duminică, 27 decembrie 2015

Mancarea vindecatoare

Desi nu sunt de acord sa consumam CARNE, ALCOOL SI PRAJELI, va pun la dispozitie cateva sfaturi alimentare legate de acest mod de viata pentru calitatile vindecatoare ale acestor alimente.

Va reamintesc ca si cauza spirituala a aparitiei CANCERULUI - EGOISMUL neiubirii, care distruge viata din jur sau propria viata.


O varianta de Mancare vindecatoare

Prima linie de aparare impotriva bolilor poate fi chiar mancarea pe care o consumi la cina. Stiinta medicinei culinare combate boli precum cele de inima, cancerul, diabetul cu retete si mancaruri facute sa vindece. Invata cum poate dieta ta sa lupte impotriva bolilor de care iti e frica.
Mancarea e medicina – aceasta este deviza medicinei culinare. Un pionier in acest domeniu, Dr. John La Puma, sustine ca mancarea este cel mai bun mod de a preveni, a trata si chiar de a vindeca boli. O dieta sanatoasa este foarte puternica in lupta impotriva obezitatii, diabetului, artritei, sindromului metabolic, bolilor de inima si depresiei. O dieta buna poate chiar sa reduca riscul aparitiei cancerului – peste 80% din tipurile de cancer pot fi controlate prin intermediul stilului de viata, care include dieta.
Este usor sa previi anumite boli prin cunoasterea alimentelor bune pentru noi si prin invatarea modului de preparare. Fa pasi mici in lupta impotriva bolilor prin introducerea in dieta ta a urmatoarelor produse:
–    Fructe de padure
–    Condimente indiene
–    Ceaiuri
–    Oua
–    Somon
Aceste super-alimente bogate in antioxidanti, proprietati antiinflamatorii, fibre si acizi grasi Omega-3, consumate numai o data pe saptamana, te pot ajuta sa lupti impotriva eventualelor boli.
Descopera care sunt cele 5 super-alimente care lupta impotriva cancerului si cele care imbunatatesc sistemul imunitar.
Super alimente care lupta cu cancerul:
1.    Bulgurul
O cereala turceasca care contine multe elemente care lupta impotriva cancerului: magneziu, zinc si fibre. Studiile au aratat ca femeile premenopauzice care consuma mai mult de 30 grame de fibre pe zi reduc la jumatate riscul aparitiei cancerului la san. 50 grame de bulgur gatit da 8 grame de fibre – o treime din doza zilnica recomandata.
Alege bulgurul brut pentru ca acesta creste incet glicemia. Foloseste-l pentru a inlocui orezul si cartofii, adauga-l la carnea tocata sau foloseste-l ca garnitura. Pentru a te bucura de savoarea lui, incearca ca il prajesti intr-o tigaie uscata, fara ulei.
Este recomandat sa consumi 50 grame/zi.
2.    Lime
Atat coaja cat si sucul acestei citrice contin un flavonoid natural numit hesperidina, care lupta impotriva cancerului de san, de colon, de ficat si de plamani.
Pentru a-i maximiza efectele pozitive, consuma 50 ml de suc proaspat de lime pe zi. Nu bea sucul nediluat, ca sa-ti protejezi dintii. Fa-ti singura un suc amestecand 3 fructe de lime fara coaja, cu 100 ml de apa rece. Pentru a te bucura de continutul puternic de antioxidanti, consuma zeama de lime. O poti folosi pentru asezonarea salatelor, pentru a da savoare salatelor sau ca o alternativa la sare cand o pui pe legume.
3.    Struguri Concord
Acesti struguri cresc in America de Nord si sunt recunoscuti pentru savoarea lor de mosc, putin acrisoara. Acesti struguri de vin au pielea groasa si o mare concentratie de polyphenoli, inclusiv resveratrol, care lupta impotriva cancerului de ficat, stomac si de san. Acest antioxidant puternic se gaseste in pielea si semintele acestui strugure. Asa ca trebuie sa manaci strugurele intreg.
Daca nu gasesti acest tip de struguri, alege unii rosii sau visinii pentru ca si acestia contin mult resveratrol, mai mult decat strugurii verzi.
Daca vrei un mod amuzant de a-i manca, incearca sa ii ingheti si sa ii pui in bauturi in loc de gheata. Pentru mai multi antioxidanti, transforma-i in suc. Bea 2 pahare de suc de struguri pe saptamana.
Pentru a te bucura de beneficiile pe care ti le ofera strugurii in lupta impotriva cancerului, bea un pahar de vin rosu. Bea mai ales Pinot Noir pentru ca reduce riscul aparitiei cancerului la rinichi, la plamani sau cel ovarian. Bea vin in cantitati moderate de cateva ori pe saptamana. Dar trebuie sa vorbesti cu doctorul inainte de a include alcoolul in dieta ta.
4.    Rucola
Rucola este o leguma crucifera precum varza, broccoli sau conopida. Aceasta leguma contine kaempferol si quercetin, care lupta impotriva cancerului. Potrivit unui studiu, consumul a 50 grame de astfel de legume crucifere reduce cu 15% riscul aparitiei cancerului de plamani la nefumatori.
Incearca rucola proaspata sau prajita cu ulei de masline si lamaie. O poti pune si peste paste. Poti incerca si baby rucola care este mai dulce. Nu uita sa o mesteci bine pentru a elibera substantele benefice pentru sanatate.
5.    Peste marin
Pestele marin este plin de vitamina D, care, potrivit studiilor lupta impotriva cancerului de colon, de san si chiar de plamani. Consuma o portie de 200 grame pe saptamana. Il poti pregati la grill sau la cuptor fara ulei (uleiul distruge vitamina D) pentru a elibera proprietatile vindecatoare.
Adjuvante ale imunitatii
Protejeaza-te de raceli si de gripa cu adjuvante ale imunitatii. Iata care sunt:
1.    Tahini
Aceasta pasta cu aroma mediteraneana, cu gust de unt de arahide, este facuta din susan rasnit. Contine 2 ingrediente bune pentru imunitate: magneziu si zinc. Magneziul este vital pentru functionarea optima a sistemului imunitar in timp ce zincul te protejeaza de infectii.
Incearca tahini cu hummus sau foloseste aceasta pasta intr-un sandwich cu miere si mere. Este si un dip excelent pentru legume. Amesteca 50 grame de iaurt cu un catel maruntit de usturoi, o lingura de tahini si sucul de la o lamaie. Consuma 2 linguri de tahini in fiecare zi. Are doar 180 de calorii si este bun pentru sistemul imunitar.
2.    Piper negru si oregano
Desi te face sa stranuti, piperul este foarte bun pentru nas. Boabele negre de piper contin piperina, un element cu proprietati antinflamatorii, care reduce inflamatia in articulatii. De asemenea, te ajuta sa asimilezi beneficiile altor condimente.
Oregano in forma proaspata elibereaza un ulei aromatic antimicrobian si antiviral. Omoara stafilococul si bacteria E coli din mancare. Un studiu a aratat ca oregano este eficient in combaterea a peste 30 de germeni. Bucura-te de beneficiile acestei plante presarand-o peste paste sau pizza.
Consuma 2 linguri de piper negru si oregano pe saptamana, pentru imbunatatirea sistemului imunitar.
3.    Dovleacul
Dovleacul contine beta-caroten, un puternic antioxidant ce se gaseste in toate legumele si fructele portocalii, galbene sau rosii. Corpul transforma carotenii in vitamina A, care este esentiala pentru un sistem imunitar sanatos. Dovleacul contine si zinc (bun pentru sistemul imunitar).
Consuma 50 grame de dovleac in fiecare zi pentru a obtine doza zilnica necesara de vitamina A. Sau poti incerca sa consumi piure de dovleac, cu 100% continut de dovleac, amestecat cu o lingura de unt. Poti presara peste acest amestec niste scortisoara. Incalzeste amestecul la cuptorul cu microunde si obtii o garnitura excelenta.

duminică, 13 decembrie 2015

Efecte benefice ale meditatiei

Energia subtilă benefică ce este acumulată și cultivată prin meditaţie a fost dovedită ştiinţific

Mai multe studii au arătat că energia emisă de unii oameni care au atins un nivel avansat practicând meditaţia, depăşeşte nivelul uman obișnuit de sute sau mii de ori. Vă prezentăm mai jos câteva studii pe această temă.
1. Nivelul undelor gama a depăşit capacitatea de măsurare
Studiul expertului în neurologie Richard Davidson, efectuat în 2004, cu privire la energia emisă de călugării tibetani în timp ce meditează a fost documentat de Universitatea Standford.
Davidson i-a testat pe unii dintre călugării mai avansaţi ai lui Dalai Lama, fiecare având între 15 şi 40 de ani de experienţă în practica de meditaţiei. Acesta a măsurat undele gama emise de creierul lor cu un electroencefalograf (EEG), scanând şi testând creierul. Un grup de control format din 10 studenţi fără nicio experienţă anterioară în meditaţie a fost, de asemenea, testat după o săptămână de antrenament.
Undele gama sunt descrise ca fiind undele cu o frecvenţă foarte înaltă şi cele mai importante dintre undele electrice ale creierului. Pentru producerea lor este necesar ca mii de celule nervoase să acţioneze concomitent, la viteze foarte înalte.
Davidson a descoperit că la unii dintre călugări, în timpul meditaţiei, activitatea undelor gama era foarte puternică şi de o amplitudine mai mare decât oricare alt caz documentat în istorie. Mişcarea undelor a fost, de asemenea, mult mai bine organizată decât la voluntarii care au participat la test fără a avea experienţă în meditaţie.
S-a arătat că meditaţia poate să conducă la redistribuirea materiei cenuşii în creier şi să prevină pierderea acesteia, cu un impact pozitiv asupra mai multor funcţii mentale precum controlul emoţiilor, impulsurilor, gândurilor şi mişcărilor. Aceasta se petrece deoarece nucleele ramificate ce controlează aceste funcţii sunt situate în interiorul materiei cenuşii.
2. Maeştrii de Qi Qong emit unde infrasonice de 100 până la 1000 de ori mai mari decât nivelurile normale
Cultivarea minţii şi a trupului are efecte supranaturale profunde ce pot fi măsurate. În 1998, profesorul Lu Yanfang împreună cu alţi oameni de ştiinţă americani au efectuat cercetări pe maeştrii de Qi Qong din China.
Qi Qong-ul este o practică străveche, ce cultivă energia nu doar prin exerciţiile meditative, ci şi prin îmbunătăţirea minţii şi a naturii inimii. Se spune că mintea şi trupul sunt inseparabile.
În cercetarea sa, Yanfang a constatat că maeştrii de Qi Qong sunt capabili să emită rafale de unde infrasonice, de 100 până la 1000 de ori mai puternice decât oamenii obişnuiţi. Chiar şi începătorii aveau, după doar câteva săptămâni de practică, o energie infrasonică de cinci ori mai mare decât înainte.
Un studiu similar al Colegiului de Medicină Tradiţională Chineză din Beijing, publicat în 1988, a constatat că energia emisă de către maeştri de Qi Qong poate fi măsurată parţial, ca unde infrasonice.
Ambele studii sunt detaliate de către Institutul China Healthways.
3. Călugării emit căldură atunci când alţii pot muri de frig
Într-un articol din 2002, publicat în Gazeta Universităţii Harvard, este descris un experiment realizat pe călugării tibetani din nordul Indiei.
Călugării, îmbrăcaţi cu haine subţiri, au fost închişi într-o cameră, la temperatura de 4° Celsius. Ei au intrat în stare de meditaţie profundă iar peste umeri le-au fost puse cearşafuri umede. În aceste condiţii, o persoană obişnuită ar fi început să tremure incontrolabil, iar scăderea temperaturii trupului ar fi putut duce chiar la deces, se explică în articol. Cu toate acestea călugării au rămas calzi, iar căldura trupului lor chiar a uscat cearşafurile. Odată uscate, acestea erau înlocuite cu alte cearşafuri ude. Fiecare călugăr putea usca trei cearşafuri pe parcursul mai multor ore.
Herbert Benson, care a studiat tehnica meditaţiei timp de 20 de ani, a declarat pentru Gazetă: „Budiştii simt că realitatea în care trăim nu este cea finală. Putem pătrunde în altă realitate, care nu este afectată de emoţiile noastre sau de lumea cotidiană. Budiştii cred că această stare de spirit poate fi atinsă prin facerea de fapte bune şi meditaţie.”
Căldura emisă de trupurile lor era doar un efect secundar al meditaţiei, a specificat Benson.
Multe astfel de experimente au fost efectuate pe oameni care practică meditaţia şi s-a descoperit că unii sunt capabili să emane cantităţi mari de diferite tipuri de energie măsurabilă. Ei pot să-şi controleze metabolismul precum şi alte funcţii ale trupului.
4. Efectele vindecătoare sunt uimitoare
Mulţi practicanţi Falun Dafa, o practică străveche cunoscută de asemenea şi ca Falun Gong, au susţinut că au fost vindecaţi de boli cronice şi afecţiuni foarte serioase. Falun Dafa este o disciplină meditativă ce cultivă atât mintea cât şi trupul. Cele trei principii fundamentale ale sale sunt: Adevăr, Bunătate şi Toleranţă.
Jurnalista din domeniul medical Lara C. Pullen a intervievat câţiva practicanţi Falun Dafa, în anul 2000, pentru un articol publicat în CBS Health Watch. Iată doar un exemplu: Sen Yang, unul dintre intervievaţi, a povestit că la vârsta de 39 de ani a fost diagnosticat cu hepatită cronică. „Un doctor mi-a spus direct – nu există nicio modalitate să-ţi vindecăm boala. O vei avea pentru tot restul vieţii”, i-a relatat acesta lui Pullen. După ce a practicat Falun Dafa pentru un timp, a făcut un examen medical, iar rezultatele tuturor celor 32 de teste erau normale, inclusiv cele cu privire la boala sa.

miercuri, 2 decembrie 2015

Adevăruri de bază ale Evoluției Spirituale

(4 nov. 2015 de la

S.B.: redau mai jos un mesaj de la Arhang. Mihail, primit și publicat de channelerul Ronna Herman în data de 27 feb.2015, sub titlul „ Spiritul și Sufletul și Noua Piramidă a Luminii în Meditație”
(prima parte)
A.A. MIHAIL:  
Iubiți Maeștri,
V-ați întrebat vreodată care este diferența dintre voi, "Sufletul" și voi, "Spiritul"?
Ce este Sufletul? Din ce este acesta alcătuit? Care îi este originea? Ce se va întâmpla cu Sufletul atunci când omul moare sau transcende? Unde va ajunge el după ce părăsește corpul fizic? Puteți deveni un „suflet pierdut”? Are Sufletul vostru nevoie să fie salvat dacă de-a lungul vieții trupului, ființa a păcătuit?
Toate aceste întrebări și le-a pus omenirea voastră de la prima ei încarnare (pe Pământ sau altundeva).
Permiteți-ne să vă dăm câteva răspunsuri concise pentru o înțelegere corectă și mai deplină a realității.
Încercând să vă dăm tuturor această înțelegere, știm că vor fi și dintre cei care nu se vor lăsa convinși, din cauza nivelului lor actual de evoluție. 
Ca întotdeauna, vă rugăm să vă utilizați discernământul și să acceptați că sunt adevărate doar acele explicații care rezonează cu inima și Sufletrul vostru.
La nivel cosmic sau Omniversal, fiecare dintre voi este "Spirit", o fațetă sau o rază de esență divină emanată din miezul inimii Creatorului Suprem.
La acel nivel, sunteți pe deplin conștienți de cine sunteți și de conexiunea voastră cu Creatorul Suprem; sunteți absolut conștienți și știți că aveți identitatea "EU SUNT".
La nivel universal, voi sunteți niște co-creatori divini trimiși în universuri printr-o mare lumină Divina pentru a co-crea lumile fără de sfârșit ale Cosmosului, în numele nostru și al Tatălui / Mamei Dumnezeu. 
La nivel de Spirit și de Suflet, voi sunteți conștienți de Planul Divin General pentru acest univers și ați înțeles de la început că aveți dreptul de a face acest „joc” al vieții, așa cum credeți voi de cuviință, acționând conform liberului vostru arbitru. 
În funcție de dimensiunile pe care vi le-ați ales ca să le populați, și în funcție de nivelul evolutiv la care ați ajuns, voi vă puteți aminti sau nu originile voastre divine și scopul pentru care ați fost trimiși în univers. 
Ca Spirit, componentă a "Razei Divine", voi sunteți ființe grandioase de Lumină care au abilitatea de a-și trimite în diverse locuri din univers fațete (aspecte sau sub-raze) din esența voastră. De ce le trimiteți? Pentru a îndeplini dorința Creatorului de a vă multiplica cunoașterea prin experiențele pe care decideți să le efectuați. La rândul lor, și aceste „bucăți” din voi se multiplică și se răspândesc în infinitul creației, cu același scop. Fiecare aspect are sufletul și conștiința sa, care lucrează absolut independent de celelalte. Însă, oricând și pentru totdeauna, între ele rămân legături care, la un moment dat, pot fi activate. Toate aceste suflete, descendente din sufletul principal (rădăcină), formează grupuri de suflete care aparțin unei descendențe și care se cheamă Sufletul Cumulativ. 
Voi, cei care sunteți întrupați și vă aflați acum pe planeta Pământ, sunteți unele dintre acele scântei plecate din Esența Creatorului. Voi, precum și multitudinea celorlalte aspecte, aveți sufletul vostru individual, pendinte de Sufletul Colectiv, format la un anumit nivel al descendenței, vă trăiți viața și experimentați independent unele de altele. 
Cândva voi ați plecat în necunoscut, în zone nelocuite ale Creației, din dorința de a crea, prin liberul vostru arbitru, stări existențiale prin care altcineva n-a mai trecut. Tot ceea ce creați, tot ceea ce acumulați din experiențe, este darul vostru pe care-l veți încorpora în Conștiința Universală care, în cele din urmă, se va regăsi în inimaginabila Minte Cosmică.
Corpul vostru fizic este un vas de utilitate temporară, menit să vă ajute să vă adaptați condițiilor pe care vi le poate oferi Mama voastră Pământ. Acest vas, pe scurta sa durată de viață, va fi gazda Sufletul și scânteii divine (Spiritul). Acest Spirit sau Conștiință Divină este "esența vieții" și vi s-a dat pentru ca totdeauna să aveți un „colac de salvare” pentru vremuri când, s-ar putea să treceți prin „furtună”. Indiferent cât de mici sau de neînsemnați vă considerați, mereu veți fi însoțiți de această scânteie divină, pentru ca atunci când vă „pierdeți”, să vă puteți salva, orientându-vă spre țărm.
Sufletul vostru este nemuritor și extrem de cuprinzător. El a călătorit de-a lungul unui vast spațiu și timp, pentru a câștiga experiență și a-și crește conștiința de sine. El a fost găzduit de multe corpuri fizice, de diferite consitențe, de diferite forme și mărimi. Mai corect ar fi să spunem că Sufletul și-a creat aceste locuințe temporare, în funcție de mediul în care urma să trăiască (pentru a experimenta) și în funcție de programul de viață pe care și l-a întocmit înainte de încarnare.
Esența fiecărei vieți este gravată în adâncul fiecărui suflet precum și în Înregistrările Akashice. Nimic din ceea ce este esențial nu se pierde.


În viața fiecărei ființe vine un moment în care prevederile programului au fost îndeplinite iar corpul fizic și-a încheiat misiunea. Atunci, Sufletul își părăsește corpul fizic, pregătindu-se pentru a-și face un bilanț și a-și întocmi un alt program cu care să debuteze într-o nouă viață.
Cu cât ființa se apropie de limita vieții în care se află, cu atât sufletul său este infuzat de o nemulțumire divină care treptat se accentuează și se înfiltrează în conștiința minții umane a acelei entități. Persoana începe să se interiorizeze, și să se concentreze asupra ego-ului său lumesc pentru a-l îmblânzi și a-l convinge să accepte inevitabilul sfârșit al fizicalității sale. Tot în această perioadă, omul începe să-și dorească să se reconecteze la sufletul său și să-și apropie aspectele răspândite în univers.

În viețile trecute și epocile de mult depășite, "reuniunea de suflet și de spirit" era un eveniment puternic individualizat în care unele ființe, aflate la limita existenței lor fizice, cunoșteau cu exactitate data părăsirii corpului fizic și modul în care aceasta se va produce. (Nota C.M.: acest subiect este prezentat pe larg în cărți precum „MILAREPA”, „POVESTEA UNUI LAMA TIBETAN”, „AUTOBIOGRAFIA UNUI YOGHIN”, „CU MISTICI ȘI MAGICIENI ÎN TIBET” etc).


În curând, aceasta nu va mai fi o particularitate rar întâlnită. Perioada de "trezire în masă", va face ca marea majoritate a ființelor umane, aflate în ascensiune, să cunoască acest moment al despărțirii de trup.
Veți avea posibilitatea conectării cu multiplele fațete (aspecte) ale familiei voastre de Suflet, cu Sinele vostru Superior, cu multele voastre supra-sufletele și chiar cu Dumnezeul vostru (EU SUNT).
De la nivel cosmic, Creatorul Suprem își trimite din ce în ce mai pregnant, mai prezent, Strălucirea de Sine prin Marele Soare Central, ale cărui fluxuri de Lumină vor ajunge pe Pământ, după ce vor fi filtrate corespunzător, pentru a vă asigura protecția. Aceste fluxuri rareori vor veni în mod direct ci prin intermediul Soarelui vostru local. 
Sufletul poate fi descris ca un Atom, o sămânță în care pulsează forța vieții și care este localizat în zona inimii, în miezul acestei semințe – atom și are forma unui romb. 
În prezent, acest romb divin este în curs de activare, aceasta făcându-se prin iradierea multiplelor fațete cu fluxurile luminoase trimise de Dumnezeu.

La aceia care sunt prinși încă în iluzia creată de dimensiunile joase, Spiritul poate fi doar o mică scânteie de viață în zona inimii. Pe măsură ce ființa se trezește și se deschide Divinității, această infimă scânteie se revigorează, se dilată și înflorește, căpătând o din ce în ce mai mare putere, până când devine un puternic „Centru Solar al Inimii”, care va cuprinde plexul solar, inima, zona timusului și a gâtului. În această etapă, mica scânteie, devenită un puternic soare luminos, poartă denumirea de Tripla Flacără iar inima devine sediul Sufletului.

Sufletul comunică atât prin intermediul corpului emoțional cât și al corpului mental, fluxul emoțional croindu-și drum prin centrul inimii, spre minte (prin glanda pineala), ajungând să „aprindă” pachetele Luminii-înțelepciunii stocate în zonele vibraționale superioare ale creierului. Când conexiunea este completă, vasul fizic începe să culeagă recompensele printr-o mai bună sănătate și vitalitate, precum și prin stabilirea unei mai profunde conexiuni cu toate organele corpului, pe care începe să le înțeleagă din ce în ce mai bine și chiar să poarte un „dialog ”cu fiecare dintre ele. 

Marile Ființe de Lumină au venit pe Pământ să fie exemple și pentru a vă arăta multele căi care duc la iluminare.
Alegeți calea care rezonează cu sufletul și inima voastră, calea reintegrării cu Sufletul și Spiritul vostru Interior. 
Multe dintre aspectele voastre din univers se află în dimensiuni superioare. 

În această perioadă, noi ne vom concentra atenția mai ales asupra acelor suflete care au un mai înalt grad de armonie, și care au început să se reîntregească cu multiplele aspecte pe care le au răspândite în vastele domenii ale Creației.

Arhanghelul Mihail:

Traducere Const. Mihăilescu 
http://goldenageofgaia.com

duminică, 1 noiembrie 2015

Particule hranitoare de Prana

Ce sunt micile formațiuni luminoase care se mișcă practic haotic prin aer și se pot vedea cu ochiul liber, dacă privești cu o mică doză de concentrare?

Răspuns:
"Acele luminițe, scintilații, observabile cu ochiul liber, sunt particule de energie numite „prana”. Fără prana viața nu este posibilă. Atunci când respirăm, inhalăm prana.
Cauza principală pentru care o viețuitoare nu poate trăi decât câteva minute fără ”aer”, se datorează, în primul rând, lipsei acestei energii și abia în al doilea rând lipsei de oxigen.
Viețuitoarele care nu respiră neapărat aer ci își iau oxigenul din apă (peștii, de exemplu), se alimentează, de asemenea, cu prana prelevată din apă.
Permiteți-mi să extind un pic explicația.
Prana este de două feluri, din punct de vedere al polarității: un fel de prana pătrunde în corpul nostru prin nara dreaptă iar prana de polaritate contrară, prin nara stângă. (Selecția o face Legea Atracției Contrariilor).
În mod normal, ființele care au respirație bipolară (cele cu două nări) sunt echilibrate energetic, dacă respiră în mod egal pe ambele căi (nări).
Prana inhalată prin nara dreaptă asigură ființei energiile yang iar prin nara stângă sunt aduse energiile yn.
Corpul are o stare de sănătate perfectă dacă energia lui totală este puțin mai yang decât yn (ceea ce, în alți termini, revine la avea un ușor exces de alcalinitate în corp, comparativ cu aciditatea). 
De aceea, se impune cu necesitate să respirăm pe ambele căi.
Un om cu o nară înfundată nu se alimentează corect energetic și, dacă situația se permanentizează, el se va îmbolnăvi.
Cei care, din diverse motive (au polipi, de ex.) respiră mai tot timpul pe gură, folosesc această cale ca soluție „de avarie”, (altfel, ar muri), însă pe total, și pe o perioadă lungă, corpul lor suferă și se îmbolnăvește de diverse afecțiuni. Cea mai mare dereglare energetică, în cazul celor care respiră prioritar pe gură, apare la creier (coincidență mai mare a bolilor psihice). Aceasta, deoarece fiecare nară dispune de anumite terminații nervoase care au legătură precisă cu anumite zone ale creierului. Neexcitarea acestor zone (din cauza lipsei de prana), echivalează cu „nealimentarea” lor energetică, și asta afectează grav sănătatea acelei zone, cu consecințele care decurg de aici, asupra facultăților mintale și, deci, a comportamentului volitiv al individului.
Din această scurtă motivare, se poate înțelege importanța respirației echilibrate pe nas. 
Orice practicant yoga știe aceasta și are grijă ca, în fiecare dimineață, sau ori de câte ori se impune, să-și curețe căile nazale cu o soluție călduță de apă cu sare, pe care o aspiră pe fiecare nară, de mai multe ori, până când nu mai are obstrucție în respirație, din cauza mucozităților.
Mai dau un detaliu: dacă, din varii motive, constatăm (mai ales în timpul somnului) că ni s-a înfundat o nară, ne poziționăm corpul astfel încât să ajutăm la desfundarea acelei nări, și anume: dacă, să zicem, nara dreaptă e înfundată, ne așezăm în pat pe partea stângă sprijiniți cu capul în palma mâinii stângi („stăm în cot”), corpul fiind întins. Și invers, în cazul înfundării nării stângi.
Ca o concluzie, alimentarea corpului viu cu prana este primordială și, dacă ea se face corect, pe căile pe care Creatorul nu le-a pus la dispoziție, vom putea spune că, cel puțin din acest punct de vedere, am asigurat corpului fizic și mental, condițiile necesare unei manifestări existențiale corecte.
Multumim C.M. "

duminică, 6 septembrie 2015

Meditatie pentru deschiderea celui de al treilea ochi

Folositi cu incredere meditatia in varianta sa originala , arcturiana !


Cand am experimentat prima data, in universul superior dimensional creat de mine, in cel de al treilea ochi, ma astepta sinele meu pentadimensional care m-a imbratisat cu multa iubire, am rugat-o sa ma ajute sa elimin neplacerile durerilor resimtite si ale obligativitatilor printre care incercam sa ma descurc 3D si A FUNCTIONAT ! am rugat sa fiu ajutata sa ma reunesc eu cea multidimesionala in iubire, putere si incredere si A FUNCTIONAT !



Meditație de Deschidere a Celui De-al Treilea Ochi – 

Gaia Vorbește




De Suzanne Lie

Dragilor,
Sunt eu, Gaia, am revenit pentru a vă ajuta în deschiderea 
celui de-al Treilea Ochi. Sunt bucuroasă să știu că sunteți 
deschiși transmisiilor din conștiința mea. Vă reamintesc
 din nou că întâmpin cu bucurie comunicările cu TOȚI 
oamenii de pe corpul meu, planeta Pământ.

Pe măsură ce ne mutăm ÎMPREUNĂ în dimensiunile mai 
înalte toată lumea va înțelege și va îmbrățișa planeta care 
NOI SUNTEM! Vă sunt recunoscătoare pentru 
serviciul de a mă ajuta în curățarea și vindecarea planetei
 NOASTRE.

Îmi dau seama că în aceste timpuri de polaritate extremă,
 care în mod natural apar înainte de unirea în Unime, 
”Forțele de Distrugere” pot părea a fi mai puternice
 decât ”Forțele de Construcție”.

Vă cer să vă amintiți alte întrupări ale voastre din timpuri
 de mare tranziție în așa fel încât să vă puteți aminti că 
întunericul pare a fi mai puternic pentru că frica este mai 
puternică. Cea mai mare frică a omenirii a fost
 întotdeauna frica de ”NECUNOSCUT”, în care intrăm 
din ce mai mult pe zi ce trece.

Din cauza acestei amplificări a NECUNOSCUTULUI este
 important să avem al Treilea Ochi deschis. Când al 
Treilea Ochi este închis, voi vă percepeți realitatea numai 
prin ochii voștri umani.

Pe de altă parte, atunci când cel de-al Treilea Ochi al 
vostru este deschis, vă percepți realitatea prin Ochii 
Sufletului. Prin urmare, veți avea mai puțină frică de 
NECUNOSCUT deoarece veți ȘTI mult mai multe. 
Și cel mai important lucru, veți ȘTI că sunteți UNA cu 
întreaga viață.

Acum, dați-mi voie vă rog să vă ghidez în deschiderea celui 
de-al Treilea Ochi al vostru. Următoarea Meditație a Undelor 
Theta. S-ar putea să doriți să citiți acest mesaj de câteva ori,
 așa încât să aveți timp să stăpâniți și să integrați meditația.
 Vă rog să o repetați de atâtea ori de câte ori simțiți nevoia.

Deschiderea celui de-al Treilea Ochi marchează începutul
 unui proces mult mai mare, care începe cu 
descărcarea Luminii Mai Înalt Dimensionale în vehiculul 
vostru fizic pământesc. Din momentul în care această
 Lumină este descărcată, sistemul vostru de cakre va fi 
nevoie să fie recalibrat pentru a accepta și integra această
 frecvență mai înaltă a Luminii în vehiculul vostru pământesc.

În cele din urmă, Lumina Mai Înaltă integrată va ridica 
frecvența de rezonanță a fiecărei chakre, chakră cu chakră,
 începând cu prima voastră chakră și lucrând în sus pentru
 deschiderea celui de-al Treilea Ochi. De fapt, unii dintre
 voi ați încheiat acest proces până la deschiderea celui 
de-al Treilea Ochi.

Undele Cerebrale Theta

Undele Cerebrale Theta (4-7 cps) apar în somn și sunt 
dominante în starea de meditație cea mai înaltă. 
În mod normal voi veți experimenta unde theta numai 
atunci când adormiți, în timpul unor vise și atunci când 
reveniți din profunzimile somnului Delta.

Imaginile pe care le percepți în timp ce adormiți și 
când vă treziți provin din conștiința theta și sunt mesaje 
din conștiința mai înaltă. În timpul meditațiilor Undelor Theta
, voi vă aflați într-un vis conștient în care imagini vii
 străfulgeră în fața viziunii voastre interioare. În această 
stare sunteți extrem de receptivi la aceste informații 
care sunt trimise din dimensiunile mai înalte.

”Starea de Conștiință Șamanică” a Undelor Theta vă 
permite să călătoriți în planurile mai înalte. Baterea tobei 
într-un ritm constant de patru ori jumătate pe secundă 
(Undele Theta au 4-7 cps) este cheia transportării Șamanului
 în cea mai profundă stare a transei Șamanice.

Ritmul constant și tărăgănat al cântărilor monotone 
Budiste Tibetane care-i transportă pe călugări și pe alți 
ascultători în tărâmul extatic al meditației urmează și 
ele același ritm. Prin meditația Undelor Theta, vă puteți 
deschide cel de-al Treilea Ochi și accesa Undele Delta 
care ne unesc pe toți cu Energia Universală și Conștiința
 Galactică.

Puteți accesa apoi și nou descoperitele unde cerebrale
 extrem de înalte și extrem de joase, Gamma, Hiper 
Gamma, Lambda și Epsilon. Undele Theta au fost 
identificate și ca fiind poarta de acces către învățare și 
memorie.

Meditația Theta crește creativitatea, îmbunătățește 
învățarea, reduce stresul și trezește intuiția precum și alte
 aptitudini de percepție extrasenzoriale. Conștiința 
Theta ne permite să ne conectăm cu inspirațiile noastre 
creative, cu ghidarea spirituală și cu experiențele de vârf.

Conștiința theta deschide portalul în ”a-temporalul” 
celei de-a patra/cincea dimensiuni și dincolo de ea. 
Prin urmare, în timp ce suntem în conștiința theta putem
 primi, și chiar înțelege, stimuli din dimensiunile mai 
înalte în timp ce suntem conștienți și de lumea fizică.

Această receptare a stimulilor multidimensionali este
 naturală pentru conștiința Theta, dar este imposibilă
 pentru Undele Cerebrale Beta de fiecare zi și dificilă
 pentru gândirea Undelor Cerebrale Alfa.

Puteți învăța să transmiteți informațiile 
multidimensionale pe care le-ați recepționat în timp ce vă
 aflați în Meditația Theta în conștiința voastră a Undelor 
Alfa astfel încât să puteți traduce informațiile în timpul/spațiul
 secvențial 3D.

Dacă atrageți o imagine, desenați-o, cântați, dansați sau
 treceți la acei stimuli, vă puteți apoi antrena mintea să
 ”descifreze” mesajele.



Înainte de a începe această meditație,
 luați o imagine care vă umple cu iubire 
si plasați-o în interiorul celui de-al 
Treilea Ochi al vostru – care se află 
în centrul frunții voastre.


Meditația Undelor Theta

Inspirați și expirați pe nas.
·         Când inspirați, adulmecați ca și cum ați mirosi 
o floare, dar extindeți inhalarea.
·         Expirați pe nas în timp ce simțiți cum respirația
 voastră se învârte prin cerul gurii.
·         Concentrați-vă asupra acelui sunet în timp ce expirați.
·        Acum, imaginați-vă că expirația voastră iese prin 
imaginea aflată în cel de-al Treilea Ochi al vostru.
·        În continuare, imaginați-vă că inspirați prin Chakra
 Inimii voastre și că expirați prin cel de-al Treilea Ochi al 
vostru până când vă simțiți pe deplin împământați.
·         Când simțiți că ați atins această împământare, 
începeți să vă imaginați că inspirați prin Chakra Coroanei
 și că expirați prin cel de-al Treilea Ochi.

Focalizați-vă NUMAI pe sunetul inspirației și expirației voastre,
 precum și pe orice viziune interioară.

·       Observați-vă în mod pasiv gândurile în timp ce trec 
prin mintea voastră și apoi ELIBERAȚI-le odată cu
 următoarea voastră expirație.
·  Permiteți calm ca TOATE emoțiile voastre să vină în 
conștientizarea voastră, apoi ELIBERAȚI-le odată 
cu următoarea voastră expirație.
·         Focalizați-vă numai pe sunetul respirației voastre 
și pe viziunile voastre interioare.
·         PERMITEȚI-i viziunii voastre interioare ca
 treptat să evolueze și/sau modifice.
·    Dacă aveți gânduri străine, trimiteți-le în fundal, în 
timp ce vă plasați atenția pe Viziunea voastră Interioară.
·         Repetați acest exercițiu pentru cinci sau zece minute.

Felicitări! 
Oricare ar fi fost experiența voastră, acordați-vă 
credit pentru a vă face ”timp” pentru SINELE vostru. 
Această dedicare constantă pentru trezirea SINELUI 
vostru este importantă. Oamenii au diferite forme de
 meditație, în funcție de personalitatea lor. 
Unii ar putea avea nevoie de o meditație mai activă, cum
 ar fi alergarea, dansul sau cântatul la un instrument.

Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste activități
 pot fi făcute și cu ochii închiși, și este nevoie să vă
 închideți ochii și să opriți toți stimulii exteriori pentru a 
putea intra în undele theta. Prin urmare, puteți încerca 
să exersați, să faceți yoga, să dansați, să cântați la un 
instrument, etc., înainte de a vă așeza pentru o scurtă
 meditație. Acest lucru îi va acorda corpului vostru șansa
 de a ”elimina” tensiunea și de a putea rămâne mai
 ușor ”liniștit”.

Cel mai important lucru este că voi ați ales să 
participați la procesul trezirii în SINELE vostru adevărat,
 multidimensional. Eu, Gaia, apreciez efortul vostru și ȘTIU
 că veți găsi ceea ce căutați.

Amintiți-vă, dragii mei, călătoria este cea în care vă 
găsiți împlinirea. Eliberați programarea voastră trei
 dimensională de a ”încerca să atingeți un scop”. 
Sunteți perfecți cu toții în acest moment. 
Nu este nevoie să ÎNCERCAȚI.

Mai degrabă, oameni ai trupului meu, 
AMINTIȚI-VĂ cine SUNTEȚI deja!

Vă mulțumesc,
Gaia







Traducere Monica Poka

duminică, 30 august 2015

Cele 17 niveluri ale constiintei




NIVELURILE DISTRUCTIVE
1. Nivelul rusinii. La nivelul asta, esti dominat de nevroza. Esti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezand ca toata lumea te judeca si incepi sa ai halucinatii. Cand ti-e rusine, incepi sa compensezi prin perfectionism, prin rigiditate, si incepi sa devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovatiei. La nivelul asta, ori esti manipulat si pedepsit, ori pedepsesti manipuland. Cel mai mare lucru care te preocupa este pacatul, incepi sa actionezi din vinovatie si s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei. La nivelul asta domina disperarea, lipsa sperantei. Viata pare fara rost, viitorul pare fara rost. Traiesti intr-o stare generala de neajutorare. Esti dependent de ceilalti iar altii te percep ca pe o povara de care trebuie sa aiba grija.
4. Nivelul doliului. La nivelul asta, traiesti predominant intr-o continua melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Incepi sa vezi tristete peste tot in jurul tau. Tristete pentru conditiile vietii, incepi sa privesti viata in sine ca fiind trista. Crezi ca nu poti inlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.
5. Nivelul fricii. Aici, frica iti limiteaza cresterea ca persoana si duce la inhibitii. In acel moment, cauti lideri puternici care par ca si-au cucerit fricile si crezi ca ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperarii si te vor elibera din”sclavie”.
6. Nivelul dorintei. Cand esti in “dorinta”, lucrul asta te poate motiva sa participi intr-o gama larga de activitati “umane”. Insasi economia se afla la nivelul dorintei. Dorinta face sa investim efort, sa atingem obiective si sa obtinem premii. Insa dorinta este si nivelul dependentei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumularii si al lacomiei. De ce nu functioneaza? Pentru ca satisfacerea unei dorinte este inlocuita de alta dorinta, nesatisfacuta. La nivelul asta, ramai obsedat sa acumulezi din ce in ce mai multi bani, mai ales fara un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei. Dorinta duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la actiune distructiva sau la actiune constructiva. Furia te poate catapulta spre independenta sau te poate schimba in rau. Poate duce la ura si poate avea un efect coroziv in toate ariile vietii tale.
8. Nivelul mandriei. Nivelul la care ajungi in momentul in care ai autoritate in domeniul tau. Nivelul la care majoritatea vor sa ajunga. Mandria pare frumoasa, insa e frumoasa doar in comparatie cu nivelurile anterioare. In societate, mandria are o reputatie buna si e incurajata frecvent, insa e vulnerabila, deoarece e dependenta de conditiile exterioare. Daca acele conditii exterioare nu mai sunt implinite, te poate catapulta inapoi in cele mai de jos niveluri ale constiintei. Partile negative ale mandriei sunt aroganta si negarea lucrurilor care nu se incadreaza “in tipar”, blocand cresterea ta ca persoana.
NIVELURILE CONSTRUCTIVE
9. Nivelul curajului. De-abia acum incepi sa devii cu adevarat puternic. Incepi sa explorezi si sa experimentezi lucruri noi, si devii stimulat de lucrurile pe care le faci. In “curaj”, ai energia sa inveti lucruri noi, iar cresterea si educatia nu mai sunt lucruri asa de mari pentru tine. In “curaj”,ai capacitatea de a-ti privi frica in ochi si de a creste, in pofida faptului ca ea inca exista acolo.
10. Nivelul neutralitatii. In momentul asta, incetezi sa mai privesti lucrurile in alb sau negru. Incepi sa nu mai fii rigid in lucrurile pe care le faci, devii flexibil si incetezi sa mai judeci in general. Cand lucrurile nu iti ies asa cum vrei, nu te mai simti infrant, nu te mai simti speriat, nu te mai simti frustrat. In”neutralitate”, poti sa spui cu usurinta “daca nu obtin lucrul asta, nu e nici o problema, o sa-l obtin pe altul”. E nivelul la care nu mai esti intimidat cu usurinta. Nu incerci sa demonstrezi nimic, nu esti interesat de conflict sau competitie, nu vrei sa controlezi comportamentul altor persoane. Incepi sa detii cu adevarat stabilitate emotionala.
11. Nivelul dispozitiei. Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapida crestere. E nivelul la care ti-ai depasit problemele din viata ta si esti dispus sa participi la tot ce inseamna VIATA. De-abia acum devii cu adevarat prietenos, succesul aparand automat. Incepi sa lucrezi pe orice tip de post e nevoie, si nu te simti inferior atunci cand te ocupi de “munca de jos”. Incepi sa fii empatic la nevoile celorlalti, sa-i ajuti pe ceilalti si sa contribui la bunastarea
societatii.
12. Nivelul acceptarii. In “acceptare”, incetezi sa mai obtii bucurie din lucrurile exterioare tie. Nimic din ceea ce exista in afara persoanei tale nu are capacitatea sa te faca cu adevarat fericit. Iubirea nu mai e oferita sau luata inapoi de catre altcineva, ci este generata din interior. Devii activ in viata, fara sa ai vreo intentie ascunsa. Nu mai esti interesat doar sa determini “ce e bine” si “ce e rau”, ci esti dedicat sa rezolvi problemele reale pe care le au restul
oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar iti creeaza placere. Incetezi sa mai discriminezi si sa fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare in fata celor pe termen scurt.
13. Nivelul ratiunii. Este nivelul stiintei, al medicinei. Este nivelul laureatilor premiilor Nobel. Insa ratiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevar. Ratiunea este cel mai eficient lucru intr-o lume tehnologica, insa, in acelasi timp, reprezinta un blocaj major in a obtine niveluri superioare de constiinta.
14. Nivelul iubirii. In general, dragostea, in societate, reprezinta o combinatie ale urmatoarelor elemente: atractie fizica, posesivitate, control, dependenta, eroticism si noutate. La baza, toate lucrurile astea ascund defapt sentimentul de furie si dependenta pentru persoana sau lucrul pe care-l iubesti. Dragostea adevarata este dragostea neconditionata, neschimbatoare, permanenta. Nu fluctueaza, deoarece nu este influentata de nici un factor extern. Dragostea adevarata e un mod de a interactiona cu lumea: iertand, ingrijind si suportand.
Acesta e nivelul adevaratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei. Este nivelul vindecarii, nivelul compasiunii si al spiritualitatii. Nivelul la care ai o atitudine pozitiva in fata oricaror necazuri din viata ta, oricat de grave ar fi ele.
16. Nivelul pacii. Nivelul la care totul este viu si radiaza energie. Nivelul marilor invatatori spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formala este inlocuita de spiritualitate pura, facand-o astfel inutila.
17. Nivelul iluminarii. Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se amesteca cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul luiKrishna, Buddha, Iisus. Chiar si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica constiinta. Este identificarea sinelui cu intreg universul, reprezentat prin transcendenta ego-ului. Totul din mediul tau va avea un efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea. Daca esti la nivelul ratiunii a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al dorintei) iti va cobora temporar constiinta. Daca esti la nivelul de vina, stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul. Sa urci chiar si un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul in viata ta. De aceasta este putin probabil ca  persoanele sub nivelul curajului sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient; se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel, iti dai seama clar ca a fost un pariu bun. De exemplu, cand ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata – erai un alergator bun, dar nu alesesei o directie. Cred ca cel mai important lucru pe care noi ca fiinte umane il putem face este sa ne ridicam nivelul individual al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de constiinta celor din jurul nostru. Imaginati-va ce lume incredibila ar fii daca am reusi sa aducem pe toata lumea la
nivelul ce acceptare.
Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc sub nivelul curajului. Cand experimentezi temporar nivelele superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata. Priveste aceasta ierarhie cu mintea deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci
urmatorul salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte. Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat desigur daca esti momentan la nivelul mandriei. …
Sursa articol Aici
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro