luni, 22 noiembrie 2021

Ce e mai important in VIATA !

 


să iubești, să fii liber, să te bucuri, să te joci, să creezi, să râzi și să emani cât de multă lumină poți ! ... ~

~ Când am aterizat pe Pământ, singurele lucruri pe care le cunoșteam erau - să iubesc, să fiu liber, să mă bucur, să mă joc, să râd și să eman lumină. Adică, să fiu doar eu însumi. Dar știți, nu a ținut prea mult...Căci nu peste mult timp, au năvălit 'oamenii de „bine” peste mine și m-au învățat numai lucruri „utile și folositoare”.
Ei dictau, eu încasam...!...
Așadar, când am crescut, oamenii de „bine” au venit și mi-au spus să nu iubesc chiar așa, pe oricine și oricum. Prin urmare, am început să cenzurez iubirea...
Apoi mi-au spus că nu pot fi chiar așa liber cum îmi închipui, că trebuie să țin seama neapărat de norme și reguli. Prin urmare, am uitat de libertatea spiritului, crezând că ea e inaccesibilă pe Pământ.
Apoi , mi-au mai spus ei , că cică să nu mă mai bucur atâta, că viața e o cruce, o suferință, un vaiet prelung în valea plângerii. Prin urmare, i-am luat în serios și am renunțat și la bucuria mea firească...
Apoi m-au amăgit că nu e ok să mă tot joc atâta de-a viața, ci să iau lucrurile în serios. Așadar, n-am avut încotro, am devenit încruntat, am terminat cu joaca și dusă a fost...
Apoi m-au păcălit că nu se râde chiar așa din orice, că viața e o luptă de care pe care. Prin urmare, am început să filtrez și râsul...
Apoi mi-au spus să nu mai eman eu atâta lumină, să nu mai atrag atenția, ci să-mi văd de lungul nasului sau de scurtimea lui. Așadar, am încetat să mai strălucesc...
Și astfel, am devenit eu din ce în ce mai mic, mai trist, mai defensiv, mai temător, m-am ofilit pe picioare și am murit...
După ce am murit, am aflat marele paradox pe care l-am reprimat permanent pe Pământ din prostie și frică:
că cele mai importante lucruri care contează aici, în cei câțiva ani de viață pe Pământ sunt - să iubești, să fii liber, să te bucuri, să te joci, să creezi, să râzi și să emani cât de multă lumină poți ! ... ~
(Cristi Ciorcila)

joi, 18 noiembrie 2021

duminică, 7 noiembrie 2021

AUTOVINDECAREA ESTE POSIBILĂ PRIN PUTEREA MINȚII ȘI PRIN FORȚA ENERGIEI VITALE

   Ascultati detalii despre relatia mama - fat in timpul sarcinii.....despre moarte prin arderea plamanilor cu oxigen....ascultati cu mintea si inima deschise....

    

atentie lactatele, graul si porumb...zahar....

sunt bune  mamaliga din mei....unt de cocos si oleaginoase ca nuca, caju, fistic


 

vineri, 5 noiembrie 2021

Cum poti pierde energia vointei

   Adica sa ajungi robotul leguma , care merge la servici, cheltuie salariul in societatea de consum (nu v ati gandit la ce se refera consumul ? )  asculta toate indrumarile mass media si le urmeaza intocmai , pentru ca NU MAI ARE VOINTA PERSONALA !!!! 
   V a creat Dzeu cu liber arbitru si acesti semeni ai nostrii dovedesc ca NU il MERITA  !
    Va mai lasati mult timp prostiti ?

marți, 2 noiembrie 2021

Ajutati va cu LUMINA AURIE si RESPIRATIE

  

 


Tiparele nu se află doar la nivelul cerebral al creierului, ci în ADN-ul nostru. Sigur, cu ajutorul minții conștientizăm și analizăm aceste tipare, dar munca propriu-zisă începe din interiorul fiziologiei.
PRIMUL tipar la care avem acces în mod direct încă de la naștere, este RESPIRAȚIA.
Respirația este tiparul rădăcină, fractalul originar din care se ramifică celelalte tipare secundare ale complexului corp-minte-emoție.
Dacă rădăcina este insuficient dezvoltată sau putredă (respirație superficială) copacul nu va avea stabilitate.
În schimb, dacă rădăcina este sănătoasă (respirație ECHILIBRATĂ) copacul va avea o fundație stabilă.
Orice stare joasă, negativă, este transmutată prin respirație, iar respirația declanșează coerența cardiacă, starea de relaxare și echilibrare metabolică.

Respirația reglează ritmul inimii, iar ritmul inimii reglează întreg metabolismul.
Recomand respiratia controlata, a tine respiratia pentru acumulare de energie si folosire/dirijata pe expir

Suntem o UNDĂ, care călătorește pe o undă, care călătorește pe o undă...
Respirația deschide zona intercostală, pieptul și sediul energetic al inimii.

Adoptând o stare de prezență, prin meditație/contemplație/rugăciune, putem infuza în structura noastră această stare de iubire, care în realitate nu este altceva decât Suflul Sinelui Creator.

Abia apoi vom înțelege cu adevărat semnificația expresiei:

" Toate sunt Una și Unul sunt Toate".
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro