duminică, 31 mai 2020

Alimentatia celor 5 elemente, sfat de primavara



Şi acum să vedem ce reprezintă cele 5 elemente: lemn, foc, pământ, metal şi apă. În primul rând există mai multe relaţii între ele de producere şi dominare.
Ciclul de producere menţine viaţa astfel: lemnul dă naştere focului; acesta are rezultat cenusa sau pământul; din pământ va ieşi metalul; din metal când acesta se purifică va ieşi apa; iar apa va hrăni o noua viaţă deci lemnul.
Ciclul de dominare înseamnă că atunci când un organ nu poate să-şi facă funcţia, este substituit de organul dominat cum ar fi: când inima nu mai face faţă ca pompă circulatorie depune o parte din plasma în plămân sub forma edemului pulmonar; când ficatul se îmbolnăveşte apare splenomegalia; când pancreasul bolnav nu poate metaboliza glucoza rinichiul elimină zahărul prin urină; când rinichiul nu poate elimina apa sarcina se transferă inimii şi apare hipertensiunea arterial.
F
P
M
Lemnul reprezintă primăvara, naşterea/începutul unui nou ciclu în care natura renaşte odată cu bubuitul tunetului (TF5 – cuvântul lui Dumnezeu).
Elemente naturale reprezentate sunt: punctul cardinal este Estul, momentul zilei este dimineaţa, planeta reprezentativă Jupiter, fenomen atmosferic vântul, culoare verde, gust acru.
În corpul nostru lemnul înseamnă: organe ficat şi vezica biliară, ochi, muşchi şi tendoane/vene, lacrimile; pe plan psihic temperamentul, curajul de a lua decizii şi mânia.
Focul reprezintă vara şi creşterea sau dezvoltarea.
Elemente naturale reprezentate sunt: punct cardinal Sud, momentul zilei prânzul, planeta Marte şi Soarele, fenomen atmosferic focul şi căldura, culoarea roşie, gustul amar.
În corpul nostru focul înseamnă: organe – inimă, intestin subţire şi sistem nervos simpatic şi parasimpatic (trei focare, pericard), vasele sangvine, limba, transpiraţie; pe plan psihic credinţa, bucuria, ura.
Pământul reprezintă transformarea; sfârşitul verii sau intersezonul (trecerea dintre anotimpuri).
Elemente naturale reprezentative: centrul, momentul zilei după amiaza, planeta Saturn, fenomen atmosferic umiditatea, culoare galbenă, gust dulce.
În corpul nostru pământul înseamnă: organe stomac, splină, pancreas, gură, digestie, articulaţii, ţesut conjunctiv, sânge, sistem nervos periferic, saliva; pe plan psihic raţiune, conştienţă, obsesii, îngrijorare.
Metalul reprezintă toamna, declinul. Elemente naturale reprezentative: Vestul, seara, planeta Venus, fenomen atmosferic uscăciunea, culoarea albă, gustul picant.
În corpul nostru metalul înseamnă: plămân şi intestin gros, pielea şi imunitatea, nasul şi sputa; pe plan psihic intuiţia, contemplarea, meditaţia şi tristeţea.
Apa reprezintă iarna, repausul din care viaţa renaşte.
Elemente reprezentative naturale: nordul, noaptea, planeta Mercur, fenomen atmosferic frigul, culoarea neagră, gustul sărat.
În corpul nostru apa înseamnă: rinichi şi vezica urinară, ureche, auz, oase, coloana, picioare, sfera genitală, urina; pe plan psihic voinţă şi încăpăţânare, teama.

RECOMANDĂRI DE PLANTE ŞI ALIMENTE
Ţinând cont că fiecărui element îi corespunde un gust, trebuie să precizăm următoarele: dacă un organ este slăbit el cere gustul corespunzător (ficat acru, pancreas dulce etc) dar în acelaşi timp dacă mâncăm prea mult un anumit gust dezechilibrăm organul corespunzător (dulce in exces pentru pancreas determină diabet, de exemplu).
De asemenea, gustul opus se foloseşte pentru dispersie, atunci când un organ are prea multă energie (picant pentru ficat, acru pentru pancreas, amar pentru plămân etc.)
Inimă  AMAR
Ficat  ACRU
Pancreas  DULCE

Rinichi SĂRAT 
Plaman  PICANT
Pentru tonifiere alegeţi savoare organ 
Pentru dispersare, alegeţi savoarea opusă
LEMN – Ficat, vezica biliară
Alimente recomandate: pui, lămâi, portocale, oţet, mere, grâu
Plante recomandate: cicoare, iarbă mare, gălbenele, anghinare, sunătoare
Cristal: Smarald
Notă muzicală: Mi
FOC – Cord, Intestin subţire
Alimente: grapefruit, ţelină, secară, orez, andive, hrişcă
Plante: păducel, măceş, salvie, talpa gâştei, hamei, roiniţă, isop, cătină albă,
pelin
Cristal: Rubin
Notă: Sol
PĂMÂNT – Splină, Pancreas, Stomac
Alimente: vită, dovleac, vânătă, soia, pepene, banană, cartofi, struguri, morcov,
măr
Plante: sunătoare, turiţa mare, păpădie, coada racului, cătină, nuc, teci fasole, salcâm
Cristal: Citrin
Notă muzicală: Do
METAL – Plămân, Intestin gros
Alimente: cal, ridichi, ghimbir, praz, ovăz, hrean, mărar
Plante: volbură, chimen, obligeană, podbal, ghinţura, busuioc, cimbrişor
Cristal: Diamant
Notă: Re
APĂ – Rinichi, Vezica urinară
Alimente: scoici, mazăre, prune, peşte, porc, brânzeturi, icre
Plante: isop, lemn dulce, scai vânât, coada calului, ienupăr, mătase de porumb, merişor
Cristal: Safir
Notă: La

TIPURILE CONSTITUTIONALE
În concordanţă cu cele cinci elemente există cinci tipuri constituţionale umane. Fiecare om aparţine unui tip predominantşi secundar celui de-al doilea tip, rareori existând şi o influenţă din cel de-al treilea. Prezentăm mai jos caracteristicile fiecărui tip, precizând că în consultaţia de acupunctură apartenenţa la un tip constituţional orientează diagnosticul şi tratamentul, precum şi cunoaşterea evoluţiei în viitor a stării de sănătate.

TIPUL CONSTITUŢIONAL LEMN
Slăbiciune naturală a ficatului şi a vezicii biliare
Fizic:
Umeri laţi
Musculatură bună
Ochi mari
Privire sinceră
Arcade cu sprâncene mari
Mână cu puţină carne
Degetele formează „noduri de lemn”
Palma şi degetele au numeroase linii
Psihic:
Oboseală de dimineaţă
Se culcă târziu
Adoarme târziu
Instabil
Memorie deficitară
Alternanţă agitaţie tristeţe
Nervos, agitat
Iritabil, agresiv şi coleric
Oscilează mult în luarea deciziilor sau le ia impulsiv
Afecţiuni la care este predispus:
Alergii alimentare
Migrene, dureri de cap
Tulburari digestive (diaree, constipaţie)
Crize de ficat
Spasmofilie
Crize sau calculi ai vezicii
Colită pe partea dreaptă
Dureri articulare acute
Crize de tahicardie, palpitaţii
Criză de hipertensiune
Hipotensiune (sezaţie de leşin sau de slăbiciune)
Ameţeli
Insomnie până la ora 3 noaptea
Tulburări de vedere
Predispoziţie la fibrom uterin
TIPUL CONSTITUŢIONAL FOC
Slăbiciune a inimii şi a intestinului subţire
Fizic:
Ten roşu (din timiditate sau din exces de sânge în zona feţei
Mână lungă, degete mai lungi decât podul palmei, agile
Mână elegantă, delicată, mică, fină
Unghii ascuţite, curbate
Vârfurile degetelor roşii
Psihic:
Oboseli brutale
Perioade de depresie
Somn scurt (4 – 6 ore )
Dacă are o memorie bună: inteligenţă vie
Foarte bună capacitate de concentrare
Dacă are o memorie redusă: inteligenţă bună
Capacitate de concentrare deplorabilă
hipersensibil, ascuns, timid
Luptă contra injustiţiei
Pasionat
Repliat asupra lui însuşi
Lipsă de încredere
Dispoziţie variabilă
influenţabil
Afectiuni:
Cardiovascular (palpitatii, hipertensiune, arterită, angină pectorală, arteroscleroză)
Tulburări ale sistemului limfatic şi arterial
Tulburări venoase: hemoroizi, varice
Tulburări intestin subţire (ulcer duodenal, boala Crohn)
Tulburări neurovegetative (sufocare, dureri de cap, spasme)
Insomnii rebele
Oboseală în prima parte a zilei
Depresie

TIPUL CONSTITUŢIONAL PĂMÂNT
Slăbiciune a splinei
Stomac
Pancreas
Articulaţii
Colagen, sector intersitiţial
Metabolismul apei
Fizic:
Trup şi membre scurte şi groase
Aspect pătrat, predispus la îngrăşare
Faţă dilatată (ochi, nări, gură deschisă)
Buze şi obraji largi
ten palid, gălbui
Mână mare, dolofană,
spatulată, formă pătrată
Degete scurte şi groase
Unghii pătrate,
Psihic:
Constituţie solidă
Rezistenţă la efort
Leneş
Neglijent sau moale
Îngrijorat
Manipulator
Idei multe şi obsesive, despică firul în patru
Uneori distrat, nepăsător
Întârziat
Adeseori senzatie de foame care nu-l lasă să se concentreze
Agreabil
Afecţiuni:
Ulcer gastric, gastrite
Diabet
Obezitate
Îmbaătrânire piele
Calviţie prematură
Toate formele de reumatism
Boli de colagen
Boli autoimune
Polineuropatii
Probleme cu memoria
Tulburări circulatorii
TIPUL CONSTITUŢIONAL METAL
Slăbiciune a plămânului şi a intestinului gros
Afecţiuni ale pielii
Fizic:
Mai curând înalt,
Siluetă puţin curbată
Nu foarte lat în spate
Subţirime
Piele albă sau bronzată, mată
Nas puternic şi lung
Mână lungă, palmă îngustă
Degetele închise formând un oval alungit
Degete lungi, care se pot alungi uşor în spate
Piele uscată, aspră
Crăpături la frig
Psihic:
Tristeţe profundă
Oboseală progresivă
Lipsă de tonus
Acţionează şi vorbeşte lent
Nevoie de somn
Se culcă devreme, este matinal
Perioade frecvente de repaus
Interiorizat şi meditativ
Visător şi neatent
Oboseală şi descurajare rapide
Calm
Trist
Afecţiuni:
Aparatul digestiv şi respirator predispus la tuberculoză
Colită, colon iritabil
Intoleranţă digestivă
Diaree matinală, hemoroizi
Tulburări cutanate, alergii
Hipotiroidie
Reumatism
Astm bronsic, bronşită, emfizem pulmonar
Boli imune şi autoimune
TIPUL CONSTITUŢIONAL APĂ
Slăbiciune a rinichiului, Suprarenale, Gonade, Vezică
Fizic:
Longilin
Coloană vertebrală rigidă şi cap înalt
Faţă cu proeminenţe osoase
Nas acvilin
Ten închis la culoare
Cearcane şi pungi la ochi
Mână spatulată şi scurtă
Palmă şi degete umflate
Cute la articulaţii, falange închise la culoare
Unghii netede
Psihic:
Friguros, fragil
Vitalitate scăzută
Oboseală cronică
Dacă glandele suprarenale funcţioneză bine constituţia sa va fi solidă şi memoria bună
Descurajare şi lipsa voinţei
Dezinteres în toate sau voinţă în exces
Izolare
Teamă şi anxietate
Afecţiuni:
Probleme ale vezicii (urinare frecvente, infecţii urinare)
Infecţii ale rinichilor
Dureri lombare
Stres
Tulburări menstruale, tulburări sfera genitală( fibrom, infertilitate, chisturi ovariene)
Sistem osos vulnerabil (osteoporoză, reumatism)

PRIMĂVARA-elementul lemn
Primăvara organele aflate în maximum energetic sunt ficatul şi vezica biliară. Cum natura renaşte în acest anotimp reglarea organismului prin acupunctura în această perioadă aşează organismul pe un drum bun pe tot parcursul anului. Filozofia taoistă compară ficatul cu vântul , care în natură este cel care anunţă schimbarea anotimpurilor şi pune în mişcare toate celelalte elemente. Deci ficatul este responsabil de echilibrul dinamic al organismului, ştiut fiind că un şoc care loveşte un organism static este resimţit mult mai puternic. De aceea ficatul e incriminat în elaborarea strategiilor de viaţă şi reglarea capacităţii de adaptare, cât şi în stabilirea ritmului de desfăşurare al funcţiilor tuturor organelor interne.
Atunci când vorbim de elementul lemn în organism ne referim şi la muşchi, ochi şi unghii; afectarea ficatului este anunţată de ochii roşii, unghii friabile şi crampe musculare; de asemenea persoanele cu dezechilibre ale vezicii biliare poartă ochelari, căci energia acestui organ se manifestă la ochi.
Dezechilibrul vezicii biliare se manifestă printr-o gamă variată de tulburări cum ar fi: dureri de cap şi ceafă, ameţeli, greaţă şi balonări, oboseală şi cârcei, scăderea acuităţii vizuale, tulburări de tranzit, palpitaţii, dureri de spate şi tulburări pe circulaţia periferică.
Reamintim că prezenţa acestor semne arată dezechilibrul vezicii biliare chiar dacă analizele de laborator se prezintă în limite normale, ştiut fiind faptul că o analiză este o imagine statică pe când starea unui organ variază de la un moment la altul, în felul acesta fiind afectată funcţia şi nu structura (la fel cum un om obosit are tot două mâini şi două picioare dar mai puţină energie decât un om odihnit).
Şi cum în organism toate organele sunt corelate, o funcţionare proastă a vezicii biliare o perioadă de ani de zile poate determina îmbolnăvirea altor organe (inima, stomac, rinichi), rezultând afecţiuni cum ar fi: fibrilaţia atrială, ulcerul gastric, colonul iritabil, fibromul uterin); reamintim, de asemenea, că mastoza chistică este determinată în medicina chineză de o stază de energie pe stomac (produsă de îngrijorare) şi pe ficat (produsa de mânia reprimată).
Nu în ultimul rând pe plan mental aceste organe reglează temperamentul, capacitatea de a lua decizii precum şi capacitatea de adaptare. Un ficat şi o vezică în dezechilibru fac omul nervos, coleric, care izbucneşte la cel mai mic pretext şi are stări ce alterneză între agitaţie şi depresie (aşa cum îmi relatează unii pacienţi că vin nervoşi şi obosiţi, iar după o cură de acupunctur îi uimesc pe cei din jur cu calmul şi energia lor).
Pentru echilibrarea organismului în această perioadă se recomandă acupunctura, exerciţiul fizic, alimentele acre şi amare, fitoterapia. 
Printre punctele de acupunctura folosite există unele care echilibrează ficatul (F2-stimulează detoxifierea ficatului, F3, F8-stimuleză regenerarea ficatului) şi altele care reglează vezica biliară (VB20-previne accidentele vasculare, echilibrează miopia şi spondiloza,VB34-reglează tendoanele şi muşchii,VB41). 
Ca plante recomand folosirea uni amestec format din sunătoare, gălbenele, turiţa mare, păpădie, urzica, anghinare şi armurariu, la care se pot adăuga remedii cum ar fi curcuminul, cordicepsul, nuca neagră şi noni. 
Se recomandă şi detoxifierea prin post şi eventual folosirea gelului de aloe, precum şi refacera florei intestinale folosind cuticula de pipotă şi fibrele alimentare din tărâţe. 
Exerciţiul fizic şi plimbările în aer liber drenează vezica biliară astfel explicându-se calmul şi relaxarea după gimnastică.

Spun taoiştii că nu putem schimba lumea dacă nu ne schimbăm mai intâi noi în interior. Lecţiile spirituale relevate de ficat şi vezica biliară sunt: să ştii să te linişteşti şi să-ţi accepţi limitele, să te integrezi în mediu şi să te înnoieşti începând cu tine, să ştii să faci lucrurile treptat atent la toate detaliile. Trecând prin aceste transformări şi rămânând concentraţi în noi nu ne vom asemăna oare cu natura care se reînnoieşte în fiecare primăvară?
https://yinyangmedical.ro/

duminică, 24 mai 2020

Avem nevoie de Autobinecuvantarea Blandetii cu noi insine

Taria in Puritate si Armonie mai presus de orice conflict va aduce Blandetea ....
Cu totii avem nevoie de Blandete si Blandetea de Sine...



Va doresc multa bucurie sufleteasca si o viata plina de minuni...
Cu totii avem dreptul la minuni dar putini mai cred in ele...
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro