunea ca isi simtea parul ridicandu-se pe ceafa si ca avea piele de gaina pe tot corpul.
Sfat.Nu aveti de ce sa va alarmati. Ceea ce experimentati este o deschidere a chakrei din varful capului. Senzatiile inseamna ca va deschideti pentru a primi energia divina.
3. Valuri neasteptate de emotie: plangeti din senin. Va simtiti foarte nervosi sau suparati din nimic. Va simtiti in mod inexplicabil deprimati. Apoi - foarte fericiti. Ca intr-un montaigne russe emotional. Deseori exista o presiune sau simtiti emotiile concentrandu-se in zona chakrei inimii (in capul pieptului). Zona nu trebuie sa fie confundata cu inima insasi, care se afla in stanga chakrei inimii.
Sfat.Acceptati-va sentimentele asa cum vin si lasati-le sa treaca. Mergeti direct in chakra inimii si simtiti emotia. Extindeti emotia catre toate campurile voastre si respirati adanc din stomac in sus spre piept. Constientizati ce simtiti si lasati sentimentul sa se evapore de la sine. Nu va orientati emotiile spre nimeni. Va faceti curatenie in trecut. Daca aveti nevoie de ajutor, spuneti cu voce tare ca intentionati sa eliberati toate aceste probleme vechi si cereti Puterii Superioare sa va ajute.Ii puteti cere si lui Elohim sa eliberati aceste sentimente usor si cu blandete. Fiti recunoscatori ca trupul vostru elimina aceste emotii si nu le pastreaza inauntru, unde v-ar putea face rau. O sursa sustine ca depresia este legata de capacitatea de a renunta la relatii, activitati etc. care nu ni se mai potrivesc noua si frecventelor noastre. Cand ne simtim vinovati ca am lasat aceste relatii sa se duca, depresia ne ajuta sa tratam aceasta durere.
4. Probleme “vechi” par sa se intoarca:dupa cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar in viata. Probleme de incheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenta, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveti nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor incepe sa apara in viata voastra.
Sfat.Ca si la pct. 3. In plus, nu va implicati prea tare in analiza acestor probleme. Daca le analizati prea de aproape, puteti fi absorbiti in reluarea lor ciclica, fara sfarsit, la niveluri din ce in ce mai profunde. Cautati ajutor specializat daca aveti nevoie si treceti mai departe. Nu incercati sa le evitati sau sa va deziceti de ele. Primiti tot ceea ce vi se intampla, multumiti pentru ajutorul pe care vi-l aduce si mergeti mai departe. Multumiti Puterii voastre Superioare pentru ca va da posibilitatea sa eliberati aceste probleme. Amintiti-va: nu doriti ca toate aceste probleme sa va ramana fixate in corp!
5. Schimbari ale greutatii corporale: cresterea greutatii corporale a populatiei din SUA este fenomenala. Ne ingrasam de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat si care acum ies la suprafata pentru a fi vindecate. Reactionam prin construirea unei aparari. Incercam, de asemenea, sa ne fixam, sa ne crestem masa de rezistenta in fata frecventelor crescute din corp.
Sfat.Nu va speriati, acceptati-o ca un simptom al locului in care va aflati pentru moment. Veti pierde/castiga greutate atunci cand toate temerile vor fi integrate. Eliberati-va de anxietatea legata de asta. Atunci veti putea sa castiga/pierdeti in greutate cu usurinta, in cele din urma. Faceti miscare. Inainte de a manca incercati urmatoarele: asezati-va masa frumos, intr-un loc placut. Aprindeti o lumanare. Bucurati-va de felul in care arata mancarea. Puneti-va palma mainii dominante pe inima si binecuvantati mancarea. Spuneti-i corpului vostru ca veti folosi mancarea pentru a-l hrani din plin, dar ca nu veti folosi mancarea pentru a va satisface foamea emotionala. Apoi, treceti mana de la stanga la dreapta peste mancare si binecuvantati-o. S-ar putea sa simtiti ca mancarea pare calda, chiar daca ea este in realitate rece. Imi place sa ma gandesc ca mancarea este buna pentru mine atunci cand o simt in palma calda si hranitoare. Am observat, de
asemenea, ca, atunci cand exersez binecuvantarea mancarii, nu mai mananc la fel de mult. Este important sa nu renunti daca ai uitat cumva sa binecuvantezi masa inainte de a manca. Daca am uitat si aproape am terminat de mancat, binecuvintez mancarea oricum. In felul asta imi pastrez obiceiul. Un alt lucru pe care il puteti face este sa ramaneti prezenti in timp ce mancati - sa nu va uitati la televizor sau sa cititi. Bucurati-va din inima de binecuvantarea ce va este pusa in fata.
6. Schimbari in obiceiurile alimentare: pofte neobisnuite si alegeri ciudate. Unii isi dau seama ca nu le mai e la fel de foame ca inainte. Sau, din contra, sunt mai flamanzi.
Sfat.Nu negati ceea ce corpul vostru va cere. Daca nu sunteti siguri, puteti face incercari pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Incercati, de asemenea, binecuvantarea mancarii, asa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.

7. Intoleranta la mancare, alergii pe care nu le-ati mai avut inainte: pe masura ce cresteti spiritual, deveniti din ce in ce mai sensibili la ceea ce va inconjoara. Corpul va va spune ce nu mai tolereaza, ca si cum si el ar indeparta ceea ce nu ii mai trebuie. S-ar putea sa va curatati de toxine. Unii oameni descopera ca au deseori gura incarcata cu reziduuri albicioase, asa cum au alergatorii la sfarsitul unei curse.
Sfat.Un acupuncturist mi-a spus ca aceasta pelicula poate fi indepartata daca ne clatim gura cu ulei de masline presat la rece timp de 10-15 minute (aveti mare grija sa nu il inghititi) si apoi scuipam uleiul in toaleta, nu in chiuveta, pentru ca toxinele care se evacueaza nu trebuie sa ajunga in chiuveta. Spalati dintii si faceti acelasi lucru. Apoi spalati periuta de dinti (stiu ca e cam scarbos, dar da rezultate).
8. Amplificarea simturilor. Cresterea sensibilitatii
8a. Vederea: vedere incetosata; obiectele par sa tremure. Vedem particule stralucitoare, aura in jurul oamenilor, plantelor, animalelor si obiectelor. Unii vad obiecte, care inainte erau opace, ca fiind transparente. Cand inchideti ochii nu mai vedeti intuneric, ci rosu. Se pot vedea cu ochii inchisi si forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni otelului si iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile retele care strabat solul. Pe masura ce deveniti mai sensibili puteti vedea forme sau contururi in aer, in special daca in camera este semiintuneric. Cu ochii inchisi sau chiar deschisi, puteti vede cu coada ochiului forme albe. (Acestia va sunt ghizii.)
Sfat.Vederea vi se schimba sub multe aspecte: experimentati noi modalitati de vedere. Aveti rabdare. Orice se intampla, nu va temeti! Vederea incetosata poate fi indepartata prin cascat.

8b. Auzul: se poate imbunatati sau poate slabi. O data am crezut ca trebuie sa ies de pe sosea, atat de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite in cap, bipuri, tonuri, muzica sau sunete electronice. Altii au ceea ce se numeste audio dislexie: nu intelegi intotdeauna ce pun oamenii, ca si cum nu mai poti intelege propria limba. Unii aud voci ciudate in somn, ca si cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteti fie sa cereti acestor prezente sa plece, fie sa il rugati pe Arhanghelul Mihail sa rezolve situatia. Din nou, nu aveti de ce sa va speriati.
Sfat.Lasti-va in voia celor ce se intampla. Lasati sa patrunda. Ascultati. Urechile voastre se adapteaza noilor frecvente.
8c. Simtul mirosului, al pipaitului si/sau al gustului - exacerbate: am observat ca acum simt mirosul si gustul aditivilor chimici in anumite mancaruri intr-o maniera clar neplacuta. Alte mancaruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbari sunt atat placute, cat si tulburatoare. S-ar putea sa simtiti miros de flori din cand in cand. Multi mistici au experimentat asta.
Sfat. Bucurati-va de aceasta senzatie!
9. Eruptii pe piele: mancarimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supararea poate produce eruptii in jurul gurii si pe barbie. Am avut dermatita pe extremitati luni de zile, ceea ce a insotit vindecarea unui episod din trecut. Cand am reusit sa rezolv in mare parte respectiva situatie, boala a cedat.
Sfat.S-ar putea sa eliminati toxine si sa va aduceti emotiile la suprafata. Daca aveti o problema de eliberat si incercati sa o reprimati, pielea va va exprima aceasta problema pana cand va veti procesa emotiile. Incercati sa rezolvati tema pe care o aveti.
10. Episoade de energie intensa: care va fac sa sariti din pat direct in actiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie si oboseala. Oboseala urmeaza de obicei schimbarilor majore. Este o perioada de integrare, asa ca lasati-o sa se intample!
Sfat.Lasati-va purtati de natura energiei. Nu va impotriviti. Fiti intelegatori cu voi insiva. Trageti un pui de somn daca va simtiti obositi. Scrieti un roman daca va simtiti prea plini de energie pentru a putea dormi. Folositi avantajele acestui tip de energie.
11. Schimbari in rugaciune sau meditatie: nu mai simtiti aceleasi senzatii ca inainte. Nu mai experimentati acelasi mod de contact cu Spiritul. Aveti dificultati in concentrare.
Sfat. S-ar putea sa intrati acum mult mai rapid si constant in contact cu Spiritul si din aceasta cauza senzatia perceputa este alta. Va veti adapta acestei noi trairi. Acum ganditi si actionati in parteneriat cu Spiritul in majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditatie sa se scurteze.

12. Supraincarcari: dintr-o data sunteti incalziti din crestet pana in talpi. Este o senzatie de moment, dar nu este confortabila. Din contra, unii oameni s-au simtit dintr-o data foarte reci. Am experimentat ambele senzatii. De curand am inceput sa simt valuri sau curenti de energie care trec prin mine. Cateodata, energia pare atat de puternica cand imi patrunde in corp incat simt un pic de greata. Dar, daca ma gandesc la energie ca fiind divina si imi eliberez frica, ma simt minunat si ma bucur de aceasta senzatie. Daca esti un lucrator cu energiile, s-ar putea sa fi observat caldura care iti trece prin maini ca fiind cu mult mai puternica. Asta este bine.
Sfat.Daca nu va simtiti bine, cereti Puterii Supreme ca, daca este pentru binele vostru superior, sa coboare/creasca temperatura putin.

13. O gama de manifestari fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gat, simptome asemanatoare gripei (se numeste gripa vibrationala), probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri in piept, schimbari de libido, amorteala sau durere in membre, vocalizari involuntare sau miscari neasteptate. Unii dintre noi experimentam boli vechi, din copilarie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.
Sfat.Amintiti-va sa cereti ajutorul unui medic daca este nevoie. Daca ati stabilit ca nu este o boala, relaxati-va si intelegeti ca este numai o stare temporara.

14. Aratati mai tineri: uraaa! Pe masura ce clarificati problemele emotionale si va eliberati limitele credintei si scapati de bagajul greu din trecut, sunteti mai usori. Frecventa voastra este mai inalta. Va iubiti pe voi si viata mai mult. Incepeti sa semanati cu persoana perfecta care sunteti cu adevarat.

15. Vise pline de viata: cateodata, visele sunt atat de reale incat va treziti confuzi. S-ar putea sa aveti vise lucide, in care detineti controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Si, in anumite vise, stiti pur si simplu ca nu visati, ca se intampla ceva ce este, intr-un fel, real.
Sfat. Va veti aminti ceea ce este important sa va amintiti. Nu fortati nimic si, in primul rand, nu va speriati!

16. Evenimente care va schimba viata major: moarte, divort, schimbarea locului de munca, a statutului la locul de munca, pierderea caminului, boala, si/sau alte catastrofe; cateodata mai multe astfel de evenimente simultan. Forte care va fac sa incetiniti, sa simplificati, sa schimbati, sa reexaminati cine sunteti si ce inseamna viata pentru voi. Forte pe care nu le puteti ignora. Forte care va fac sa renuntati la atasamente. Forte care va trezesc sentimentul de dragoste si de compasiune fata de tot ceea ce va inconjoara.

17. O dorinta de a iesi din tiparele restrictive, din slujbe care va secatuiesc, din stiluri de viata epuizante, de a scapa de oameni sau situatii toxice: simtiti o nevoie foarte puternica de a va gasi acum pe sine si scopul vietii voastre. Doriti sa fiti creativi si liberi sa fiti cei care sunteti cu adevarat. S-ar putea sa fiti atrasi de arte si natura. Veti dori sa va eliberati de aglomeratia creata de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat.Faceti-o!
18. Confuzie emotionala si mentala: sentimentul ca trebuie sa va puneti viata in ordine pentru ca este „varza”. Dar, in acelasi timp, va simtiti haotici si fara putere de concentrare. Vedeti pct. 45.
Sfat.Ascultati-va inima si propriul discernamant va veni.

19. Introspectie, singuratate si pierdere a interesului fata de activitatile mai extravertite: aceasta etapa i-a surprins pe multi indivizi extravertiti, care se vedeau pe sine mult mai deschisi si implicati. Ei spun: ”Nu stiu de ce, dar nu imi mai place sa ies la fel de mult ca inainte.”
20. Explozii de creativitate: primiti imagini, idei, muzica si alte inspiratii creatoare, deseori intr-un ritm coplesitor.
Sfat.Cel putin inregistrati aceste inspiratii, pentru ca Spiritul va vorbeste despre felul in care va puteti atinge telul si puteti contribui la vindecarea planetei.

21. Perceptia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru ca au aparut atatea schimbari in viata intr-un ritm nemaintalnit. Numarul schimbarilor pare sa fie in crestere.
Sfat.Daca va impartiti ziua in intalniri si segmente de timp, aceasta mareste sentimentul de accelerare. Puteti incetini timpul relaxandu-va in momentul prezent si acordand atentie la ceea ce e la indemana, fara sa anticipati ce va fi in viitor. Incetiniti si spuneti-va ca aveti destul timp. Cereti Puterii voastre Supreme sa va ajute. Pastrati-va concentarea pe prezent. Incercati sa curgeti de la o activitate la alta. Fiti atenti la ghidarea voastra interioara. Puteti sa extindeti timpul si daca o cereti. Data viitoare cand va simtiti presati, spuneti: „Timpule, dilata-te, te rog. Am nevoie de un ragaz mai mare pentru...” si apoi relaxati-va.
22. Sentimentul ca ceva este in aer: este o senzatie ca ceva urmeaza sa se intample. Aceasta poate crea anxietate.
Sfat.Nu aveti de ce sa va ingrijorati. Lucrurile se intampla, cu siguranta, dar anxietatea nu va creeaza decat probleme. Toate gandurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugaciuni. Nu aveti de ce sa va temeti.

23. Nerabdare. Stiti despre ce e vorba, dar totusi nu va puteti opri. Vreti sa va apucati imediat de ceea ce urmeaza sa faceti. Incertitudinea nu este comoda.

Sfat. Invatati sa traiti cu incertitudinea, stiind ca nimic nu vi se intampla daca nu sunteti pregatiti. Nerabdarea este in realitate o lipsa de incredere, in special incredere in Puterea voastra Suprema. Cand va concentrati asupra prezentului, veti trai miracole - da, da... chiar si in trafic.

24. O dorinta adanca de a gasi intelesul, scopul, conectarea spirituala si revelatia:probabil deveniti interesati de latura spirituala pentru prima data in viata, „o pofta constanta”, dupa cum spune K.D. Lang. Lumea materiala nu va poate satisface aceasta pofta.
Sfat.Urmati-va inima si calea vi se va deschide.
25. Sentimentul ca sunteti intr-un fel diferiti: un sentiment nelinistitor ca totul in viata voastra este nou si modificat, ca v-ati lasat sinele vechi undeva in urma. Asa ati si facut. Sunteti mai mareti decat v-ati putea imagina. Si inca nu s-a terminat!

26. Apar peste tot „profesori” care sa va ajute pe calea spirituala: oameni, carti, filme, evenimente, Mama Naturaetc. Profesorii pot aparea fie pozitivi, fie negativi daca sunteti prinsi in gandirea polara, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecti. Apropo, niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Fiecare provocare ne da ocazia sa ne aratam maiestria in felul in care o depasim.
27. Gasiti o „cale spirituala”care are rost pentru voi si care „va vorbeste” la cele mai profunde niveluri:dintr-o data, capatati o viziune pe care nu ati avut-o inainte. Aveti o sete acuta de cunoastere. Cititi, impartasiti cu ceilalti, puneti intrebari si patrundeti din ce in ce mai adanc in aflarea adevarului cu privire la cine sunteti si de ce va aflati aici.

28. Treceti prin experienta invatarii si prin problemele personale intr-un ritm foarte rapid: simtiti ca, intr-un fel, toate va sunt pregatite spre a fi rezolvate rapid.
Sfat.Reamintiti-va mereu ca lucrurile vi se intampla atunci cand sunteti gata sa fiti vindecat. Nu mai devreme. Ocupati-va de orice vi se intampla cu curaj si veti depasi totul foarte repede.

29. Prezente invizibile: aici e vorba de „bau-bau”. Unii oameni descriu senzatia pe care o au ca sunt inconjurati noaptea de prezente si ca in unele cazuri chiar sunt atinsi si li se vorbeste. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt ca trupul sau patul vibreaza. Vibratiile sunt provocate de modificarile energetice care au loc dupa purificarea emotionala.

Sfat.Aceasta este o tema sensibila, dar s-ar putea sa va simtiti mai bine daca va binecuvantati patul si spatiul din jurul acestuia inainte de culcare. Eu sunt convinsa ca sunt inconjurata de cele mai minunate entitati spirituale in timpul somnului si sunt intotdeauna in siguranta prin grija Domnului. Cateodata, oricum, ma simt si eu speriata si atunci il chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu ma pedepsesc pentru ca mi-e cateodata frica. Ma iert pentru ca nu sunt intotdeauna perfecta la ora 3.30 dimineata.
30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere si simboluri:vedeti lucruri care au o importanta spirituala pentru voi. Observati cum anumite numere va apar in mod repetat. Totul poarta un mesaj daca va faceti timp sa priviti cu atentie. Imi place tare mult experienta „primirii mesajelor”. E distractiv!
31. Integritate crescuta: va dati seama ca este momentul sa va cautati si sa va spuneti adevarul. Dintr-o data, vi se pare foarte important sa deveniti mai autentici, mai voi insiva. S-ar putea sa trebuiasca sa spuneti nu unor oameni carora ati cautat sa le faceti pe plac in trecut. S-ar putea sa gasiti intolerabil sa mai ramaneti intr-o casnicie, la un loc de munca sau, pur si simplu, intr-un loc care nu reprezinta ceea ce sunteti. Veti putea afla si ca nu aveti unde sa va ascundeti, ca nu mai puteti pastra secrete. Cinstea devine foarte importanta in toate relatiile voastre.
Sfat.Ascultati-va inima. Daca intuitia voastra va spune sa nu faceti ceva, luati atitudine. Spuneti nu. Si, binenteles, spuneti da lucrurilor care va atrag. Trebuie sa riscati sa ii suparati pe ceilalti, fara sa va invinovatiti, pentru a putea atinge independenta spirituala.

32. Armonia cu anotimpurile si ciclurile: deveniti din ce in ce mai acordati cu anotimpurile, cu fazele Lunii si cu ciclurile naturale. Deveniti mai constienti de locul vostru in lumea naturala. Sunteti mai puternic conectati cu Pamantul.

33. Defectiuni electrice si mecanice: cand sunteti in preajma se intampla ca becurile sa palpaie, computerul sa se blocheze sau radioul sa aiba paraziti.
Sfat.Chemati-va ingerii, ghizii sa rezolve problema sau puneti un camp de protectie de lumina in jurul aparatului. Inconjurati-va masina cu lumina. Radeti.

34. Cresterea numarului de coincidente si de mici miracole: cautati aceste aspecte.
Sfat.Coincidentele va spun ca sunteti pe directia cea buna sau ca faceti alegeri corecte. Onorati aceste indicii si nu va veti rataci. Spiritul foloseste coincidentele pentru a comunica cu voi. Atunci incepeti sa experimentati miracole zilnic. Vedeti pct. 30.
35. Cresterea capacitatilor intuitive si stari modificate de constienta:va ganditi la cineva si intalniti imediat persoana respectiva. Mai multe coincidente. Aveti viziuni bruste despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experiente extracorporale si alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporita si cunoastere. Constiinta propriei esente si a celorlati. Channeling cu ingerii si cu energii ale constiintei Christice.

36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu ingerii, spirite, ghid si alte entitati divine. Channeling. Din ce in ce mai multi oameni par sa intalneasca astfel de ocazii. Va simtiti inspirati si manifestati inspiratia in forma scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicatiei, a dansului etc.

37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienta directa a Intregului. Constiinta transcendenta. Sunteti inundati de compasiune si dragoste pentru toate formele vietii. Detasare plina de compasiune sau dragoste neconditionata pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale constiintei si fericirii.
38. Momente de fericire si beatitudine: un sentiment adanc de pace pentru ca stiti ca nu sunteti niciodata singuri.

39. Integrare: deveniti emotional, psihologic, fizic si spiritual mai puternici si mai clari. Va simtiti aliniati cu Sinele vostru Superior.

40. Traiti cu un scop: stiti ca faceti in sfarsit ceea ce ati venit sa faceti pe Pamant. Apar noi calitati si daruri, in special legate de vindecare. Experientele voastre de viata si de munca converg acum si capata un sens. In sfarsit, le puteti folosi pe toate.

Sfat. Ascultati-va inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie sa ajungeti. Mergeti in voi si intrebati-va Puterea Suprema: ”Ce vrei sa fac?”. Dati atentie coincidentelor. Ascultati.

41. Va simti mai aproape de plante si animale: pentru anumiti oameni, animalele par sa fi devenit mai „umane” in comportament. Animalele salbatice nu mai sunt atat de speriate. Plantele raspund la dragostea si atentia voastra mai mult ca oricand. Unele chiar au mesaje pentru voi.

42. Vedeti fiinte din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subtire, asa ca nu este de mirare. Ramaneti in propria suveranitate. Sunteti mai puternici decat v-ati imaginat vreodata, asa ca nu dati atentie fricii. Rugati-va ghizii sa va ajute sa nu cadeti prada fricii.

43. Vedeti adevarata forma a unei persoane sau ii vedeti pe cei dragi cu o alta fata: o viata trecuta sau o viata paralela.
44. Manifestare fizica mult mai rapida si eficienta a gandurilor si dorintelor.
Sfat.Monitorizati-va gandurile. Toate gandurile sunt rugaciuni. Aveti grija ce cereti!!!
45. Incetosarea emisferei stangi: abilitatile voastre paranormale, cunoasterea intuitiva, sentimentul de compasiune, abilitatea de a va experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreapta a creierului. Pentru ca aceasta emisfera sa se poata dezvolta din plin, emisfera stanga trebuie sa isi reduca putin activitatea. In mod normal, emisfera stanga este raspunzatoare de ordine, organizare, structura, secventa lineara, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematica si deseori domina emisfera dreapta, care este mai putin pretuita.
Ce rezulta sunt pierderile de memorie, asezarea cuvintelor in ordine incorecta, incapacitatea de a citi un timp mai indelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveati de spus, nerabdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisa sau audi), sentimentul de distantare, de imprastiere, pierderea interesului in cercetare sau in informatiile prea complexe, sentimentul ca sunteti bombardati cu cuvinte, vorbe si informatie si o lehamite de scris. Cateodata va simtiti prosti si fara interes in analize, discutii intelectuale aprinse sau investigatii.
Pe de alta parte, s-ar putea sa va simtiti atrasi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrari de arta, filme, muzica, sculptura, pictura, sa fiti cu alti oameni, sa dansati, sa gradinariti, sa mergeti sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea sa cautati continutul spiritual, chiar science fiction.

Sfat. S-ar putea sa descoperiti ca, daca va lasati inima si emisfera cerebrala dreapta sa va conduca, emisfera stanga se va activa corespunzator pentru a va sprijini. Si la un moment dat ne vom echilibra, invatand sa folosim cu maiestrie ambele emisfere.

46. Ameteala: asta se intampla cand nu suntem „ancorati”. Poate tocmai ati lamurit o mare problema emotionala si corpul se ajusteaza la o stare mai „usoara”.
Sfat.Ancorati-va mancand proteine. Cateodata, mancarea de consolare este binevenita. Nu faceti nicio mancare buna sau rea pentru voi. Folositi indrumarea proprie pentru ca sa stiti de ce aveti nevoie in orice moment dat. Scoateti-va pantofii si stati cu picioarele goale in iarba pentru cateva minute.

47. Caderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viata voastra este dezechilibrata. Sau, s-ar putea ca al vostru corp sa va spuna sa o luati mai incet, sa examinati anumite aspecte ale vietii sau sa vindecati anumite probleme. Intotdeauna este un mesaj. Cand mi-am rupt recent glezna, am inteles ca ea a preluat ceea ce eu refuzam sa iau in seama, adica toate cele de mai sus.

Sfat. Pastrati legatura cu Pamantul scotandu-va pantofii si stand cu picioarele in iarba sau, mai bine, intinzandu-va pe iarba fara patura. Simtiti Pamantul sub voi. Iesiti in natura. Incetiniti si priviti in jur cu atentie. Fiti constienti de ceea e faceti si cum faceti. Simtiti sentimentele atunci cand apar. Stati in prezent. Invaluiti-va in lumina albastra atunci cand va simtiti nesiguri.

48. Palpitatii: o inima care palpita indica, de obicei, o inima care se deschide. Dureaza numai cateva clipe si inseamna ca inima se reechilibreaza dupa o eliberare emotionala. Am avut un episod care m-a inspaimantat: m-am trezit la miezul noptii cu inima batandu-mi puternic. Am crezut ca pur si simplu imi va iesi din piept. S-a intamplat o singura data si a fost, din cate am inteles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totusi la control. Nu am nimic la inima.
Sfat.Amintiti-va ce v-am spus despre consultul medical atunci cand este nevoie. Consultati-va medicul pentru orice situatie in care nu va simtiti bine.
49. Crestere rapida a parului si a unghiilor: corpul foloseste mai multe proteine. Pacat ca nu putem spune corpului si unde sa creasca si unde nu! (Sau putem? Hmm...)
50. O dorinta de a ne gasi sufletul pereche sau flacara geamana: dorim mai mult decat oricand inainte o relatie care sa corespunda celui care suntem.
Sfat.Adevarul este ca trebuie sa fim genul de persoana pe care dorim sa o atragem. Trebuie sa ne iubim pe noi si locul in care ne aflam inainte de a putea atrage un partener „perfect”. Munca incepe acasa. Eu cred ca functioneaza in felul urmator: tineti dorinta pentru aceasta persoana in inima, dar fara atasamente. Asteptati-va ca intr-o zi sa intalniti pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu pastrati nici o asteptare privind cine este aceasta persoana si cand se va intampla acest lucru. Concentrati-va in a va pune ordine in viata si fiti genul de persoana care vreti sa fiti. Fiti fericit acum. Bucurati-va de viata. Apoi veti vedea...

51. Amintirile ies la suprafata: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vietilor anterioare si/sau ale vietilor paralele. Ne vindecam si ne integram in sine, astfel incat este de asteptat sa avem astfel de experiente.
Sfat.Retineti ca e mai bine sa va reamintiti doar ce va vine in minte. Lasati restul in pace, nu analizati nimic in profunzime (pentru ca veti fi prinsi in capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) si simtiti ceea ce aveti de simtit pe masura ce apar respectivele sentimente. Cereti ajutorul ghizilor vostri.
Autor necunoscut,
dar caruia ii multumim
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro