~ să iubești, să fii liber, să te bucuri, să te joci, să creezi, să râzi și să emani cât de multă lumină poți ! ... ~
~ Când am aterizat pe Pământ, singurele lucruri pe care le cunoșteam erau - să iubesc, să fiu liber, să mă bucur, să mă joc, să râd și să eman lumină. Adică, să fiu doar eu însumi. Dar știți, nu a ținut prea mult...Căci nu peste mult timp, au năvălit 'oamenii de „bine” peste mine și m-au învățat numai lucruri „utile și folositoare”.
Ei dictau, eu încasam...!...
Așadar, când am crescut, oamenii de „bine” au venit și mi-au spus să nu iubesc chiar așa, pe oricine și oricum. Prin urmare, am început să cenzurez iubirea...
Apoi mi-au spus că nu pot fi chiar așa liber cum îmi închipui, că trebuie să țin seama neapărat de norme și reguli. Prin urmare, am uitat de libertatea spiritului, crezând că ea e inaccesibilă pe Pământ.
Apoi , mi-au mai spus ei , că cică să nu mă mai bucur atâta, că viața e o cruce, o suferință, un vaiet prelung în valea plângerii. Prin urmare, i-am luat în serios și am renunțat și la bucuria mea firească...
Apoi m-au amăgit că nu e ok să mă tot joc atâta de-a viața, ci să iau lucrurile în serios. Așadar, n-am avut încotro, am devenit încruntat, am terminat cu joaca și dusă a fost...
Apoi m-au păcălit că nu se râde chiar așa din orice, că viața e o luptă de care pe care. Prin urmare, am început să filtrez și râsul...
Apoi mi-au spus să nu mai eman eu atâta lumină, să nu mai atrag atenția, ci să-mi văd de lungul nasului sau de scurtimea lui. Așadar, am încetat să mai strălucesc...
Și astfel, am devenit eu din ce în ce mai mic, mai trist, mai defensiv, mai temător, m-am ofilit pe picioare și am murit...
După ce am murit, am aflat marele paradox pe care l-am reprimat permanent pe Pământ din prostie și frică:
că cele mai importante lucruri care contează aici, în cei câțiva ani de viață pe Pământ sunt - să iubești, să fii liber, să te bucuri, să te joci, să creezi, să râzi și să emani cât de multă lumină poți ! ... ~
(Cristi Ciorcila)
Postări
