duminică, 27 mai 2012

MAREA SCHIMBARE descrisa de SENATUL GALACTIC, CONSILIUL CELOR 12, ORION, SFERA 32, ZONA 10.



(5 august 2011; channeler: El Anora)

Oameni de pe Pământ, noi ne plimbăm printre voi acum, în corpul nostru fizic, şi voi nici nu ştiţi.

Am aşteptat mult timp pentru a face aceasta. Este foarte aproape momentul cînd şi voi veţi fi conştienţi de această realitate. A fost posibil să debarcăm pe planeta voastră deoarece frecvenţa de vibraţie a Pământului a crescut simţitor, viteza lui de rotaţie s-a mărit iar orbita este acum foarte stabilă. Unii dintre voi v-aţi crescut frecvenţa de vibraţie suficient pentru ca să ne puteţi vedea. Că voi nu ştiţi pe cine vedeţi, asta este altceva. Puţin mai este până când ne vom deconspira.

Ceea ce am vrea să vă reamintim este că toţi facem parte din UNUL. Numerologic, cifra 1 înseamnă începutul precum şi momentul renaşterii. Când se va realiza numărul 111 (Nota C.M.: referire la data de 11 nov.2011), Steaua Sirius se va afla în aliniere cu Planeta Albastră (n.m..Pământul). Este momentul aşteptat de eoni, pentru ca siriusienii să vină în mare număr la voi. Vor aduce daruri, seminţe şi fructe, care vor fi împărţite copiilor Pământului. La noi se spune că cei care caută fericirea supremă, vor fi căutaţi de fericire. (Sau „Cine caută spre cer, va veni cerul la el”)

Vom marca drumul de la voi până la stele cu jaloane de lumină. Pe aceste fascicule va circula o „corabie” care va transporta mai multe specii de fiinţe (Nota C.M.: o paralelă cu Corabia lui Noe) ale universului, pentru ca voi să le cunoaşteţi. Şi calea aceasta va fi deschisă pentru vecie.

Va veni o vreme când oamenii de pe Pământ se vor uita în sinea lor pentru a afla ce este în stele. Îşi vor afla mântuirea în adâncul fiinţei lor, nu căutând-o în ceruri, căci în ei vor vedea reflectat întregul univers.

Atunci se va putea spune cu adevărat că pe planeta voastră se va fi instalat definitiv pacea și iubirea.

Oamenii se vor aduna ca la un semn nu cu dorinţa de a avea dolari; în acea zi nimeni nu va mai duce lipsă de hrană, de îmbrăcăminte, căci hrana şi îmbrăcămintea vor fi la discreţie. Tehnologiile care se aplică în alte lumi vor fi utilizate şi pe Pământ.
In Noua Eră vor fi cunoscute și oraşele sacre de sub pământ.

Şi toate vor fi iertate, pentru că până atunci cei întunecaţi vor dispărea de pe Pământ iar din nori ploile vor cădea atunci când trebuie şi unde este necesar, nemaifiind controlate şi obstrucţionate de cei răi.

După ce se va realiza purificarea, cînd păcatul va fi eradicat, un curcubeu mare va apărea pe cer pentru ca lumea să înțeleagă că are loc o mare schimbare. Atunci multe suflete își vor părăsi corpurile iar cei rămași se vor îndrepta cu evlavie la templele lor, la locurile lor de rugăciune, și vor înțelege că, în sfârșit, întunericul, necunoașterea și izolarea au luat sfârșit.

Toți musulmanii se vor ruga, toţi nativii americani se vor ruga, toţi creştinii se vor roaga, toţi budhiştii se vor ruga, iar preotesele și marii preoți vor intra în templele lor, unde-și vor re-aminti cine sunt, cine i-a trimis și care este menirea lor pe planeta aceasta supusă atâtor încercări de către cei din afară și de către prozeliții lor de pe Pământ.

Şi fulgere de spaimă vor brăzda cerul, și copacii vor fi spintecați de trăznete, iar viețuitoarele se vor înspăimânta crezând că a venit sfârșitul lumii.

Apoi, se va așeza liniștea și pacea iar o lumină de nedescris se va răspândi pe întregul pământ; oamenii vor înțelege, ca printr-o străfulgerare, cine sunt și de ce se află acolo.

Din tăriile cerului, își va face apariția o navă care se va apropia de Pământ. Si din ea va răsuna o voce puternică și prietenoasă îndemnând lumea să se îndrepte către Egipt, la Marele Templu Sacru. Spre acel loc se vor grăbi și sufletele încarnate ale Sumerienilor, ale vechilor Lemurieni, ale Draconilor, ale Babilonienilor, ale vechilor Africani, ale Celor din Vest și din Est. Și până la Luna Nouă vor fi toți adunați formând o mare mulțime, plină de evlavie.

Atunci li se va arăta Marea Sferă de Cristal care le va transmite toată cunoașterea, toată iubirea și veșnicia.
Fiecare își va declina identitatea și va primi coroana învingătorului. Și fiecare va înțelege până în străfundurile lui că este parte a ÎNTREGULUI. Conducătorii vor înțelege și vor accepta că rolul lor este de a-i servi pe ceilalți și că nimic nu-i deosebește de marea masă a populației care le-a încredințat responsabilitatea de a o conduce.
Cei care își vor fi pierdut o ființă dragă, vor înțelege că aceasta nu a dispărut pentru totdeauna și că, de fapt, ea se află acolo unde și-a ales să fie, adică exact în postura care-i oferă cele mai bune condiții de evoluție a ființei sale totale, care este indestructibilă și nemuritoare.
Iubirea și pacea vor domni peste tot, tristețea va deveni o necunoscută iar umanitatea va reveni în rândul civilizațiilor avansate ale Marii Familii a Universului.

Noi suntem Consiliul Celor 12 din Orion.
SURSA: http://lightworkers.org

Snatam Kaur we are all one

PLEIADIENII: A SOSIT TIMPUL!!!



(1 april. 2012; channeler: Jen Freer) [Newsletter] 9 aprilie

Acesta este mesajul primit prin channeling de la fratele meu stelar Peter de pe ” Cercul Pleiadian 500” (Pleiadian Ring of 500), în ziua de duminică, 1 aprilie 2012. Jen Freer.

Salutări tuturor membrilor familiei pământene! Eu sunt Peter, de pe Cercul Pleiadian 500. Împreună cu echipajul meu, orbităm în jurul planetei voastre și asigurăm Intel pentru Consiliul Pleiadian al Luminii, Federația Galactică a Luminii și Comandamentul Ashtar (Nota C.M.: Cred că este vorba despre un avanpost spațial pleiadian, amplasat în jurul Pământului, reprezentând interesele celor două organisme menționate și aparținînd Comandamentului Ashtar).

Cu ce ne ocupăm noi, cei care ne aflăm în această ”coajă de nucă”? Activitatea noastră este în special una de cercetare și investigație “la fața locului “. Interceptăm toate tipurile de informații trimise de pe Pământ între diversele organisme, direct sau prin intermediul rețelei de sateliți artificiali care orbitează în jurul planetei, interesați fiind în mod deosebit de acele informații considerate a fi “top secret”. După interceptare, informațiile sunt decodificate și expediate organismelor galactice specializate, pentru a cunoaște din timp planurile și intențiile tuturor centrelor de putere de pe Pământ, dar și pe cele ale unor civilizații extraterestre neaparținând Federației Galactice a Luminii.

Echipajul navei noastre este format dintr-un grup cu specializări diverse, proveniți de pe planete diferite. Nu suntem toți din Pleiade; printre noi se află siriusieni, arcturieni, andromedani etc.
Suntem grupați în mici formațiuni specializate pe diverse domenii. De exemplu, micul meu grup are sarcini de observare, cercetare, investigare și prevenție a scenei politice globale sau din diverse zone ale Pământului. Unii dintre noi monitorizează permanent și de aproape ceea ce se întâmplă pe scena politică a SUA, în timp ce alţii din grupul meu se concentrează asupra altor ţări.
Informațiile obținute de către fiecare sunt apoi coroborate și analizate în context global, pentru a se trage concluziile care se impun prin corelarea evenimentelor ce au loc sau care urmează a se produce. Concluziile grupurilor specializate pe diverse domenii, precum: finanțe, forțele armate, economie, mass-media, sănătate, guvernare, partide politice, religie, geologie și geodezie, poluare, mediu etc. sunt analizate împreună, ceea ce ne permite să tragem concluzii exacte asupra stării de moment și tendințelor viitoare.
Nu neglijem ce se întâmplă cu vechile și noile guverne, cu Noua Ordine Mondială, Grupul Bilderburgers, societatea secretă Skull & Bones, grupurile mafiote sau teroriste, și încă multe altele. În privința activităților distructive, putem să vă informăm cu satisfacție că au diminuat foarte mult.
Deși voi nu cunoașteți, dispunem de echipaje (OPS) care activează la sol și în apele terestre. Poate este mai greu de crezut, dar noi ajutăm organele specializate ale pământenilor să facă descinderi în diverse locuri pentru a aresta exponenții vechii puteri, care trebuie să răspundă pentru faptele lor destabilizatoare sau distructive.
Apreciem că luna aprilie 2012 va fi una de mare eficiență în acest domeniu.
Clicile mafiote se luptă între ele pentru supremație, torpilându-se reciproc în planul afacerilor, al piețelor de desfacere, al zonelor de influență, al capitalului financiar etc. Un prim exemplu este JP Morgan care-și retrage interesele din Vatican. Panica ce a pus stăpânire pe vechile structuri ne provoacă stări hilare, văzându-i cum se zbat să găsească o ieșire inexistentă, de altfel.

Noul sistem financiar a fost deja implantat și va începe să dea roade.
Nu este acel BRICS (Nota C.M.: Acronim care se referă la sistemul financiar și economic al grupului de țări care „vin din urmă” : Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, și care vor schimba harta economică a lumii) despre care ați citit. Există un grup mai mare care s-a format și are ca bază de lansare Elveția. Nimeni nu știe despre el. Nici măcar Ben Fulford (Nota C.M.: renumit jurnalist canadian stabilit în Japonia). La Ben nu ne-am referit în sens peiorativ.
Cea mai mare parte a informațiilor care vor apărea în legătură cu aceasta sunt corecte, deoarece vin din interior. Soluția finală de redresare a economiei lumii, la care s-au oprit, este ținută încă în secret, la nivel foarte înalt. Lansarea va avea loc în curând, dar după ce casele guvernatoare vor fi fost bine curățate. Ben a fost monumental în această schimbare!
Soluțiile găsite au încă la bază energiile vechi, caracteristice celei de-a treia dimensiuni.
Recent, Arhanghelul Mihail, canalizat prin două surse diferite și de mare încredere (Ariel DeAngelis și Ron Had), a afirmat că restricțiile pe care le aveau Federația Galactică a Luminii și Comandamentul Ashtar, în relația cu Pământul, au fost ridicate pentru a putea ajuta mai eficient omenirea. Restricția NO! a fost înlocuită cu comanda GO! Tot ceea ce urmează să se întâmple va sta sub semnul acestei dispoziții – GO!. Chiar acum, echipajele noastre de la sol sunt în acțiune, făcând arestări în rândul reprezentanților întunecaților plasați în diverse domenii, inclusiv militare și financiare.

Vă indicăm să nu dați crezare informațiilor neconforme aruncate pe piață de mass-media, încă aservită.
În Statele Unite, recentele documente semnate de către preşedintele Obama nu au ca scop restricții sau îngrădiri ale drepturilor poporul american. Acel “Lockdown” (Blocaj, restricție), a fost pus în aplicare în principal pentru a limita Cabala din această țară.
Vi s-a spus că armata americană nu-și va sacrifica oamenii și aceasta este adevărat. Cu condiția să nu treacă de partea Cabalei. Față de aceștia, nu va exista indulgență. Lagărele create pentru alții pot fi folosite și pentru americanii care complotează împotriva propriei țări.

Toată lumea care a asistat la atacurile de la World Trade Center, din New York, la 11 septembrie 2001, va primi clarificări. Deocamdată se cunoaște foarte puțin din ceea ce a fost atunci. Chiar dacă anii au trecut, s-au adunat suficiente dovezi împotriva făptuitorilor care nu vor scăpa de pedeapsă, căci a fost vorba despre acte criminale împotriva propriului popor și a unor cetățeni străini care și-au pierdut viața în acel eveniment tragic.
Mulţi oameni au fost implicaţi în acel complot. Şi totul s-a produs din cauza banilor. În subsolul unuia dintre turnuri se afla depozitată o importantă cantitate de aur care a dispărut fără urmă în acea catastrofă provocată. Atacul asupra celor două turnuri a fost menit să provoace derută, haos și să abată atenția de la ceea ce se întâmpla la subsol.
Aurul și banii au fost din totdeauna cauza producerii tuturor actelor mișelești care au avut loc pe planeta voastră. Războaiele nu au fost declanșate doar din considerente religioase sau de rasă, ci, în primul rând, din cauza bogățiilor care erau râvnite de invadatori, căci mereu bogăția a fost considerată ca sursă a puterii. Niciodată nu a fost însă vorba despre o putere reală, ci despre una falsă și trecătoare. Reflectați asupra acestei afimații și veți constata că exprimă purul și singurul adevăr.
Un nou sistem financiar sănătos nu va apărea decât atunci când va dispărea spiritul falsei îmbogățiri din care se naște falsa putere. Vechile sisteme financiare, oricât de sofisticate și de modificate, nu vor funcționa atât timp cât mentalitățile nu se vor schimba și cât conștiința nu va evolua. Natura adevăratei abundențe nu poate avea la bază vechea gândire separatistă, vechea poftă de a o utiliza doar în folosul unora și în detrimentul majorității!

Imaginaţi-vă o lume în care nu mai există bani. Banii nu sunt necesari căci ceea ce aveți voi nevoie se găsește din belșug. Adevăratul tezaur este sufletul și spiritul ființei umane; de alte tezaure nu aveți nevoie!
Talentele, însușirile și abilitățile voastre sunt suficiente pentru a vă asigura o viață abundentă și plină de iubire. Pentru munca prestată, pentru serviciile făcute, nimeni nu ar trebui plătit, totul asigurându-se prin reciprocitate.

Iubirea este moneda cea mai valoroasă în intregul univers.


Credeți că asta este utopie? În sinea voastră, ea este o dorință care se va împlini nu peste foarte multă vreme. Da! Fără “bani”. Se va ajunge acolo doar prin creșterea vibrației. Dar procesul cere o curățenie totală. Înlăturarea Cabalei nu va însemna automat dispariția tuturor problemelor care necesită a fi rezolvate de umanitate. În primul rînd va dispărea teama, și asta va înlesni o oarecare creștere a frecvenței de vibrație. Acesta va fi un pas înainte.

Noul sistem financiar, care va fi implementat, va fi încă un pas înainte. Astea vor fi ca un bandaj peste o rană veche, fără a te fi uns încă cu alifia tămăduitoare. Unguientul necesar îl vor reprezenta vibrațiile înalte. Creșterea vibrațiilor voastre va vindeca planeta. Și nu există niciun motiv pentru ca aceasta să nu înceapă încă de pe acum.
Când banii vor dispărea, veți înțelege mai bine de ce se spune că banii nu aduc fericirea. Cu ei se pot cumpăra numai bunuri materiale. Dar materialitatea nu vă ajută să evoluați. Materialitatea este caracteristica dominantă a dimensiunii a 3-a. Noi ştim că acum banii asigură hrana, adăpostul, căldura şi confortul. Dacă ai bani, îți poți permite să te gândești și la altceva. Având bani, îți poți permite să călătorești, să vezi lumea, să te implici în diferite manifestări de socializare și de caritate, să te școlarizezi mai bine etc. Da, acestea sunt lucruri importante!
Suntem gata să pariem că majoritatea dintre voi nu au posibilitatea de a merge acolo unde poți înota împreună cu delfinii sau de a vedea primatele la ele acasă. Știm că majoritatea dintre voi nu au vizitat locuri din afara țării lor, cu atât mai puțin unele destinații exotice. Dintr-un motiv cât se poate de simplu: lipsa banilor. Din păcate, câștigurile pe care le obțineți din munca cinstită pe care o desfășurați sunt mult sub cât ați avea nevoie pentru a vă permite și astfel de „excentricități”.
Suntem autorizați să vă spunem că toate aceste lucruri, şi multe altele, vă vor sta la dispoziție nu peste mult timp. Fără limite! Tot ceea ce trebuie sa faceți este să vă ridicați nivelul de vibrație. Este nevoie de creșterea vibrațiilor fiecăruia dintre voi, mai ales în această perioadă a oportunităților.

Practic, cum se obține aceasta? Prin mai multă iubire fără condiții, mai multă onestitate, compasiune, integritate morală și prin înlăturarea fricii, urii și dorinței de a avea cât mai multe bogății materiale. Vibrațiile voastre benefice nu vă ajută numai pe voi și societatea în care trăiți, dar și pe Mama Pământ, cea care, în pofida multelor agresiuni cu care ați „gratulat-o”, nu a încetat să vă iubească și să vă ocrotească. Îndeplinind aceste minime condiții, veți deveni liberi, capabili să vă utilizați abilitățile de ființe mutidimensionale!

Nu vă mai conduceți viața după cum vă spun alții! Uitați că există mass-media, care vă toarnă până la refuz tot felul de știri, de “analize” întoarse pe toate fețele asupra unor evenimente și știri oricum minore, și cărora voi nu le puteți schimba cursul la modul direct.
Citiți mesajele pe care ființe ale unor civilizații universale vi le transmit prin multele canale umane. (E bine ca să verificați veridicitatea acesor mesaje, ceea ce se poate face prin citiri comparative din mai multe surse, care tratează același subiect).

Nu aveţi nevoie să vă încărcați cu știri alarmiste, care vă scot din starea voastră de echilibru!
Nu vă implicați afectiv în nicio chestiune, indiferent cât de tragică ar fi! Dacă puteți, ajutați, tratați cu înțelegere și compasiune, dar nu lăsați ca asemenea evenimente să vă schimbe programul de viață (mai ales spirituală). Acesta nu este un comportament cinic, ci unul care vă poate asigura îndeplinirea contractului cu care ați venit în această viață. Asta și pentru faptul că, dacă vă veți putea crește nivelul de vibrație, veți fi mult mai de folos celor din jur, inclusiv celor afectați în mod direct de un anumit eveniment nefericit.
Deși vi s-a mai spus și cu alte prilejuri, repetăm că este cât se poate de benefic să practicați meditația, centrarea ființei pe chakra inimii, binecuvântarea, contemplația, consacrarea, respirația profundă, contactul cu natura (mai ales în zonele nepolute).
Vă trimitem o rază luminoasă alb strălucitoare și galben-aurie pe care s-o vizualizați și să integrați în ființa voastră din ce în ce mai rafinată.
Vă mulţumim și vă iubim! Vă rugăm să răspândiți DRAGOSTE!
Pace, iubire si lumină vouă, tuturor!
Eu sunt Peter, fratele vostru din stele, aflat acum temporar pe Ring Pleiadian 500.
Namaste!

www.freerspirit.com
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro