Inima spirituala este Scanteia divina

“Există în inimă două minuscule cavităţi, corespunzătoare celor două ventricule. Aceste două cavităţi ar fi, dacă le-aţi putea vedea cu ochii voştri, ca nişte mici puncte abia vizibile. Totuşi, în ciuda dimensiunii lor minuscule, ele sunt în aşa fel alcătuite încât condiţionează ele singure viaţa inimii şi, prin ea, pe cea a întregului trup, cu nenumăratele sale părţi şi organe.

Prima dintre aceste cavităţi, şi deci cea mai importantă, corespunde aspectelor ce ţin de Spirit, adică Vieţii în adevăratul sens al cuvântului. O vom numi cavitatea «pozitivă», şi deci adevărată. Cât despre cea de-a doua, care este într-un anumit fel mai puţin importantă, deşi este şi ea esenţială pentru viaţa fizică, ea corespunde materiei, şi o vom numi «negativă». Aceasta din urmă nu are o viaţă proprie şi nu este decât un receptacul pentru viaţa pe care o primeşte de la cavitatea pozitivă cu fiecare nouă bătaie a inimii, pentru a o transmite după aceea, prin sânge, întregului trup.

…

Acest ventricul micuţ, sediul vieţii inimii, este cea mai mică şi mai insignifiantă parte a corpului. El este întunecat şi nu primeşte niciodată lumina soarelui, fiind complet necunoscut oamenilor, deşi el este cel care le dă viaţă. Dacă le-ai vorbi despre el savanţilor acestei lumi, aceştia ţi-ar răspunde: «Cum ar putea depinde atotputernica viaţă de acest punct minuscul, de-abia vizibil cu ochiul liber?» Acest lucru dovedeşte limpede că până şi cei mai mari înţelepţi ai acestei lumi ignoră fundamentul propriei lor vieţi! Ce să mai vorbim de oamenii obişnuiţi …

Şi totuşi, dacă doreşte să se cunoască pe sine şi să îl recunoască pe Dumnezeu, orice om trebuie să pătrundă în acest mic sediu, lucru care nu devine posibil decât pe calea smereniei celei mai profunde şi  depline, restituind aici spiritului său viaţa pe care a primit-o de la el. Dacă acţionează în acest fel, omul dilată acest ventricul minuscul şi îl iluminează în totalitate. Imediat, inima omului se iluminează la rândul ei, iar lumina se răspândeşte în întreaga sa fiinţă, care devine astfel conştientă de sine şi îl descoperă pe Dumnezeu. Numai în acest punct poate realiza omul că viaţa sa provine de la Dumnezeu, acumulându-se în acest mic sediu, unde se concentrează şi se dezvoltă, devenind o viaţă independentă şi liberă.

În acest ventricul minuscul sălăşluieşte spiritul ieşit din Dumnezeu. Dacă sufletul omului pătrunde în el prin intermediul smereniei sincere şi al docilităţii, iubirea lui se uneşte cu cea a lui Dumnezeu (Iubirea eternă necreată), iar sufletul se uneşte cu Spiritul etern al lui Dumnezeu. În acest fel, Dumnezeu se uneşte cu sufletul creat, proces pe care noi îl numim 𝐫𝐞𝐧𝐚𝐬̧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮.

Cât despre felul în care trebuie să se comporte omul pentru a putea pătrunde înlăuntrul său, căpătând acces la splendoarea plenară a vieţii divine, v-am arătat tuturor prin propriul Meu exemplu ce aveţi de făcut, devenind astfel ghidul vostru, în calitatea Mea de Mare Om Creator. Acesta este motivul pentru care am venit pe pământ, căci planeta voastră corespunde în Ordinea Mea eternă chiar micuţului ventricul pozitiv din inima Mea. Pătrunzând Eu Însumi în acest ventricul, v-am arătat implicit cum puteţi intra la rândul vostru în el, căpătând astfel puterea cerului şi a tuturor pământurilor, întru marea voastră glorie.

Este foarte adevărat că Eu M-am aflat dintotdeauna în Mine Însumi, având acces la întreaga Mea atotputere şi slavă, dar până acum nu am fost niciodată un Dumnezeu vizibil şi tangibil pentru creaturile Mele, şi nici măcar pentru îngerii Mei perfecţi. Ori de câte ori am dorit să apar într-o formă vizibilă în faţa unor oameni , am făcut acest lucru prin intermediul unui înger pe care l-am umplut într-o asemenea măsură cu Spiritul Voinţei Mele încât acesta M-a putut reprezenta, ca şi cum ar fi fost una cu Mine. Acum am devenit însă un Dumnezeu vizibil pentru toţi oamenii şi pentru toţi îngerii, şi am creat pentru voi o viaţă perfectă, eternă, independentă, liberă şi autentică. În ea constă slava Mea supremă, şi implicit a voastră”.

("𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐸𝑣𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑖𝑒 𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝐼𝑜𝑎𝑛" -  𝑉𝐼𝐼𝐼/56, 57)