duminică, 27 mai 2012

MAREA SCHIMBARE descrisa de SENATUL GALACTIC, CONSILIUL CELOR 12, ORION, SFERA 32, ZONA 10.



(5 august 2011; channeler: El Anora)

Oameni de pe Pământ, noi ne plimbăm printre voi acum, în corpul nostru fizic, şi voi nici nu ştiţi.

Am aşteptat mult timp pentru a face aceasta. Este foarte aproape momentul cînd şi voi veţi fi conştienţi de această realitate. A fost posibil să debarcăm pe planeta voastră deoarece frecvenţa de vibraţie a Pământului a crescut simţitor, viteza lui de rotaţie s-a mărit iar orbita este acum foarte stabilă. Unii dintre voi v-aţi crescut frecvenţa de vibraţie suficient pentru ca să ne puteţi vedea. Că voi nu ştiţi pe cine vedeţi, asta este altceva. Puţin mai este până când ne vom deconspira.

Ceea ce am vrea să vă reamintim este că toţi facem parte din UNUL. Numerologic, cifra 1 înseamnă începutul precum şi momentul renaşterii. Când se va realiza numărul 111 (Nota C.M.: referire la data de 11 nov.2011), Steaua Sirius se va afla în aliniere cu Planeta Albastră (n.m..Pământul). Este momentul aşteptat de eoni, pentru ca siriusienii să vină în mare număr la voi. Vor aduce daruri, seminţe şi fructe, care vor fi împărţite copiilor Pământului. La noi se spune că cei care caută fericirea supremă, vor fi căutaţi de fericire. (Sau „Cine caută spre cer, va veni cerul la el”)

Vom marca drumul de la voi până la stele cu jaloane de lumină. Pe aceste fascicule va circula o „corabie” care va transporta mai multe specii de fiinţe (Nota C.M.: o paralelă cu Corabia lui Noe) ale universului, pentru ca voi să le cunoaşteţi. Şi calea aceasta va fi deschisă pentru vecie.

Va veni o vreme când oamenii de pe Pământ se vor uita în sinea lor pentru a afla ce este în stele. Îşi vor afla mântuirea în adâncul fiinţei lor, nu căutând-o în ceruri, căci în ei vor vedea reflectat întregul univers.

Atunci se va putea spune cu adevărat că pe planeta voastră se va fi instalat definitiv pacea și iubirea.

Oamenii se vor aduna ca la un semn nu cu dorinţa de a avea dolari; în acea zi nimeni nu va mai duce lipsă de hrană, de îmbrăcăminte, căci hrana şi îmbrăcămintea vor fi la discreţie. Tehnologiile care se aplică în alte lumi vor fi utilizate şi pe Pământ.
In Noua Eră vor fi cunoscute și oraşele sacre de sub pământ.

Şi toate vor fi iertate, pentru că până atunci cei întunecaţi vor dispărea de pe Pământ iar din nori ploile vor cădea atunci când trebuie şi unde este necesar, nemaifiind controlate şi obstrucţionate de cei răi.

După ce se va realiza purificarea, cînd păcatul va fi eradicat, un curcubeu mare va apărea pe cer pentru ca lumea să înțeleagă că are loc o mare schimbare. Atunci multe suflete își vor părăsi corpurile iar cei rămași se vor îndrepta cu evlavie la templele lor, la locurile lor de rugăciune, și vor înțelege că, în sfârșit, întunericul, necunoașterea și izolarea au luat sfârșit.

Toți musulmanii se vor ruga, toţi nativii americani se vor ruga, toţi creştinii se vor roaga, toţi budhiştii se vor ruga, iar preotesele și marii preoți vor intra în templele lor, unde-și vor re-aminti cine sunt, cine i-a trimis și care este menirea lor pe planeta aceasta supusă atâtor încercări de către cei din afară și de către prozeliții lor de pe Pământ.

Şi fulgere de spaimă vor brăzda cerul, și copacii vor fi spintecați de trăznete, iar viețuitoarele se vor înspăimânta crezând că a venit sfârșitul lumii.

Apoi, se va așeza liniștea și pacea iar o lumină de nedescris se va răspândi pe întregul pământ; oamenii vor înțelege, ca printr-o străfulgerare, cine sunt și de ce se află acolo.

Din tăriile cerului, își va face apariția o navă care se va apropia de Pământ. Si din ea va răsuna o voce puternică și prietenoasă îndemnând lumea să se îndrepte către Egipt, la Marele Templu Sacru. Spre acel loc se vor grăbi și sufletele încarnate ale Sumerienilor, ale vechilor Lemurieni, ale Draconilor, ale Babilonienilor, ale vechilor Africani, ale Celor din Vest și din Est. Și până la Luna Nouă vor fi toți adunați formând o mare mulțime, plină de evlavie.

Atunci li se va arăta Marea Sferă de Cristal care le va transmite toată cunoașterea, toată iubirea și veșnicia.
Fiecare își va declina identitatea și va primi coroana învingătorului. Și fiecare va înțelege până în străfundurile lui că este parte a ÎNTREGULUI. Conducătorii vor înțelege și vor accepta că rolul lor este de a-i servi pe ceilalți și că nimic nu-i deosebește de marea masă a populației care le-a încredințat responsabilitatea de a o conduce.
Cei care își vor fi pierdut o ființă dragă, vor înțelege că aceasta nu a dispărut pentru totdeauna și că, de fapt, ea se află acolo unde și-a ales să fie, adică exact în postura care-i oferă cele mai bune condiții de evoluție a ființei sale totale, care este indestructibilă și nemuritoare.
Iubirea și pacea vor domni peste tot, tristețea va deveni o necunoscută iar umanitatea va reveni în rândul civilizațiilor avansate ale Marii Familii a Universului.

Noi suntem Consiliul Celor 12 din Orion.
SURSA: http://lightworkers.org

Snatam Kaur we are all one

Un comentariu:

Unknown spunea...

Salut!

Dacă îți place arta și vrei să susții talentul din țara noastră îți propun o colaborare. Sunt administratorul siteului aerografie.ro și îți ofer să facem un schimb de articole și linkuri între blogurile noastre.
Pentru a afla mai multe detalii despre oferta mea, intră pe linkul:
http://aerografie.ro/pages/schimb-de-linkuri

Adrian Moisa,
Y!mess: aerografie_ro

Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro