sâmbătă, 15 martie 2014

Adevaruri si sugestii legate de arbori

In trecut, oamenii credeau ca fiecare floare sau copac, este protejata de un spirit si ca deasupra acestora sunt altele si altele, intr-o ierarhie bine fundamentata si perfect logica pentru acele vremuri. Acesta e si motivul pentru care multe popoare se inchinau unor zine sau zeitati locale, a caror menire era de a proteja adevarul si existenta tuturor sufletelor, intrupate in oameni, animale sau plante. Cei care au ajuns la cel mai ridicat nivel al divinizarii naturii au fost druizii, cunoscuti ca cei mai puternici preoti din toate timpurile si al caror mister nu a putut fi patruns nici in zilele noastre. Acum citeva mii de ani, sacerdotii vechi descoperisera secretul prin care omul putea sa stapaneasca natura, atata vreme cit ceea ce facea era corect.

Din punct de vedere clinic, ei au asociat diversele boli umane cu energiile circulatorii prin trunchiurile copacilor si au realizat, cum am spune astazi, un fel de baza de date a copacilor ce corespund anumitor boli.

Astfel: 
-Bolile de oase si de articulatii, dereglarile urinare si anale, pot fi ameliorate si tratate in preajma copacilor ale caror frunze au culoarea rosie; 
-Bolile intestinelor gros si subtire, precum si afectiunile organelor genitale, pot fi tratate in preajma copacilor cu frunze sau flori caramizii, in special toamna si primavara; 
-Bolile de rinichi, stomac, duoden, pancreas, ficat, splina, vezica biliara si afectiuni ale coloanei cerebrale isi gasesc ameliorarea in preajma copacilor cu frunze si flori galbene; 
-Pentru tratarea bolilor de plamini, de inima, a glandelor mamare si a timusului, sunt recomandati copacii incarcati cu verde. Acesta e si motivul principal pentru care multi medici le recomanda pacientilor lor concedii in zone muntoase, unde brazii functioneaza ca adevarate sisteme naturale de tratament. 

Nu putini au simtit nevoia sa se aseze la radacina unui copac ca sa-si traga sufletul sau sa se sprijine, cu spatele, macar si pentru citeva minute, de un arbore, pentru a mai prinde puteri. 
Acestea sunt doar mosteniri ancestrale pe care cei mai multi le fac inconstient dar care, la baza, au o legatura puternica cu energia emisa de fiecare copac in parte.Pentru ca fiecare pom emite un anumit gen de energie si la anumite intensitati, in functie nu doar de orele zilei ci si de anotimp.

Copacii sunt de doua tipuri: 
1.cei care furnizeaza energie organelor slabite 
2. cei care absorb energiile negative dintru corp, curatind zonele bolnave si pregatindu-le pentru un circuit energetic sanatos, respectiv pentru o incarcare noua cu energie. 
Energiile arboricole nu sunt mereu aceleasi. Astfel, la copacii carora le cad frunzele toamna, energia descreste liniar din primavara cu circa 60 - 70%, pe cind brazii, pinii si alti copaci carora nu le cad frunzele, energia le scade, in perioada toamna-primavara, cu maxim 25%. Pomii din prima categorie au o actiune de crestere a imunitatii organismului, de inlaturare a senzatiilor de durere din zona inimii si de normalizare a circuitului sanguin, in timp ce pomii din a doua categorie au ca efect blocarea energiilor negative care ne perturba si care ne provoaca dureri si ameliorarea energiilor vitale care circula in zona respectiva. 
Stresul, vinataile de orice fel, ranile, sunt situatii clinice ce pot fi ameliorate cu ajutorul copacilor din a doua categorie. 
Atentie! Energiile mai multor copaci de specii diferite, pot influenta negativ circuitul energetic din organism. Este suficient sa remarcati ca nu intotdeauna apropierea a doi copaci de specii diferite influenteaza negativ pe unul dintre ei. Astfel, daca un plop si un mesteacan sunt saditi unul linga celalalt, energia plopului paralizeaza circuitul energiei din mesteacan si face ca pe partea comuna celor doi copaci, mesteacanul sa nu aiba frunze. Acestea se vor reorienta catre partea opusa sau catre lateralele mesteacanului, cit mai departe de vampirismul energetic al plopului. Acelasi lucru se poate intimpla si in cazul stationarii oamenilor in preajma mai multor specii de pomi, fiecare influentind in felul sau circuitul fortei vitale din organismul uman si putind duce la o blocare a acestuia, implicit la aparitia unor stari dezagreabile sau de boala.

Salcamul  

Desi multi il privesc cu suspiciune, considerind ca este folositor doar ca lemne de foc, salcimul are capacitatea de a aduce buna dispozitie in trupul cuiva si de a prelua vibratiile negative din organism. Specialistii in energetica il considera un donator universal de bioenergie, forta vitala raspindita de el fiind recomandata tuturor organismelor. Sunt suficiente 20 de minute de stat la umbra unui salcim, daca se poate chiar lipit de trunchi, pentru ca sa se instaleze o stare de bine general, de usurare si buna dispozitie. Efectul nu e acelasi in cazul in care citeva crengi de salcim sunt rupte si puse in apartament, pentru ca prin desprindere de trunchi se taie si legatura cu conductorul principal de energie, respectiv cu tulpina salcimului.Energia salcimului este recomandata celor afectati de munca in conditii stresante, cind organismul a preluat vibratiile negative specifice, celor suparati din motive sentimentale. De asemenea, apropierea salcimilor are un efect calmant asupra femeilor aflate in perioada menstruatiei, atunci cind se instaleaza o stare generala de iritare. Este bine ca in camera de lucru sa aveti citeva crengi de salcim puse ori sub covor ori in spatele bibliotecii, pentru a nu fi inestetic. Energia din crengile de salcim se va mentine timp de 30 de zile, dupa care va trebui sa taiati altele, proaspete. Trebuie doar sa aveti grija ca distanta fata de crengi sa nu fie mai mare de sase metri, pentru a nu iesi din raza de actiune a acestora.
Pentru persoanele ce sufera de hiperaciditate gastrica cu senzatie de pirozis ( arsuri) exista un remediu natural: ceaiul de floare de salcam. Acest ceai este benefic si pentru boli aparute pe fond de hiperacidiate gastrica: gastrita hiperacida, ulcerele gastrice si duodenale hiperacide. Actiunea farmacologica: calmeaza senzatiile de pirozis ( arsuri) diminueaza hiperaciditatea gastrica, Ceaiul de floare de salcam are si un usor efect sedativ, benefic in afectiunile cauzate si de stres. Mod de administrare: 2-3 cani de infuzie pe zi. Infuzia se prepara astfel: o lingurita de flori la o cana fierbinte de apa, luata de pe foc si lasata la infuzat 10 minute, dupa care se strecoara si se consuma. Se poate bea neindulcit sau indulcit cu miere. Este indicat a se bea in inghitituri mici, la intervale de timp. Consumul acestui ceai impreuna cu schimbarea stilului de viata au efect foarte bun, prin ponderarea efortului ( mai ales neuro-psihic), cu mese regulate, cu pauze si perioade de destindere are consecinte dintre cele mai bune in tratamentului ulcerelor si gastritelor. Exista persoane care au urmat acest tratament triplu si, dupa ani de suferinta, in urma acestui tratament triplu, au rezolvat, uneori in timp scurt ( cca 2-3 luni) problemele..

Mesteacanul  

Mesteacanul este un copac special, plin de energie, dar care nu o da decit persoanelor foarte legate sufleteste de el. Desi pentru unii poate parea ciudat, mesteacanul simte imediat ceea ce gindeste cu adevarat un om, fapt ce nu recomanda apropierea de el a persoanelor ascunse. In trecut, fetele aduceau ofrande la radacina mestecenilor si le cereau implinirea unei dorinte, de regula de natura sentimentala. Existenta unei paduri de mesteceni arata ca in solul respectiv se gaseste si o mare cantitate de argint. In plus, insusi mesteacanul are o stralucitoare culoare argintie, betulina din scoarta sa facindu-l, practic, sa straluceasca de la distanta. Un mesteacan cultivat in gradina casei protejeaza zona de microbi. Acest lucru s-a demonstrat si in perioadele cu epidemii de holera sau ciuma, cind gospodariile in care se gaseau mesteceni au fost ocolite de dezastruoasele molime. Mesteacanul permite o intarire a rezistentei organismului la apropierea bolilor si actioneaza deopotriva asupra psihicului uman, intarind vointa persoanei in cauza.Pentru a creste imunitatea organismului e suficient sa aveti in camera de culcare un saculet cu frunze maruntite de mesteacan. Inainte de culcare deschideti gura saculetului si lasati asa peste noapte. Dimineata, imediat cum va ridicati din pat, inchideti saculetul, pentru ca energiile frunzelor sa nu fie perturbate de energiile zilei.
Mesteacănul, denumit și arborele vieții, este originar din Siberia, însă crește și la noi în zonele de dealuri și câmpii.
Seva de mesteacăn este cunoscută pentru capacitățile sale deosebite care au fost testate de-a lungul anilor și se poate utiliza atât intern, cât și extern. Este un foarte bun tonic fizic și psihic. Pentru efecte benefice se administrează 2 ml de câte 2 ori pe zi, dimineața și seara, timp de 3-4 săptămâni la adulți, iar la copiii peste 10 ani, 1 ml de două ori pe zi, în acelaşi interval.
Mesteacănul se poate utiliza în tratarea și prevenirea cistitei. Se recomandă consumul a câte 1 litru pe zi , timp de 2-3 săptămâni.
Vindecă reumatismul, dacă se administrează 1 litru pe zi timp de 3 săptămâni, iar pentru intensificarea efectului se pot aplica și cataplasme cu pulbere de scoarță de mesteacăn.
În bolile de ficat, este ideal consumul a câte o cană de suc proaspăt de mesteacăn sau infuzie de mesteacăn de cel puțin 3 ori pe zi.
Se folosește în psoriazis, datorită efectului antiinflamator. Se aplică cataplasme în paralel cu administrarea a unui litru de suc de mesteacăn pe zi.

Poate combate părul gras dacă se întinde seva pe păr înainte de spălare. Efectele vizibile se observă după aplicarea de 5-6 ori la 2-3 zile . Astfel, părul va fi mult mai sănătos, mai rezistent și mai strălucitor

Salcia 


A fost considerata dintotdeauna o planta speciala si folosita in aproape toate ritualurile cunoscute, pentru capacitatea sa de protectie impotriva entitatilor negative.Specialistii in energetica copacilor numesc salcia Arborele Binelui, pentru ca energiile emise ii protejeaza pe cei aflati in apropierea sa. In plus, s-a constatat ca crengile de salcie, rupte, continua sa emita propria lor energie benefica, pina la uscarea completa si caderea ultimei frunze de pe ramura. Din punct de vedere terapeutic, apropierea de salcie este recomandata persoanelor care sufera de un puternic dezechilibru interior, persoanelor care tind sa plinga din orice si care vad doar partea neagra a vietii. Energia salciei preia vibratiile negative ale organismului, motiv pentru care i se mai spune si plingatoare, intrucit elimina reziduurile negative preluate dintr-un corp. De obicei e bine ca dupa o perioada de circa 20 - 30 de minute de stat in apropierea unei salcii sa urmeze o perioada in care organismul curatat de energiile negative sa fie intarit de energiile unui stejar sau chiar ale unui salcim. Cea mai buna perioada de terapie cu salcie este intre orele 18 - 21, dar efectul maxim este in perioada de primavara, pina la Sarbatoarea de Inaltare. Pentru cei care au dureri frecvente de cap se recomanda purtarea unor coronite - pe care si le poate face fiecare - timp de 14 zile, cite 30 de minute pe zi, la orele amintite. In alta ordine de idei, bolnavii de varicoza isi pot ameliora boala prin bai de picioare, in care pun 500 ml decoct facut din salcie si stejar, in parti egale (aproximativ o mina din fiecare). Picioarele vor sta in apa pina la genunchi. Ramurile salciilor pot fi impletite in cununa, sfintite la biserica si tinute la icoana. Cind sunteti foarte nervosi, luati coronita de salcie si tineti-o timp de 30 de minute pe cap. O sa fiti mult mai linistiti. Dintr-o creanga de salcie puteti impleti si o bratara pe care sa o purtati la mina dreapta ori de cite ori simtiti ca nu mai rezistati psihic. Si tot din crengi de salcie, puteti impleti o centura pe care sa o purtati direct pe piele. Centura o sa va creasca potenta sexuala.

Stejarul 


Specialistii din toate timpurile au fost uimiti de longevitatea acestui copac. Mai mult, masuratori recente au aratat caun singur stejar matur, purifica aerul la fel ca 1.000 de alti copaci din specii diferite. Energia acestui arbore este foarte puternica, astfel ca orice apropiere de un astfel de pom poate da o senzatie de ameteala placuta, creind senzatia ca esti atit de puternic, incit nimic nu-ti poate sta in cale.Cind va simtiti in impas, cind nu stiti ce decizie sa luati, cind simtiti ca va slabesc puterile si sunteti gata sa renuntati, este recomandata o terapie cu ajutorul acestui copac. Pentru cei interesati, forta maxima a stejarului este in cursul noptii, intre orele 21.00 - 05.00. Pentru a combina puterea stejarului cu forta geometrica, se recomanda sa va faceti o piramida triunghiulara din crengi subtiri de stejar. Crengile vor fi prinse intre ele cu sfoara rosie. Cind va simtiti nehotariti sau slabiti, luati in palme piramida de stejar si tineti-o timp de 10 - 15 minute. Efectul va fi pe masura asteptarilor.

Teiul 


Putini sunt cei care nu au baut parfumatul ceai de tei, recomandat pentru cazuri de stres, oboseala si pentru diminuarea energiei sexuale. Pentru ca, desi energia sexuala este un subiect de lauda in perioada tineretii, aceeasi energie sexuala deturneaza atentia si puterea de concentrare a unei anumite persoane. Astfel, persoanele cu o puternica sexualitate nu reusesc, de regula, sa se concentreze asupra proiectelor profesionale, gindindu-se doar la cum sa-si satisfaca nevoile fiziologice. Lucru extrem de negativ pentru cei care vor sa se realizeze profesional si material. In atare conditii, apropierea unui tei este benefica pentru reducerea acestei energii. Este suficient sa aveti plantat in fata blocului sau linga casa un tei si sa lasati geamurile deschise, pentru ca mirosul de tei sa inhibe energia sexuala. Mai mult, energia teiului actioneaza eficient asupra celor care stau la umbra sub copac, blocind energia sexuala si permitind organismului sa o redirectioneze fie mental fie intr-o alta directie. Acelasi efect il au crengile de tei cu flori, puse in camera in care se doarme, cel mult 21 de zile, pentru ca dupa aceea energia se scurge. Dupa acea perioada se vor folosi doar florile de tei, pentru ceaiurile de rigoare.

Pinul 

Are un puternic efect revigorant, incarcarea cu energie facindu-se foarte repede. Astfel, este suficient sa stati cel mult 5 minute linga un pin, stringind intre degetele de la mina stinga acele de pe o creanga, pentru a va simti in putere. Se recomanda celor care practica diverse sporturi, nu neaparat de performanta, pentru o mai buna dozare si conservare a energiei proprii. E bine sa aveti in casa un pin, pus intr-un ghiveci. Cind se va dezvolta prea mult, il puteti pune afara, fie la intrarea in casa, daca stati la curte, fie in gradina din fata blocului.
Baia generala cu decoct din ace sau muguri de pin are efecte tonice, antiseptice si cicatrizante, fiind indicata in tratamentul reumatismului, rahitismului, oboselii cronice si nevrozelor astenice.

Pentru o baie, se prepara un decoct din 7 linguri de ace de pin care se fierb in doi litri de apa. Dupa 15 minute, ceaiul se strecoara si se adauga in cada de baie. Pentru masaj se foloseste uleiul eteric de pin, procurat de la Plafar (25 de picaturi adaugate in 50 ml de ulei de masline). Se maseaza ceafa, bratele si talpile, 10 seri consecutiv.    

Bradul 

A fost unul dintre copacii considerati sfinti si cu o puternica incarcatura magica. In trecut se spunea despre el ca poate deschide portile catre alte lumi, usurind trecerea spiritelor abia plecate si protejindu-le de interactiunea cu fortele malefice. Sute de ani, rasina bradului a fost folosita in ritualurile magice, fumul acesteia curatind zona dorita. Si la ora actuala, credintele populare considera ca o creanga de brad tinuta in casa, indeparteaza energiile negative. Cei care sufera de reumatism si de alte boli articulare, pot face baie in care au pus, in prealabilo fiertura de muguri de brad. Intr-o oala se pun 5 litri de apa si 5 miini de muguri (cite una pentru fiecare litru). Se fierbe apa pina la primul clocot, apoi se mai lasa 5 minute pe foc. Se ridica, se lasa 30 de minute la racit, apoi se filtreaza continutul si se pune in cada. Pielea va absorbi substantele eterice ale bradului, oferind un efect calmant, care va revigora nu doar muschii ci si articulatiile, tonifiind organismul. Cu cit apa din baie este mai fierbinte, cu atit porii se vor deschide mai bine si vor absorbi esenta de brad din apa. O astfel de baie se recomanda si in cazul copiilor raciti. Un alt tratament pe baza de rasina de brad este recomandat celor care au eczeme sau alte infectii ale pielii si mai ales hemoroizi - sa nu uitam ca hemoroizii sunt o boala contemporana, datorata lipsei de miscare si statului indelung la birou. Astfel, se amesteca in parti egale rasina de brad si unt, peste care se pune un virf de ceara de albina. Dupa ce se lasa pe foc pina la omogenizare, amestecind continutul cu o lingura de lemn, se trece totul printr-un tifon si se pune la racit. Se foloseste ca un unguent.

Polenul rezultat din uscarea florilor pinilor, molizililor, brazilor, fagilor poate fi folosit in tratarea si combaterea unor afectiuni precum: emfizem pulmonar, leicoza, afectiuni renale, este folosit pentru reglarea tensiunii marite, curatarea colecistului, ficatului, rinichilor.

Polenul de conifere are efecte benefice si in cazul problemelor cauzate de tensiunea arteriala: previne fenomenele de ateroscleroza cerebrala precum si accidentele cerebrale, contribuie la scaderea colesterolului si a tensiunii arteriale.

Castanul 


Desi castanul este un excelent donator de energie vitala, apropierea indelungata de el poate crea o falsa impresie de comfort psihic, putind da chiar si efecte halucinogene, descatusind psihicul si trezind fantezia. Citeva castane purtate permanent in buzunar si strinse din cind in cind in palme, va ajuta sa scapati de starile de tensiune acumulate in cursul zilei. Apropierea de castan este recomandata dimineata, intre orele 01.00 - 07.00, cind energia pomului este la nivelul sau maxim.

Vascul . 

Bolile pe sistem nervos si epilepsia, pot fi mult ameliorate si chiar tratate de cura de visc, mai exact de inghitirea unui pahar cu apa in care au fost puse 2 lingurite de praf de visc. Lichidul se bea dimineata, pe nemincate si abia la minim o ora dupa aceea se poate minca ceva, de prefera nu carne (puteti minca brinza, oua etc). Efect calmant are si cununa de visc pusa la capatul patului care, pe timpul noptii, curata psihicul persoanei din camera respectiva.
Pe vremuri vâscul era considerat o plantǎ cu puteri magice, iar acesta nu era lǎsat sǎ cadǎ pe pǎmȃnt deoarece  oamenii considerau cǎ ȋn acest mod planta ȋși pierde puterile. Mai mult, vâscul era considerat  un remediu pentru mai toate problemele medicale. Vȃscul este o plantǎ parazit veșnic verde, care crește pe ramuri copacilor, unde formează tufe independente, de  2 pȃnǎ la 5 metri în diametru. Aceasta poate fi gǎsit pe aproape orice copac cu frunze căzătoare, ȋnsa planta preferǎ copacii cu coaja moale.
Vȃscul a fost utilizat ca preparat  pentru a trata epilepsia, infertilitatea, hipertensiunea arterialǎ și artrita. Vâscul conține mucilagii, zahăr, rǎșinǎ, tanin și diferite săruri. Partea activă a plantei este rășina, iar vȃscul este utilizat, de obicei, sub formǎ de extract sau  frunze măcinate. Planta are o acțiune  antispasticǎ, tonicǎ și narcoticǎ și este utilizatǎ la pacienții care suferǎ de epilepsie, alte tulburari nervoase convulsive sau ȋn caz de hemoragie internă.
Ceaiul de vȃsc trebuie să fie întotdeauna  consumat ca și infuzie rece, deoarece în apă rece  substanțele toxice pe care vȃscul le conține nu se dizolvă și, prin urmare, infuzia rece nu este toxicǎ. Ceaiul poate fi folosit pentru a scădea tesiunea arterială, problemele circulatorii, poate consolida sistemul digestiv și metabolismul. Planta  întărește, de asemenea, nervii și poate fi, astfel, un remediu împotriva durerii de cap și ȋmpotriva amețelii. 
Vȃscul are capacitatea de a opri sȃngerarea abundentǎ, motiv pentru care poaate fi utilizat după naștere, ȋnsǎ numai sub supravegherea unui specialist.
Infuzia rece de vȃsc poate fi folosită pentru ȋmbǎiat sau pentru cataplasme. Aceasta poate ajuta împotriva varicelor și a ulcerelor membrelor inferioare. De asemenea, și eczemele pot fi tratate cu infuzii de vâsc. Cataplasmele cu infuzie de vȃsc pot atenua durerile reumatice și nevralgice. 
Ȋn cazul cancerului, extractul de vȃsc poate fi utilizat pentru a atenua efectele secundare ale tratamentului chimic și pentru  a crește rata de vindecare. Cu toate acestea, vȃscul nu este un medicament de sine stătǎtor care sǎ vindece singur cancerul.
Contraindicații Utilizarea extractului de vâsc la pacienții cu tumori primare sau secundare cerebrale, leucemie sau limfom malign este contraindicată. Vâscul conține componente toxice motiv pentru care  se recomandǎ evitarea utilizǎrii acestei plante în timpul sarcinii sau alăptării.
Reacțiile locale la nivel cutanat includ roșeață, mâncărime și inflamația zonei respective. Reacțiile mai includ  febra ușoarǎ sau simptome asemănătoare gripei.  Nu utilizați vȃscul intern decȃt sub supravegherea unui specialist.
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro