Ușa spre destin: manifestarea divinității
23 martie 2015, de Lauren Gorgo. Traducere Ana Nicolai
Raportul 5D, Viața pentadimensională într-o lume tridimensională
Un an nou astrologic fericit!
Oficial vorbind, suntem în portalul mult așteptat și extrem de încărcat, produs de combinația eclipsă de Soare/super-Luna Nouă*/echinocțiu… ce a fost vestită de ființele stelare, ca fiind momentul definitoriu din 2015.
[*Fenomen ce se produce atunci când, pe orbita ei, Luna Nouă/Plină ajunge la cea mai mică distanță de Pământ, apărând mult mai mare decât în celelalte nopți. Înainte ca astronomul Richard Nolle să introducă, în 1979, termenul de super-Lună, astronomii numeau acest fenomen „Luna Nouă/Plină la perigeu. Într-un an se produc 3-7 super-Luni. Ntr.]
Pe drumul către acest moment, în noi s-au schimbat atât de multe, încât e oarecum ciudat și misterios. Ne-am desprins atât de total de viața 3D, încât în ultimul timp ne simțim ca Sandra Bullock în filmul Gravitația… plutind liberi prin universul propriu, pierzându-ne uneori controlul și noțiunea timpului/spațiului și rămânând doar cu gândurile noastre.
Pe lângă tăcerea asurzitoare, mai există acele persoane, locuri și situații ce se estompează, dar care încă ne mai susțin trecutul 3D. Foarte mult din lumea veche și din cei care mai iau parte la ea par acum foarte departe… din nefericire, chiar și cei pe care îi iubim sincer, dar cu care nu mai putem avea legături. Știm însă că a venit timpul să ne împăcăm cu trecutul, să vedem binecuvântările din suferința noastră și să ne eliberăm de orice motive de nemulțumire rămase.
În aer plutește un sentiment clar de finalitate, un gol ce uneori poate fi umplut de mâhnire, atunci când jelim pierderea a foarte multă luptă și a acelor oameni cu care ne-am luptat pe parcurs. Alteori, simțim multă recunoștință pentru toate rolurile pe care le-am interpretat, pentru lecțiile pe care le-am învățat și chiar pentru sentimenul vag de anticipare, amestecată cu neliniște și poate un pic de trepidație, cu privire la locul și modul în care nașterea noastră va fi asistată de cealaltă parte a eclipselor.
Observați că în acele momente de melancolie este de asemenea obișnuit să avem gânduri sau frici trecătoare legate de moarte, deoarece, ei bine… efectiv murim, în timp ce suntem vii. De aceea a fost necesar să ne eliberăm de tot atașamentul lumesc, ca să ajungem aici, întrucât, la modul real și proverbial, nu îl putem lua cu noi… în lumea cea nouă. Și niciodată nu a fost mai evident ca acum, faptul că nu ne-a mai rămas nimic de care să ne agățăm.
Întrucât e vorba de o încheiere de proporții absolut epice, am lâncezit într-o stare aproape suspendată, încă din momentul 11-11, dar mai ales pe măsură ce energiile noului an au început să se acumuleze, ajungând la această combinație de evenimente cerești, rare și fără precedent. Această stare continuă de suspensie, ca de peltea, diferă de orice alt vid pe care eu l-am întâlnit până în prezent… ea nu este o stare de nostalgie sau chiar nemulțumire, în care să reflectezi asupra trecutului sau viitorului. Ea, pur și simplu, E… goală.
Și da, a fost foarte greu să ne orientăm, pentru că nici nu am avut un sprijin în lumea vechesau în cea nouă, așa cum am fost obișnuiți în ultimii 3 ani (de la vestitul moment 21.12.2012), să avem un picior în AMBELE lumi. Ne obișnuiserăm atât de mult cu formula 1 pas înainte și 2 înapoi, pentru integrarea Corpului de Lumină, încât ne este străin să fim efectiv nicăieri, dar, din câte mi se spune, nu mai există cale de întoarcere la cele vechi, așa că bănuiesc că pur și simplu stăm… suspendați… așteptând răbdători setul perfect de evenimente cosmice, care să declanșeze combinația cerească exactă, pentru a descuia poarta spre destinul nostru. Apropo, mi se spune că această combinație cosmică ajunge, în prezent, la un aspect exact… iar pe măsură ce o face, ne vom reconecta din nou cu bucuria noastră, cu toate că la un nivel mai profund/înalt, mai întrupat.
Ne facem apariția într-o realitate în care IUBIREA conduce, divinitatea ghidează, iar rezonanța purificată, guvernează…
Este clar că am fost total separați de starea de normalitate, deoarece nimic nu ni se mai pare la fel de – sau vag – familiar… dar și puține sunt lucrurile care ne-au atins corzile inimii. Vechea noastră viață, acele lucruri care altădată ne hrăneau, nu ne mai umplu cupa IUBIRII noastre… dar privim înainte, prin vortexul apropiatului portal, și ne întrebăm ce anume va lua locul acelor piese ale puzzle-ului, care se potriveau în trecut?
Iar răspunsul este: nimic și totul.
Dacă abordați acest portal schimbător de viață, cu nimic altceva decât cu Sinele vostru autentic după voi, sunteți pregătiți să vă deschideți către toate lucrurile pe care Sinele sufletului vostru dorește să le creeze și să le trăiască, în această lume nouă în care ne naștem. Dacă ați fost aduși la cel mai mic numitor comun al vostru, fiind purificați până la desăvârșirea IUBIRII proprii, atunci vă pregătiți să vă întoarceți pe dos… să vă aduceți IUBIREA pe cale și să o împărtășiți cu lumea.
Nu vă faceți griji dacă nu știți cum arată asta… de fapt, asta e cea mai bună strategie a voastră. Acest portal reclamă extrem de multă încredere, dar nu e ceva pe care voi, eu sau vreunul din noi îl putem da în bară. Nu ne rămâne decât să ne ținem pe poziție, în credința supremă a puterii noastre superioare. Adevărul diluat este că ne facem apariția într-o realitate în care IUBIREA noastră conduce, divinitatea ne ghidează, rezonanța noastră purificată, guvernează. Cum va arăta asta poate părea de neimaginat în acest moment, dar adevărul este că, la nivelul cel mai înalt, deja am creat-o. Acum începem să o trăim în forma materială.
Că veni vorba… dacă mai aveți lucruri de finalizat, de înțeles, considerați aceste 4 săptămâni care urmează drept ultima chemare de a da o formă finală, trecutului vostru, înainte să vă îmbarcați pe nava spațială care vă duce spre viitorul vostru. Ni s-a dat foarte mult timp/spațiu pentru a ne rezolva viața 3D… după cât se pare, ocazii i n f i n i t e de a ne elibera de tot ce nu ne mai servește… dar, din câte spicuiesc, pentru cei pregătiți să primească noua lume, perioada favorabilă se încheie. Citiți: aceasta e o perioadă-de-eliberare-a-oricărui-atașament-uman… dacă v-a mai rămas de echilibrat vreo polaritate, dați-i zor.
Încă mai suntem în chinurile purificării finale, dar suntem îndemnați să trecem rapid la acele detalii obositoare ce au totuși nevoie de soluționare. Trebuie să împingem înainte, pentru a fi atât de DESCHIȘI și de limpeziți pentru ceea ce urmează să se întâmple, încât să putem materializa MULT dincolo de orice convingeri sau așteptări, despre ceea ce-i posibil. Aceasta e întotdeauna binecuvântarea eclipselor.
Mi s-a precizat că evenimentul eclipsă solară/Lună Nouă, prin care tocmai am trecut, este o încheiere/un început simultan, de proporții de neconceput, pentru care, de la ultima serie de eclipse din octombrie 2014, am muncit ore suplimentare ca să-l întrupăm. Asta înseamnă că perioada eclipselor ar putea fi momentul nostru de smulgere… moment în care ne eliberăm, în sfârșit și pe deplin, de toate modurile vechi de a FI, de acele moduri care ne-au împiedicat să ne recunoaștem natura autentică, să ne simțim ca Acasă în corpul și în lumea noastră.
Pe durata numeroaselor săptămâni de suspensie dintre lumi, am avut spațiul și perspectiva de a observa foarte bine micimea eului și vieții noastre (3D) epuizate de energie, putere sau entuziasm… acele limitări pe care le-am onorat și care ne-au ținut priponiți atât de strâns de natura umană, încât am uitat de divinitatea noastră. Și da, fiecare dintre noi a trecut prin cantitatea perfectă de neplăcere extremă, pentru a ajunge în acest punct de pe drum, dar acum e timpul să trecem dincolo de toate astea… să smulgem restul bandajului, ca să vedem și să simțim cu adevărat vindecarea produsă sub el.
Acum știm că niciodată nu am fost cu adevărat distruși sau răniți, ci doar am jucat sub nivelul capacităților noastre, pentru ca, treptat, să putem să ne activăm, să ne adaptăm la și să ne întrupăm rolurile foarte vaste. Consiliul Suprem Pleiadian și Ierarhia Spirituală îmi spun că acest moment, perioada foarte sacră în care ne aflăm în clipa de față, exact pentru asta a fost.
Am fost pregătiți (purificați) dincolo de orice con-vin-ge-re și prin intermediul fiecărui strat din ființa noastră… inclusiv cel fizic… pentru ca acum să pășim pe ușa către destinul nostru suprem.
Pentru mulți, acesta e sfârșitul sfârșitului.
-Zona fără zbor
Perioada prin care treceți, începând cu ciclul echinocțiu-Lună Nouă, este unică. Știm că sună banal, având în vedere totalitatea călătoriei voastre de a ajunge aici, dar dați-ne voie să spunem că în repertoarul vostru nu există nimic cu care să comparați acest moment.
Există senzația că ceea ce se află în fața voastră este cunoscut – și, la nivel profund, chiar este – dar vă asigurăm că perioada în care intrați diferă total de cea din care ieșiți. – Consiliul Suprem Pleiadian
Unul dintre primele lucruri pe care mi le-au spus cei din Consiliu, despre acest prim set de eclipse, este că intrăm în ceea ce ei numesc zonă fără zbor… însemnând că intrăm într-o lume pe care nimeni nu a traversat-o vreodată. Și, apropo, dacă simțiți vreo temere legată de această afirmație, să știți că nu e deloc un lucru de care să ne temem, ci mai degrabă pe care să-l acceptăm din toată inima, pentru că urmează să ne îmbarcăm în ceva ce foarte puțini oameni au avut plăcerea și capacitatea privată de a trăi, în timp ce se aflau în forma umană.
Asta nu înseamnă că, întrucât nu a mai fost făcut înainte, ar fi imposibil… ci că doar câțiva au avut cele necesare pentru a rezista la frecvențele inferioare, până în punctul de a le transcende. Iar după tot ce am îndurat, excavat, rezolvat din 1999, pe plan personal, cred că acum îl înțelegem. Acestea fiind spuse, CSP ne aduce în atenție faptul că, întrucât în prezent foarte mulți dintre noi pornesc împreună în această aventură a noii lumi, există foarte multă susținere împărtășită, care face ca această ancorare colectivă să fie total posibilă… și un pic mai suportabilă?
Vrem să înțelegeți că inaugurați o nouă frontieră umană, care începe cu fiecare dintre voi.
Acum… să știți că nu vrem să vă pară de parcă vă veți naște într-o existență nouă și veți fi lăsați să vă descurcați singuri, pentru că, în mod sigur, chiar dacă creați această aventură, pe măsură ce înaintați, nimeni nu e lăsat vreodată singur. Dimpotrivă, numeroase ființe mărețe și extraordinare vor lucra cu voi, iar în unele cazuri o vor face direct.
Mi se spune că, pe măsură ce intrăm în această zonă fără zbor, vom înțelege multe lucruri extraordinare despre natura noastră reală… că unii dintre voi, care citesc aceste rânduri, vor înțelege pentru prima oară niște lucruri despre Sinele lor, că alții vor da la iveală straturi și mai adânci – de la cele străvechi, până la cele viitoare – ale adevărului. În orice caz, deschidem foarte larg carapacea întărită care a împiedicat revelarea adevărului despre cine suntem cu adevărat.
Acest nivel nou și revelații profund de personale fac parte din planul divin mai amplu și din participarea noastră unică și individuală la el. Unele dintre aceste informații noi și felul în care vor fi transmise ar putea părea mai vaste decât viața… dar tocmai asta-i ideea. Ca prototipuri ale omului nou, suntem destinați să devenim mai vaști ca viața (3D), să folosim imposibilul ca dovadă despre ceea ce e de fapt posibil, având de partea noastră toată forța universului.
Eclipsele au un stil misterios de a deschide un portal care să dezvăluie stăfulgerări uluitoare despre decorul nostru viitor… dar, dintr-o perspectivă multidimensională, s-ar putea spune că aceste revelații sunt străfulgerări despre trecut, deoarece, în realitate, noi deja am creat totul. (mai multe despre asta, în ultima parte) Sarcina noastră este ca doar să rămânem deschiși și să lăsăm piesele să se îmbine perfect, fără rezistență. Dacă excludeți orice frică sau judecată despre ceea ce intuiți, veți înainta cu viteză superluminică*.
[*Viteza superluminică este o viteză ipotetică, mai mare decât viteza de propagare a luminii în vid perfect. Termenul se poate referi atât la viteza de propagare a informației, cât și a materiei, dar până acum nu a putut fi observată o astfel de viteză, în realitatea înconjurătoare. N.tr.]
Aveți încredere, aveți încredere, aveți încredere în ceea ce primiți… totul are un scop individual și colectiv măreț.
Ahhh… da. Tocmai mi-am dat seama că din cauza eclipsei am auzit necontenit în minte, tema cântecului The Great Space Coaster/Marea navă spațială* [serial american pentru copii, ce a rulat în perioada 1981-1986. N.tr.], toată săptămâna… chiar și în vise am văzut flashuri și frânturi din cântec.
Pentru cei care nu știu cântecul:
Este marea navă spațială. Urcă la bord.
Pe marea navă spațială. Vom explora.
Călătoria fantastică a unei comete,
Într-un loc unde visele sunt rapide și libere Cu prieteni și lucruri noi de văzut Te vom învârti prin galaxie
Pe marea navă spațială. Oh-oh-oh.
Pe marea navă spațială. Pornim la drum.
Urcă la bord, pășește în interior, avântându-te într-o călătorie magică.
Înălțându-te de cealaltă parte, unde se ascund doar curcubee.
Pentru cei care îl știau, scuzele mele… acel cântecel va rămâne cu voi un pic.
(N.tr. Vezi clipul de pe youtube, https://www.youtube.com/watch?v=Dddm5bQeKvg)
-
La comandă
Foarte mulți se află în punctul critic al unei noi existențe umane… schimbări ce oferă ocazii total noi, dar care, în unele privințe, au fost deghizate ca vechi frici.
Fără îndoială că, în ultimele câteva săptămâni, fiecare din noi a avut de-a face cu multe vârtejuri, potențiale sau reale, astfel ca să fim total pregătiți să vestim noile începuturi, ce le sunt rezervate celor aflați în pragul noii lumi.
Vorbim la modul realist și nu eufemistic, atunci când spunem că parcurgeți foarte conștiincioși momentele finale de alegere, ce vă conduc la exaltare.
Potrivit celor din Consiliu, o parte din motivul stării de suspensie dintre lumi, în care ne-am aflat, a fost acela de a iniția ciclul lucrativ de ucenicie, pe care ei l-au numit în ultimul raport, „perioada de inducție”, în care vom începe să ne folosim autoritatea asupra energiilor creatoare, ca pregătire pentru primele eclipse ale anului:
În timpul rămas din primul sfert de an, suntem ghidați să ne (re)familiarizăm cu noi înȘine la acest nivel nou, mai înalt. În viața noastră se vor schimba multe, dar noi suntem în fruntea tuturor acestor schimbări, așa că suntem îndemnați să ne familiarizăm cu modul în care funcționează lucrurile acum. Consiliul recomandă foarte mult să integrăm realitatea acestor schimbări și să începem să lucrăm mai atent cu mintea noastră, cu alegerea gândurilor mai înalte, care întăresc creația, ca pe o constantă, și nu a acelor gânduri care ne mențin blocați în limitare. – raportul din februarie
Prin urmare, cum v-a fost?
Pentru mine, în special zilele de după raportul precedent au fost ca niște serii continui de pregătire Jedi/inițiere în măiestrie, în care mi-au fost prezentate în repetate rânduri toate mecanismele de declanșare, până când am fost în stare să mă ridic în mod irevocabil deasupra fiecăruia și să dobândesc autoritatea asupra realității mele. Uneori acest lucru mi-a întărit puterea, dar în cea mai mare parte a fost de parcă aș fi fost scufundată în apă de multe ori, fără vreun moment în care să-mi recapăt suflul. Vremuri grozave. După ceva eforturi conjugate, am fost însă în stare… cu ajutorul frecvențelor aurii… să-mi dau seama exact, cum să mă desprind din mlaștina mentală. Sper că și voi ați făcut asta.
Dacă mai sunteți totuși prinși în rețelele neuronale ale trecutului vostru, să știți că depinde în totalitate de voi să vă desprindeți din acele iluzii, pentru a vă elibera. Este foarte recomandabil să folosim lumina aurie (sau orice alt instrument de transmutare), pentru a ne ajuta să dobândim autoritate deplină asupra gândirii noastre, deoarece, din câte aflu, în comparație cu săptămânile care vin, acesta a fost doar un stadiu de practică, al capacității noastre reale de creator. După eclipsă, vom fi într-o energie foarte diferită (masculinul divin), prin care trebuie să continuăm să ne stăpânim mintea.
Cu alte cuvinte, ne aflăm într-un fel de celulă virtuală de detenție, pe măsură ce continuăm să facem exerciții de folosire a aptitudinilor de a comanda, pentru a învăța să rămânem în punctul de liniște… citiți: tragem cu gloanțe oarbe… dar după ce trece eclipsa, puterile mentale ne vor crește și vom observa o răsplată mai mare a eforturilor noastre. Care, după cum știm cu toții, e valabilă în mod cert în AMBELE direcții. Obiectivul este să ne valorificăm și să ne cultivăm puterea de creator în fiecare domeniu al vieții noastre, îndeosebi în acele locuri călcate în picioare, în care au existat rănile noastre de bază. Altfel spus, e necesar să devenim mai mari ca fricile noastre, pentru a le putea spulbera, și pentru asta a existat, în mare parte, această perioadă de ucenicie.
CSP ne-a spus luna trecută: „Nu sunteți nicicum victima energiilor pe care voi înșivă le-ați chemat pe această planetă. Voi sunteți mesagerii energiilor menționate (creatoare) și, în acest scop, acum trebuie să ajungeți în fața creațiilor voastre. Trebuie să vă plasați în ordinea potrivită, cum s-ar spune…în locul vostru propriu, ca și creator.”
Într-un comentariu la raportul anterior, cineva a întrebat cum „ajungi în fruntea creațiilor tale”… dacă vă este neclar ce înseamnă să fiți comandantul creațiilor voastre, răspunsul de mai jos ar putea declanșa reamintirea acestui lucru:
„Să ajungi înaintea energiei înseamnă să-i comanzi forței universului, dintr-un loc de autoritate (interioară) împuternicit…
- Să treci la aliniere totală cu Sinele tău (superior), ca DUMNEZEU.
- Să-ți proclamezi dreptul CA Dumnezeu, de a-ți decreta voința, CA voință divină.
- Să-i dictezi forței creatoare și nu să o lași pe ea să-ți dicteze.
- Să ai încredere în plexul solar, dându-i voie să te ghideze.
- Să dai ascultare instinctelor tale, deoarece ele sunt rafinate.
- Să miști, pentru a fi pus în mișcare… comandând cu convingere ca forțele să urmeze.
- Mai mult decât orice, este o încredere autentică, a întregului corp… nu ceva ce poate fi simulat ca fiind simțit.
În sfârșit, puterea creatoare nu e ceva ce poate fi „contemplat”… ea este un foc arzător din măruntaie, alimentat de lumina celor o mie de sori… o ardoare simțită atât de intens, încât aproape că se folosește singură. Ea răsună ca răgetul unui leu, ce-și reclamă locul legitim de rege al lumii lui.”
Ancorând atât de mult timp femininul divin, în corpul nostru/corpul pământului, am devenit maeștri absoluți în a da voie, în a FIința, în a ne abandona la ceea ce ESTE… dar, anul acesta, roata se întoarce și va trebui să facem ajustări, pentru a găzdui întoarcerea Dumnezeului Tată. Principiul feminin va rămâne pe primul loc, ca fundație a creației noastre, deoarece el este legătura noastră cu energia Sursei, dar, ca Dumnezei creatori în devenire, acum trebuie să ne redobândim puterea divină reală și să ne recuperăm stăpânirea capacității de a ne decreta voința divină.
De-a lungul anilor, a trebuit să ne ridicăm și să ne luăm puterea înapoi, din numeroasele locuri în care am dat-o, fără să ne dăm seama, dar acum… în special cu Saturn retrograd, ce reflectă acest lucru… e timpul să ne exersăm în mod voit acea autoritate revendicată. Înțelegeți că suntem total responsabili de tot ce trăim… deoarece, holografic vorbind, în lumea noastră nu există nimic altceva în afară de noi… așa că orice lucru care încă vă mai roade va continua să o facă, până ce veți găsi curajul de a sta în suveranitatea voastră, pentru a chema înapoi acele fragmente pierdute ale Sinelui.
Aceasta e o situație în care nicio piatră nu rămâne neîntoarsă, prin care trebuie să ne eliberăm de orice victimizare. Energiile se mișcă atât de repede, încât atunci când gândurile despre lipsa de putere sunt alimentate de con-vin-ge-rea noastră în ea, ele pot zădărnici… și chiar paraliza.
Consiliul ne amintește că… „sunteți ceea ce vă creează experiențele, dar sunteți și ceea ce v-a creat pe VOI. Prin urmare, sunteți atât creatorul cât și cel care trăiește experiența, în mod simultan.” Pentru a transcende dinamica victimei, trebuie să ne eliberăm de rolul celui care trăiește experiența și să trecem la mentalitatea de creator, în scopul de a ne redobândi absolut orice putere pierdută, pe care o dăm fricilor noastre.
Nu putem sublinia îndeajuns de mult cât de esențială este autoritatea asupra curentului vieții voastre, în eliberarea voastră.
Mai aflu că, în timp ce suntem în această stare suspendată dintre lumi, eliberați de rețeaua 3D și înainte să ne ancorăm total în noi înȘine, ca ființe de lumină total viabile, suntem foarte susceptibili de a pluti liber în energii bazate pe frică, care nu sunt întotdeauna ale noastre. (Îmi vine imaginea purgatoriului, care bănuiesc că este codul pentru planul astralului inferior.) Că, pe măsură ce trecem dintr-o lume în alta, suntem deosebit de permeabili, așa că în această perioadă e necesar să fim vigilenți. CSP recomandă să folosim lumina aurie, infuzată cu o comandă împuternicită, de a ne elibera de toate energiile ce nu ne aparțin și să ne etanșăm câmpurile, învăluindu-ne în lumina aurie, în timp ce înaintăm pe culoarul dintre moarte (încheieri) și renaștere (începuturi).
În sfârșit, așa cum am menționat în raportul trecut, asigurați-vă că vă curățați zilnic memoria celulară, pentru a elibera orice amprente energetice nedorite. Ca ființe cristaline, igiena noastră devine foarte vibrațională, deoarece acum suntem foarte magnetici… de fiecare dată când ne curățăm celulele (prin comandă) de amprente de la stimulii externi (citiți: lumea 3D), corpul ni se echilibrează și revine la punctul de liniște. La fel ca în conducerea oricărui vehicul de transport, pentru a avea rezultate optime, trebuie să ne conducem inteligența superioară a corpului.
-
Infuzii so(u)lare
Mă îndoiesc să fie o noutate pentru vreunul dintre voi, dar activitatea solară din această lună, îndeosebi din preajma echinocțiului/portalului eclipsei, a depășit din nou așteptările.
A existat o asemenea intensitate a luminii, într-o perioadă de timp atât de condensată, încât a devenit evident, celor care au ochi de văzut, că sincronizarea a fost prea perfectă ca să fie întâmplătoare. Iar potrivit celor din Consiliu, asta a fost orice în afară de întâmplător, de fapt, ei numesc infuziile „pregătitoare”, întrucât în noi au fost activate coduri de restructurare importantă, pentru a degaja calea în vederea apariției modelului corpului Christic solar.
Iată cum explică ei ce au făcut și fac aceste infuzii, pentru a ne aduce în starea de ființare christificată:
Pe măsură ce corpul începe să stocheze aceste particule foarte fotonice, lumina concentrată activează sistemul nervos central, pentru a începe schimbarea… sau redirecționarea serverului central, ca să spunem așa… corpului vostru fizic. Aceste trasee neuronale vor fi responsabile de învierea corpului vostru fizic, căci ele conțin structura modelului (ADN) și tiparelor de perfecțiune, inerente corpului vostru Christic solar.
Pe măsură ce corpul vostru solar devine total conectat, el se atașează de sau aderă la acest server central, în așa fel încât corpul începe să răspundă la noile impulsuri nervoase, fiind acționat din modelul de perfecțiune divină. Făcând asta, corpul începe să combine cele două structuri ale ADN-ului – structura fizică existentă a modelului de la naștere, cu structura cristalină a modelului divin – într-o singură amalgamare, până ce modelul existent (de la naștere) e absorbit sau acordat la sursa de vibrație mai înaltă… am vorbit în trecut despre acest „proces de absorbție”.
La acest lucru ne referim atunci când spunem că veți deveni ceea ce sunteți deja… căci o spunem în sens foarte literal. Deveniți esența voastră spirituală în formă fizică, iar acest proces e inițiat de Soare. Pe măsură ce întrupați tot mai mult din adevărul vostru spiritual, sunteți din ce în ce mai puțin stânjeniți de radiația solară… în loc de asta, sunteți alimentați de ea. În momentul în care puțeți converti fotonii direct în combustibil, sunteți eliberați de orice formă de hrănire pământească, căci în acel moment sunteți propriul vostru Sine, ce susține soarele lui DUMNEZEU.
-
Eclipsa de Lună din 4 aprilie
Să începem prin a spune că tot ce ați cunoscut, tot ce ați trăit în viața asta, până în prezent, s-a bazat pe falsitate.
Știm că este o afirmație cam dură, dar vă asigurăm că ceea ce urmează să FIE este autenticitatea vieții cu care sunteți de fapt obișnuiți, pe câtă vreme tot ceea ce A FOST e doar o plăsmuire a falsității… o falsitate deliberată, am adăuga, dar totuși falsitate.
Acum 2 ani, când mama mea a părăsit lumea fizică, unul din lucrurile cele mai vii de care îmi amintesc este că la scurt timp după ce a plecat mi-a spus că viața din „ lumea cealaltă ” e mult mai reală ca viața de pe pământ. Ea mi-a mai spus că în curând și eu voi avea ocazia să simt același caracter real al ei, dar în timp ce sunt în corp fizic.
Pleiadienii spun că ușa către această ‘realitate a vieții’ se deschide total în ziua de Lună Plină (4 aprilie), în mai puțin de două săptămâni.
Un aspect interesant cu privire la această realitate ce apare este că lucrurile ni s-au părut a fi ciudat de NEreale. A existat un sentiment vag, sinuos, că alunecăm și mai departe de realitate, dar… oricât de halucinant ar părea, și din perspectiva Consiliului… sunt asigurată că, de fapt, ne apropiem DE ceea ce e real, că lăsăm în urmă toate expresiile neautentice ale eului nostru și viața ce a fost creată din acea falsitate.
Am sentimentul că, de acum și până pe 4 aprilie, e posibil să continuăm să pendulăm înainte și înapoi, de la real la ireal, și spun asta pentru că în comunicările mele cu tărâmurile nevăzute, o mare parte din atenție a fost îndreptată asupra apropiatei eclipse de Lună… când acest ciclu al Lunii atinge apogeul.
Mi se arată că perioada de acum și până la eclipsa de Lună (4.04) e ca o pistă de decolare, după care ni se spune: „Pe măsură ce decolați, ca să spunem așa, veți învăța să zburați, învățând să vă susțineți noul model al corpului, cel care anulează nevoile fizice de hrănire, după cum am vorbit în trecut. De fapt, unii dintre voi vor folosi cele trei săptămâni de după echinocțiu pentru a se stabiliza atât de temeinic în zbor, încât până la solstițiu (iunie) își vor fi ‘dobândit în mod oficial aripile’.”
Pe lângă asta, într-o conversație recentă cu Iisus Christos, acesta a menționat clar că 4 aprilie este ziua întoarcerii noastre la Dumnezeu.
Când l-am întrebat ce vrea să spună prin asta, a răspuns: „Vă întoarceți la starea originală de a FI. Aceea este ziua adevărului vostru… ziua în care încheiați circuitul, ca să spun așa. E ultima chemare din ceruri, de a vă ridica și a fi considerați drept unul din mieii sfinți ai lui Dumnezeu.”
Întrucât nu am cunoștințe adecvate, nu mă pricep foarte bine să traduc limbajul biblic, dar știu că ziua de 4 aprilie ne aduce o poartă stelară 4:4, o eclipsă totală de Lună și o (mult profețită) Lună sângerie, exact între Pesah/Paștele evreiesc (3 aprilie) și duminica Paștelui (catolic, 5 aprilie)… perioada evident de influentă a învierii. Mai știu că, pentru mulți erudiți, seria de Luni sângerii din perioada 2014-2015 constituie o prevestire despre a doua venire și împlinirea unei profeții biblice:
„Voi face să se vadă semne în ceruri și pe pământ: sânge, foc și vălătuci de fum. Soarele se va preface în întuneric și Luna în sânge, înainte de a veni ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului” – Ioel 2:30–31 (vechiul testament. N.tr.)
Îmi închipui că lucrurile urmează să devină dificile, pentru cei aflați pe partea înfricoșătoare a Domnului
Totuși, la modul serios, bănuiesc că, pe măsură ce colectivitatea implicată în procesul de înălțare pășește pe acea ușă mistică și începe să-și împământeze Dumnezeirea în planul pământesc, vor exista unele repercursiuni dure. Și nu spun asta de pe o poziție de polaritate, de judecată… ci dintr-o perspectivă total vibrațională, întrucât pe planetă va fi atât de multă lumină, încât întunericul efectiv nu va mai avea unde să stea sau să se ascundă. Știm foarte bine ce se întâmplă când un Christos aterizează pe pământ… imaginați-vă acum 144.000 de Christoși. Spun și eu.
De fapt, acel verset din Ioel mi-a adus aminte de ceva ce a spus CSP în ultimul raport:
Pe măsură ce încep aceste schimbări – și vor fi multe – ele vor reflecta radianța fiecăruia dintre voi. Pentru că așa cum vă întrupați modelul solar, tot așa va crește radianța corpului pământului, pentru a aprinde scânteia reamintirii în toți. Acest lucru va avea o influență extraordinară asupra planetei și oamenilor ei. Nu toată lumea e sau va fi pregătită pentru aceste revelații ce urmează să vină, dar, cei care sunt pregătiți… vor fi ca o stea polară, ce luminează drumul către Acasă.
Bravo, CSP.
Ceea ce se dezvăluie în interiorul vostru este o măsură a adevărului, ce așteaptă să se manifeste de la începutul primei experiențe a sufletului vostru în formă fizică. Această ‘așteptare’ nu a fost deloc o perioadă de așteptare, ci de creștere, de învățare… sau, ar trebui să spunem, de reamintire… că nu sunteți separați de ceea ce v-a creat.
Inutil să mai spunem că ajungeți la plenitudinea VOASTRĂ, într-o manieră ce a necesitat vieți la rând de cunoaștere.
Înaintea voastră se află ușa. În acest moment, este doar ușor întredeschisă, dar până la eclipsa de Lună va fi larg deschisă. Fiți siguri că aveți tot ce e necesar pentru a păși pe ea, spre destinul vostru și că de partea cealaltă, lumea veche de falsitate, despre care ați afirmat de bună voie că este a voastră, va dispărea din fața ochilor, pe măsură ce lumina sufletului vostru începe să strălucească în totalitate și vă eliberează din starea încremenită de a fi doar o ființă umană.
Acum și pe vecie, sunteți o divinitate manifestată.
-
Planul divin
Cu fiecare zi ce trece, devine tot mai clar faptul că nu noi suntem în lume, ci lumea e în noi…. că planeta doar ne reflectă starea de înălțare (colectivă), atunci când noi înșine o întrupăm.Precum înăuntru, la fel și în afară. Este clar că ne aflăm chiar la începutul acestei epopei a noului om, dar, având acum o conștiință 5D intactă, e ușor să înțelegem că niciodată nu a fost cu putință să „întregim lumea”, fără să ne întregim pe noi înșine, deoarece… să bată tobele… noi SUNTEM lumea.
Așadar, în timp ce următoarele 4 săptămâni sunt desemnate să ne ducă în ceea ce numim „noua lume”, acum putem înțelege total că acest ‘program’ al noii lumi ia realmente naștere (în totalitate) în interiorul nostru și că depinde/va depinde de fiecare dintre noi să materializăm partea noastră din acea lume pre-creată, în afara noastră… în lumea fizică.
Cu alte cuvinte, ca prototipuri ale noului om, avem în ADN întregul plan și toate coordonatele pentru Noul Pământ (și anume, proiectul reînnoirea Pământului)… ce relevează partea noastră distinctă care trebuie angajată… și în conexiune (telepatică și rezonantă) cu toți cei care co-creează cu noi. În prezent ne conștientizăm în masă noile contribuții creative, iar după eclipse vom începe să ne punem în practică proiectele pentru Noul Pământ, fiind susținuți de sinergia tuturor celor ce conlucrează la implementarea planului divin.
Pe măsură ce energiile echinocțiului vă pregătesc pentru apropiata renaștere, veți fi aduși la o rezonanță totală cu viața voastră adevărată… viața care, până acum, a existat doar în interiorul vostru.
Maturizarea noastră, ca cetățeni cosmici ai noii lumi... ceea ce Consiliul numește punctul de fuziune… e primul pas, întrucât NOI înșine trebuie să fim prima din creațiile noastre. Pe măsură ce ne renaștem în lumea nouă, ne vom muta în întregime dincolo de lumea veche, deși pe parcurs e posibil ca, temporar, să ne cufundăm în trecut. Considerați această cufundare ca un ultim rămas bun și o ocazie de a vă consolida și întrupa cu adevărat noile alegeri pline de putere… bazate nu pe ceea ce a fost sau va fi, ci pe/în cine SUNTEȚI.
Acea alegere este libertatea pe care toți am căutat-o, starea de pace și putere, ce ia naștere din contopirea naturii noastre umane cu cea divină… din faptul că ne reamintim de suveranitatea noastră.
-
Viața noastră pre-creată
Mergând mai departe, la noul/vechiul mecanism de creație, CSP precizează că, pentru a rămâne aliniați și în armonie cu partea noastră distinctă din planul divin, e necesar să începem să vedem procesul ca fiind mai multidimensional.
Din perspectiva unității, viața e creată dintr-un set de potențiale, iar acele potențiale sunt create prin rezonanță… eu vorbesc pe larg despre asta în Causal to Conscious Creation, despre faptul că rezonanța noastră înseamnă realmente totul, în 5D și dincolo de ea, deoarece aici nu se aplică factorii de timp și spațiu. La acest nivel, participarea noastră conștientă la creație e influențată în principal de gând, deoarece odată ce corpul emoțional a fost vindecat de toate dezechilibrele, nu mai există blocaje care să împiedice focalizarea voinței divine.
În ceea ce am numi creație ‘adevărată’, creați cu ajutorul gândului. Gândul este o focalizare a vibrației… este concentrarea rezonanței, tradusă prin intermediul conștiinței.
Asta înseamnă că ceea ce gândiți că sunteți, SUNTEȚI… într-un sens foarte literal aici.
E mai ușor ca oricând de înțeles acest adevăr. Cu toții ne-am trezit față în față cu trecutul nostru, astfel încât acum putem discerne mai clar felul în care tiparele noastre de gândire au creat holograma (suferinței) în care am fost prinși. Pleiadienii îmi spun că și acest lucru face parte din scopul etapei de ucenicie… să ne arate, prin propria noastră oglindă, iluzia vieții pe care am susținut-o cu toții, pe baza gândurilor limitative create de experiențele noastre dureroase. Dar acum s-a terminat cu asta.
Această realitate cu care vă confruntați acum este exact cea pe care voi înșivă o veți ‘elimina’, doar prin comanda voastră de a avea noua gândire, noul limbaj, noile modele, pe care le-ați stabilit înainte să veniți aici.
Acum, că sunteți eliberați de programarea din trecut, puteți intui și interpreta limbajul real al sufletului, cel care vă servește ca indicator al adevăratelor voastre creații divine, aici pe pământ.
Chiar și acum, în procesul de naștere, veți descoperi că durerea asociată în general cu travaliul este, de fapt, rezultatul limitărilor voastre preconcepute, care vă fac să opuneți rezistență devenirii a ceea ce ați fost dintotdeauna, în mod autentic.
Cu alte cuvinte, așa cum voi înșivă ați creat disconfortul cerut pentru a veni aici, tot așa ați creat binecuvântările unei vieți trăite în armonie, ca DUMNEZEU… iar ceea ce se va dezvălui înaintea fiecăruia dintre voi acum, vă va aminti în totalitate de acea creație.
Odată ce inima și mintea sunt libere, putem debloca înțelegerea faptului că viața noastră în adevăr (unitate), în afara parametrilor de timp-spațiu, a fost deja trăită și că noi am (pre) creat totul. În 5D, rolul nostru este pur și simplu (și folosesc la modul vag acest cuvânt) să ne amintim de ea, astfel ca să putem împământa și asambla părțile aici, în lumea fizică.
Dați-ne voie să precizăm faptul că nu vă mai bazați viața pe un plan pre-creat, ci vă bazați planul pe o viață pre-creată.
În dualitate, rolul nostru a fost foarte diferit, prin aceea că am fost foarte mult influențați de dispoziția noastră karmică, în scopul de a elibera treptat numeroasele cicluri de separare… și toate astea pentru a putea desluși și dezveli rana originală de bază, ce a condus la mlaștina numeroaselor noastre creații deformate, care au avut rostul lor, dar care nu se bazau pe expresia autentică a adevărului nostru divin.
Dar acum orientarea noastră s-a schimbat, de la a concepe un plan de viață, la a repune în vigoare, dacă vreți, ceea ce a fost deja creat… de noi. Facem asta prin transmiterea de informații/idei/concepte din noi înșine, una câte una, în scopul de a asambla părțile (în plan fizic) creației deja încheiate, a vieții deja trăite, în afara continuumului spațio-temporal.
Eu simt asta tot.timpul.în.ceea.ce.scriu.… faptul că rapoartele și produsele mele au fost deja scrise, înainte ca eu să le scriu. Atunci când mă așez ca să scriu, chiar mă așez pentru a-mireaminti ceea ce am scris deja. E un proces uluitor, prin care las informațiile din interiorul meu să iasă și să ajungă în lumea fizică… de la concepție până la naștere… strat după strat, până ce simt că s-a terminat, iar eu mă simt „golită”. Atunci când mai sunt lucruri de transmis, simt tensiune… când nașterea e încheiată, simt relaxare. Și, la fel ca orice gestație, fiecare articol (creație) are timpul lui, cu care trebuie să mă aliniez și pe care să-l am în vedere, altminteri sunt predispusă să reciclez informații vechi, în loc să aduc informații noi/de nivel mai înalt.
Eu, una, consider procesul creativ ca pe o acordare… o cale de a modera echilibrul dintre ceea ce vrea să fie și felul în care îmi imaginez acest lucru.
Iar asta nu se întâmplă doar pentru că sunt un ‘canal conștient de transmisie’, ce interceptează viitorul… atunci când creăm în acord cu Sinele și planul nostru cosmic, TOȚI suntem canale de transmisie și trebuie să ne amintim de acest lucru acum, pe măsură ce fuzionăm în multidimensionalitate. E necesar un pic de efort pentru a înțelege cu mintea, dar dacă considerați că viața e ciclică… fără început sau sfârșit… asta vă ajută să înțelegeți conceptul despre trecut și viitor ca fiind cam același lucru.
(Notă: dacă informațiile acestea vă fac să vă simțiți de parcă ați fi mâncat prea repede o înghețată pe băț, dați-le un pic de timp și spațiu.)
Nu vrem să vă derutăm sau să complicăm lucrurile, ci doar să vă amintim că, pe măsură ce liniile temporale converg, iar voi vă găsiți suportul multidimensional, ca să spunem așa… alinierea sinelui superior cu cel inferior… chiar vă veți transmite prin channeling adevărul cosmic, în corpul fizic.
Astfel, puteți considera ceea ce numiți ‘deja vu’ drept o întâlnire conștientă cu viața voastră pre-creată… o fuzionare a matricei, ce evocă o amintire despre orientarea voastră cosmică.
S-ar mai putea spune că creația divină are loc în TRĂIrea pre-creațiilor noastre.
Ceea ce pare „a crea din nimic” înseamnă de fapt a ne accesa creațiile, din baza de date a sufletului nostru. Sunt sigură că mulți scriitori, artiști și muzicieni vor confirma asta ca fiind adevărat… că așa-zisele lor creații sunt deja create „undeva”, înainte ca ei să vină pe pământ, pentru ca ele să devină vizibile.
La fel se întâmplă pentru orice creație personală, care este amintită dintr-un loc (din trecut/viitor) mai înalt… din ceea ce nu a mai fost vreodată creat pe pământ. Dintr-o perspectivă, suntem aici ca să creăm ceva total nou pentru noi, dar ceea ce creăm ne este de fapt transmis… DE noi… din afara timpului. De aceea ni se cere să reducem la tăcere mintea, pentru ca inima să dea naștere cântecului sufletului ei.
Putem spune că, de fapt, retrăiți chiar viața pe care ați trăit-o deja… doar că acum este în formă fizică.
Dacă vă ajută, gândiți-vă la ea ca la un film… orice film pe care-l urmăriți a fost deja creat în totalitate, dar voi urmăriți scena aflată în fața voastră, la momentul respectiv.
La fel lucrează și creația… însemnând că voi trăiți ceea ce este exact în fața voastră, dar ÎNTREAGA viață a fost deja creată și trăită.
În timp ce ne aflăm între eclipse și conștiința noastră avansează cu viteză superluminică, CSP spune că ne va ajuta foarte mult faptul de a ne menține conștiența asupra naturii noastre multidimensionale… conștientizarea, simultană, a Sinelui cosmic și a naturii noastre umane. Pe măsură ce ajungem să stăpânim acest echilibru dintre „euri”, vom începe să ne creăm în mod organic viața, ca deja trăită, ÎN TIMP CE o trăim… o viață MULT mai însemnată și mai plină de împliniri, decât am fi putut visa vreodată, aici jos, sub văl.
Unii dintre voi deja fac exact asta, poate că fără să o știe. Dacă acest concept vă este totuși nou sau îl considerați derutant, ar putea indica că e nevoie de o perioadă de acomodare și refocalizare.
E posibil ca, pe măsură ce trecem mai substanțial la modelul de creație cosmică… creând ca și când l-am creat deja… să fie necesar să vă eliberați de unele concepte bazate pe planul extern, referitoare la ce este creația și cum o percepeți, pentru a-i da voie să iasă la suprafață, din interiorul vostru. Acesta e doar un nou nivel de înțelegere a unui adevăr foarte străvechi… și mai avem FOARTE multe lucruri de înțeles.
Vă facem cunoscute aceste informații pertinente, pentru ca fiecare dintre voi să înțeleagă în mod profund că ceea ce a apărut până acum nu mai e de niciun folos pentru lumea care se înalță… că ceea ce numiți ‘co-creație’ este, de fapt și în realitate, o colaborare între voi și VOI… între eul uman și ceea ce mulți ar numi EUL viitor, dar pe care noi îl numim EU cosmic.
Orice inspirație născută în voi vine din VOI, în timp ce vocea Sinelui cosmic comunică cu sinele vostru uman.
Această înțelegere este o cerință pentru implementarea planului divin, întrucât în felul acesta va fi făurit Noul Pământ, de către toți acei ingineri și artiști care l-au creat deja. Da, adică voi.
Așa că vă spunem… în sfârșit, viața pe care fiecare dintre voi și-a creat-o deja, pe care a regizat-o în acord cu planul divin, este acum gata de a fi născută în lumea materială, de voi și pentru voi, și este ceea ce acest portal foarte sacru e pregătit să vă aducă.
Adonai, comandanților.
Călătorie de eclipsă fericită! Sunt foarte încântată să vă întâlnesc pe toți de partea cealaltă…♡
ThinkWithYourHEART.com ©Expect Miracles, Inc. 2014 Toate drepturile rezervate.
-- |
Anul Sarpelui de Lemn: 2025
Acum 2 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu