vineri, 24 iulie 2009

Indrumare spirituala



Va prezint aici informatii primite de la un suflet drag, care mi-a fost indrumator si cu care sper sa ne reintregim in lumina.
Multumesc in felul acesta ei si mamei noastre Alina Simina, si va indemn pe toti sa le cititi lucrarile publicate.
Daca gandurile si trairile vi se vor fi interesectat anterior veti retrai bucuria pe care am simtit-o eu.
Si va doresc aceasta !


Proiecţiile Multidimensionale ale Spiritului

Într-o dimensiune superioară se află Spiritul fiecăruia dintre noi. Aici, în corpul fizic, există Sufletul.
Sufletul este o proiecţie a Spiritului, în lumea materială. Fiecare Suflet aparţine unui Spirit, dar proiecţia nu este una singură, un Spirit având mai multe proiecţii simultane.
Exista astfel, mai multe Suflete, proiecţii ale aceluiaşi Spirit, aproximativ zece.
Nu toate proiecţiile se află simultan în dimensiunea materială, unele dintre ele pot fi în dimensiunea astrală, sau în alte spaţii asemănătoare planului terestru. "(daca intalniti in lumea noastra fizica mai multe proiectii ale aceluiasi Spirit sau ale Spiritului vostru, puteti simti in timbrul vocii aceeasi magie genetica comuna)
"Proiecţiile aceluiaşi Spirit sunt Suflete-surori. Ele seamănă între ele, dar nu sunt identice, chiar dacă aparţin aceleiaşi dimensiuni.
Prin fiecare proiecţie Spiritul manifestă aspecte diferite, cu scopul de a acumula energii şi informaţii pe mai multe planuri. Este posibil ca o proiecţie să fie trezită spiritual, să evolueze, adoptând un stil de viaţă bazat pe asumare conştientă, iar o altă proiecţie să se axeze pe acumulări materiale, să nu fie trezită spiritual. Fiecare urmează propria linie karmică, transmiţând acumulările evolutive Sinelui Cumulativ.
Sinele cumulativ este un aspect intermediar al Spiritului, în care fiecare proiecţie se întoarce, înainte de încheierea ciclului evolutiv.
Fiecare Suflet, înainte de a începe succesiunea de întrupări dintr-un ciclu evolutiv, se divide în două aspecte, formând Sufletele-gemene.
Şi pentru Sufletele gemene se poate ca întrupările să fie în spaţii diferite, sau întrupările în planul terestru să nu fie simultane.
Este posibil, dacă unul dintre cele două Suflete gemene nu este trezit, ca ele să nu se recunoască, chiar dacă se întâlnesc.
Sau este posibil să îşi fi planificat întâlnirea, chiar şi împărtăşirea iubirii, dar circumstanţele vieţilor lor să nu fi fost favorabile, aceasta – întâlnirea – să nu fie realizabilă.
Există şi situaţii în care Sufletele gemene se întâlnesc nu pentru a împărtăşi iubirea, ci pentru a se ajuta, şi atunci apare între ele un sentiment de cunoaştere reciprocă profundă, de iubire fraternă, necondiţionată.
Acest sentiment poate să apară şi între Sufletele surori.
Între sufletele-surori există legături subtile, pe anumite nivele evoluţia sau involuţia unuia îl influenţează pe celălalt. Îşi pot transmite stări, sentimente, gânduri, chiar şi fără ca ele să conştientizeze aceasta. " (de multe ori traiti stari inexplicabile- pot fi transferuri de la Sufletele Surori)
"Este dificil să acceptăm această inter-conectare, dacă trăim în iluzia separării. Dar şi aceasta este o altă realitate, privită dintr-o perspectivă diferită, ce poate fi integrată în ansamblul ideilor despre multidimensionalitate.
http://www.alexiada.ro/

miercuri, 22 iulie 2009

LIBERUL ARBITRU

Fiecare din noi avem prin dar divin dreptul la liber arbitru.

Doar ca am venit la intrupare cu un scop spiritual, pe care nu ni-l amintim constient si pe care ar trebui sa il urmam spre binele nostru cel mai inalt.
Legat de acestea, exemplificand foarte frumos, este mesajul chanelling al Arhanghelului Uriel pe care il trasncriu aici, cu multumirile de rigoare.

A nu sta in cale

Stiu ca multi dintre voi au de luptat cu alegerile pe care familia sau prietenii vostri le fac zilele astea. Este greu sa ii vedem pe cei dragi cum se auto-distrug, cum aleg cu buna stiinta auto-sabotajul, sau fac alegeri care ii porta pe o cale despre care stim ca le va aduce durere si suferinta. Putem incerca sa facem tot posibilul pentru a-i ajuta, dar cel mai bun lucru pe care il putem face cu adevarat este sa asteptam pana cand isi gasesc propria cale de iesire din intunericul pe care singuri si l-au creat. Putem incerca sa prevenim sau sa controlam efectele negative, dar numai atata timp cat ne concentram eforturile pentru a nu le sta in cale celorlalti.

Daca a fost vreodata un moment in care sa avem dovada a cat suntem de lipsiti de putere in a schimba sau a influenta realitatea altcuiva, acel moment este acum.
Toti cei care si-au amanat lectiile, fara sa-si asume propria putere, concentrandu- se numai asupra lumii materiale, fara sa se alinieze propriului adevar, se confrunta acum cu aceste probleme.
Ii putem ajuta, ramanand complet detasati, fara sa judecam si fiind aproape, atunci cand ne cer ajutorul.
Nu ii putem opri sa experimenteze rezultatele propriilor actiuni, dar putem rezista pornirii de a ne implica. Ei sunt atat de adanciti in problemele lor acum, incat nici macar nu ii intereseaza ajutorul nostru. Au nevoie sa gaseasca rezolvarea, in felul lor.
Am observat ca toti cei care trec prin asemenea situatii par sa fie orbiti , sau cu creierul spalat si nu pot opune rezistenta caii pe care au ales-o.
De fapt, ei ignora orice semn care le arata ca s-ar putea indrepta intr-o directie diferita.
Orice incercare de a-i ajuta va fi interpretata ca o interferenta, si asa si este, pentru ca toate energiile aflate in dezechilibru sunt acum recalibrate prin conducerea persoanei respective pana la dezechilibru total, astfel incat sa fie obligata sa-si gaseasca drumul inapoi. Este asemenea unei benzi de cauciuc care este intinsa dincolo de limita si care pocneste, atunci cand este eliberata.

Este neobisnuit sa stam deoparte, pentru ca suntem intotdeauna saritori, dornici sa preluam problemele celorlalti si sa ii ajutam sa treaca prin lectiile pe care le au, cat mai usor cu putinta. Nu e timpul pentru asa ceva. Este momentul sa ne bucuram de propria pace a mintii, pentru ca am trecut deja prin asa ceva si sa asteptam cu rabdare solicitarile de ajutor care vor veni pana la urma. Acum, tot ce putem face este sa le transmitem celor dragi iubirea noastra neconditionata si lumina si sa stim ca fac ceea ce este bine pentru ei. Cand vor fi gata sa ne lase sa ii ajutam sa repare si sa reconstruiasca, ne –o vor spune.


Misiunea sufletului

Stim ca misiunea noastra este aceea de a ne vindeca, de a ne transforma si de a ne inalta in vibratia miracolelor, vibratie la care rezonam cu nivelul maiestriei noastre spirituale. Sufletul nostru este un participant activ in acest proces, deoarece este pastratorul informatiei de care avem nevoie pentru a ne aminti scopul vindecarii noastre si modul in care il putem atinge. Dar, odata ajunsi pe Pamant, uitam de Suflet si ne pierdem legatura cu intelepciunea sa. Numai ca Sufletul nu isi uita misiunea de a ne ajuta sa ne amintim telul si de a ne sprijini sa il atingem. In functie de modul in care il percepem, Sufletul ne poate fi cel mai bun prieten.
Fiind prietenul nostru cel mai bun, sufletul este de neclintit in angajamentul sau fata de vindecarea si reconectarea noastra. Este constant si permanent, gata sa ne sprijine in tot ceea ce facem, fara sa ne judece sau sa ne critice, gata intotdeauna sa ne ajute cu urmatorul pas al calatoriei noastre. Ne va ajuta sa atragem oamenii potriviti si situatiile care sa ne ajute in calatorie si va continua sa o faca, chiar si atunci cand simtim ca suntem gata sa renuntam. Sufletul insista, reamintindu- ne ca nu exista esec, exista numai miscare inainte, catre atingerea scopului nostru.
Sufletul pastreaza amintirea locului nostru de Acasa si ne aminteste constant cum putem ajunge acolo, de oriunde ne-am afla. Este cu adevarat neabatut in angajamentul sau pentru ca isi aminteste misiunea noastra si stie cat de mult ne dorim sa o ducem la bun sfarsit, chiar daca ne-am uitat promisiunea de a face totul pentru a atinge vindecarea in aceasta viata.
Pana cand invatam sa gasim echilibrul intre energia materiala si cea spirituala, ego-ul/Mintea vor fi intotdeauna in contradictie cu Sufletul. Aspectul nostru uman se opune vindecarii, Sufletul insista in misiunea sa. Odata ce incetam lupta impotriva Sufletului ii putem vedea constanta, cooperarea, sprijinul si indrumarea, ca pe o binecuvantare pe care singuri ne-am ascuns-o, o resursa secreta pe care o putem folosi pentru a ne scoate din amnezia auto-indusa si un partener cu care ne putem duce drumul pana la capat.
Intrebati-va ce incearca Sufletul sa va ajute sa va reamintiti in legatura cu misiunea voastra si cum puteti conlucra, pentru a va indeplini aceasta misiune. Raiul asteapta ca voi sa rezolvati acest lucru.
ARHANGHELUL URIEL, prin Jenniffer Hoffman, 13 iulie 2009

vineri, 17 iulie 2009

Orice dieta sau tratament de slabire poate avea rezultate limitate.

Incerc aici sa lucram cu surplusul de greutate in moduri mai putin obisnuite.

Daca doriti sa modificati indicatiile cantarului pe care va urcati va sugerez sa asimilati si folositi dintre aceste metode.

La trezire, cand inca nu ati coborat din pat, cand inca nu aveti toate conexiunile cu lumea exterioara faceti urmatorul exercitiu:
Vizualizati greutatea ideala si simtiti – traiti zilnic, starea greutatii ideale, in forumul dvs interior, asociat trairii subconstiente.

Pentru cei care cunosc reiki, tratati va zilnic cu SE HEI KI ori cat de des puteti pentru ca surplusul de greutate este urmarea stresului, emotional si mental.

Ocupati va de voi insiva cu iubire si apreciere.
Iubiti va culoarea pielii, parul, forma trupului, inaltimea, dimensiunile organelor dvs, si transmiteti le starea de bine; faceti le sa se simta iubite-nu le ignorati pentru a nu le crea stresul ruperii de energia intregului, asa cum voi ati fi lipsiti de iubirea parintilor sau intr-un loc complet necunoscut.
In armonie, ca un ansamblu de fericire si bucurie, veti vedea ca si corpul dvs reactioneaza la dorintele pe care i le asociati.
Incantati va de starea de a fi minunat de perfect ca forma fizica, vizualizati va perfect si doriti va profund, cu calm si traire pozitiva , a tari starea de bine, sub orice aspect inclusiv sub aspectul greutatii.

Creati un program de miscare, poate unul uniform ca atunci cand faceti joging, dar si mai bine ar fi unul variat- de pilda oferiti va timp pentru exprimare prin miscare fizica pe teme muzicale.
Cu cat va place mai mult o melodie inseamna ca rezonati cu ea, ca si cu un parfum; lasati-o sa va patrunda celulele corpului si spatiul intercelular si aduceti de acolo, la suprafata, orice e nepotrivit . Daca ceea ce iese asimilati cu anumite miscari lasati le sa fie - dansati, sariti, tusiti, stranutati, toate pana cand simtiti ca starea dvs s a ameliorat .

De fiecare data cand mancati, binecuvantati mancarea si treceti deasupra mancarii cu mana stanga , de la dreapta la stanga si spuneti va cu convingere totala ca nimic din acea mancare nu va hrani foamea dvs emotionala, ci doar corpul fizic ;la momentul cand veti simti ca nu mai aveti nevoie de sustinere fizica va opriti din mancat.

Dincolo de toate aceste metode, intelegeti ca un regim de viata stresant, determina corpul dvs sa aleaga a si face rezerve fizice, la care sa stie ca poate apela in momente de mare consum energetic – daca doriti o silueta ideala creati corpului dvs conditii ideale de trai si convingerea ca toate manifestarile sunt perfecte.

Starea de bine e asociata cu trairea interioara a bucuriei si iubirii - deci simtiti permanent in sufletul dvs iubire si bucurie- aceasta stare va regenera, vindeca si sustine orice realizare doriti sa aveti in planul fizic.

Puteti repeta cat de des o rugaciune simpla:

“ Umple tu Doamne sufletul meu cu marea Ta iubire !”
Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog Directory Director web luxdesign28.roClickLink.ro